Nu aveam altceva pe atunci, decat o durere adanca si tacuta ,o speranta de salvare: Orasul (faptul ca Florenta s-a nimerit sa fie acel oras ar putea fi o simpla intamplare) si o mie de oameni care imi strigau in urechi “copile nu fi prost, orasul e departe…”. Intre timp insa Florenta a devenit simbol, sentiment, gand, culoare. Nu il citisem inca pe Henry James, dar poza acceea decupata dintr-o carte mi-a imprimat in coltul ochiului culoarea vinului diluat – culoarea sperantei.

Am colindat intraga Europa, omitand mereu acelasi oras, punct terminus al calatoriei mele, cu o teama incredibila, nu ca imi va insela asteptarile sau ca va fi altfel decat ceea ce am visat mereu, ci pentru ca momentul in care voi deschide ochii si David se va infatisa  mai perfect decat orice fiinta in fata mea, va trebui sa inchid o data pentru totdeauna un capitol al vietii mele in care trairile au fost cele mai intense, iar ambitiile cele mai marete: adolescenta.

Din acel moment voi fi o fiinta matura, cu obiective SMART in loc de vise si cu frustrari marunte in loc de suferinte. Biletele din buzunar sunt dovada incontestabila, materiala a acestui fapt. Le mangai cu varfurile degetelor si ma las inca putin sa plutesc in reveria de care uit din ce in ce mai des in ultima vreme, ca intr-o motaiala de duminica dimineata, inganand un cantec vechi italian. “E non c’è più nessuno che mi parla ancora un po’ di lei, ancora un po’ di lei”.

Ca sa vedeti cum functioneaza creieru asta al meu:

pas 1: acu doua nopti am vazut The Soloist – crappy movie, dar imi amintesc ca am fost marcata de faptul ca pe tot soundrackul canta din Beethoven la contrabas si stiu ca mi-a zis atunci ca ar fi fost superb daca ar fi cantat la vioara,  ca ador vioara – e mult mai melodioasa si mai subtila.

pas 2: la Rev am aflat de talentul muzical al lui Charlie si mi-a lasat o impresie foarte buna, tinand cont ca sunt o amatoare si o consumatoare de arta … Ionuke, cred, mi-a spus atunci ca Charlie canta la pian.

pas 3: duminica in Tzevi, am avut o discutie cu Trollii, nu cu Pery, desi era si Pery pe-acolo, daca melodia care se aude e din OST-ul de la Recviem for a dream sau nu, si m-am gandit ulterior cateva minute bune la asta.

pas 4: pe peretele din camera mea sunt mai multe poze din anime-uri diverse printre care e si una cu Haji din Blood+ cu un contrabas in brate.

Cum s-au amestecat toate in capul meu nu stiu, dar mi-a facut mare placere sa le despic si sa vad ca toate rezida din viata mea de zi cu zi, impresiile si gandurile mele… Tare fascinanta manifestare a creierului sunt si visele astea. Numai de-am putea sa ni le amintim atat de clar de fiecare data.

* intre timp, am inceput sa ascult Beethoven, Sonata 8 la vioara si pian intensiv. Atata de intensiv incat simt ca e momentul sa-mi fac testamentul. Just in case.