Shinshi, shetati, shiatza – mai putin cinci, si cetate, in schimb extrem de pufoasa si de alba, ca un nor… se intindea ceata peste toata Bratislava. Obositi si incercanati de zeci de ore de semi atipit pe banchetele neconfortabile ale microbuzului Ford care ne cara acasa, (ratacindu-se insa prin fiecare tara prin care trecea cel putin o data) ne chioram pe geam sa gasim faimosul restaurant suspendat de pe podul peste Dunare. Singura problema era ca din cauza cetii nu gaseam Dunarea desi mergeam pe malul ei de doua ore (asta am aflat mai tarziu cand ne-am saturat sa ne miram ce dumnezeu e cu autostrada aia mare din stanga, care nu apare pe harta). Parca si ploua incet si des – oribila vreme. Miez de noapte trecut. Nimeni pe strazi.
Puiu, se hotaraste sa isi ia in serios functia de copilot si sa treaca la actiune:
- Rez, hai sa coboram sa intrebam pe cineva unde dracu suntem
- Da ce ma, esti poliglot si nu stiam?
- O-nbarligam cumva pe engleza… Uite un tip – acolo, iese din club – hai sa coboram si sa-l prindem pana nu dispare, ca is tare rari oamenii prin tara asta. Dracu s-o ia de vreme – ia-ti gluga!
Acum, eu, ca narator, as vrea sa schimb putin perspectiva de la mine aia aproape adormita din masina, la tanarul slovac, putin ametit, usor cardiac, nestiutor de limbi straine, care astepta pe cineva in fata clubului, cand dintr-un microbuz cu geamuri fumurii coboara doi tipi mici de statura, cu gluga trasa pe cap, peste caciulile de Craciunitze de sub care atarnau cozi blonde, lungi, de lana, si o iau la fug inspre el. Nu le vedea fata bine pe intuneric dar isi putea da seama ca unul este negru sau aproape negru si ca nici unul nu era barbierit de cateva zile… Ar fi fugit dar, picioarele nu i se puteau misca, inima galopa cu viteza si isi simtea capul vajaind – ajunsi in apropierea lui, cei doi tineri ii spusesera ceva intr-o limba necunoscuta. Nu intelese, incerca sa le spuna sa il lasa in pace, dar cuvintele nu ieseau, nici o silaba. Ar fi vrut sa tipe, sa urle… Ce vroiau de la el..Unul dintre barbati il prinse de cot..Vrea sa-l imobilizeze, se gandi – dar el era deja imobil…Nu isi putea misca nimic. Politia, unde is cand ai nevoie de ei..O lacrima i se prelinse pe obraz…
Schimbam din nou perspectiva. Si stilul…sa mergem spre sfera dramaticului:D
- Asta ii retardat saracu, pe cine ne-am gasit si noi sa intrebam de sanatate si de restaurante pe Dunare – scutura-l sa isi revina..
- Nush ce are, (BUH!!! NENE, HELLO!!! DU IU SPIK INGLISH!!) Poate nu aude bine (VER IZ ZA BRIGI?) Tre sa stie atata engleza!! da de ce nu zice nimic…ma la asta ii rau – priveste in gol ( HELLO!!!)
- Sa-ncercam limbajul semnelor? (DANUBE – RIVER-BRIDGE-RESTAURANT-PEOPLE EAT)
- Nimic, nici nu pare ca se uita la tine, se uita in gol!!
- N-are nimic – ii prost..
- Daca face infarct – poate ar trebui sa-l intindem. I-ai pulsu!
- Da ce-s io aci mah? Spitalu de urgenta…nici n-am ceas..
Dintr-o data in dreptul lor se opreste o masina – gipan negru, e randul baietilor nostrii sa inghete…
- Ma l-am speriat pe asta, daca e politia? fuck, fuck!! Ce-o sa creda? Ca suntem turisti din Romania care noaptea la 3 cer indicatii? Si fac pariu ca nici aia nu stiu engleza!!!!
Portiera la gipan se deschide si nu dezvaluie un echipaj echipat de razboi ci niste picioare superbe, pana-n gat – gat de pe care aluneca un par blond, superb luminand noaptea… un firisor de saliva aluneca din coltu gurii lui Puiu, care rosi pana in varful urechilor si facu un pas in spate.
- Hey boys, what’s up?
- We’re looking for the restaurant on the bridge, cand you tell us in what direction is it?
- Honey, are you ok? Fata slovacului de lemn schita o grimasa ca si cum l-ar fi vazut pe dumnezeu- dintr-o data isi capata glasul. Tipa ii explica pe limba lui ca oamenii doar vroiau niste indicatii, nu sa il rapeasca/casapeasca/jefuiasca/sa-i vanda organele…etc
- Jump in! I’ll take you there!!
Tre sa va imaginati, dragii mei, ca in tot acest timp, baietii nostrii baleau la picioarele blondei – si cand auzira oferta, mai mult decat visasera vreo-data – inimile le zburdara din pept ca niste mielusei pe campie. Ceata se spulbera insa pentru o clipa si avariile microbuzului sclipira in ochii lui Puiu, care, cu durere in glas si ochi in pamant, multumi pentru oferta si arata cu degetul masina in care alte 14 suflete asteptau cu nerabdare un deznodamant. Tipa le zambi, isi lua prietenul, urcara in Jeep si dusi au fost.
Cu sufletul inca zbuciumat, Puiu se urni spre microbuz tarandu-l pe Rez dupa el. Se urcara cu un oftat lung pe bancheta din fata si trantira cu zgomot portiera.
- Deci? Ce-ati stat juma de ora? Unde-i podu?
- Pfuu.. Habar n-am…
(Bibi: am o rubrica pe blog in care in fiecare saptamana vb despre un preten si povestesc o patzanie de-a lui
Puiu: am observat
Puiu: so?
Bibi: si vreau sa vb despre tine si sa povestesc faza cu bratislava de o povesteai aseara
Puiu: ghini
Bibi: but I need your permission
Bibi: ah
Bibi: ok
Puiu: mai vedem noi pe urma la recenzie
Bibi: daca vrei iti dau sa citesti inainte sa postez…si btw…o sa deformez usor realitatea dar nu in punctele esentiale
Puiu: neah, posteaza, ca sa am de ce ma lega )
