In filmul The Anchorman, Will Ferrell joaca rolul unui prezentator de stiri intr-o lume in care cel care aduce noutatile in randul populatiei este pricipalul formator de opinie. Este dumnezeul atotstiitor, cu putere de influenta nelimitata asupra audientei. Trebuie mentionat ca e si bun la asta: un speaker excelent a carui voce rezoneaza adanc in creierul celui care asculta, prin argumentre clare, idei structurate, putere de convingere si mai ales, charisma. Toate astea fac din el un prezentator ideal.

La un moment dat in film, Ferrell este pus in postura de a o curta pe viitoarea sa co-prezentatoare, Veronica si incercand sa deschida puternic discutia cu aceasta o intreaba:

- Stii cine sunt eu?

- N-as putea spune ca stiu, ii raspunde aceasta si il prinde practic cu garda jos pentru ca oricat de bun ar fi fost, nu se astepta la un astfel de raspuns.

- Nu stiu cum sa iti explic dar sunt o persoana importanta, ii explica el, incurcat vizibil, starnindu-i un ras ironic.

Ideea e ca pana si cei mai buni dintre cei mai buni – in situatia in care isi supraestimeaza pozitia si increderea data de prezentarile anterioare reusite, pot scapa din vedere benefiicile pe care le aduce pregatirea cu atentie a prezentarii. De aceea eu, astazi imi voi lua libertatea de a va spune cum vad eu pregatirea, de ce o consider esentiala si, mai ales, in momentul in care veti fi la randul vostru in situatia de a va pregati o prezentare, cum sa o faceti in asa fel incat sa fiti eficienti.

Modelul pe care o sa il descriu si pe care il folosesc de cele mai multe ori este numit 333 si se orienteaza asupra organizarii discursului vostru intr-un fel simplu de retinut si eficient. Aveti nevoie doar de 3 obiective care sa dea valoarea discursului, 3 idei principale pe care sa le transmiteti prin acesta si de 3 etape pe care sa le parcurgeti.

Prezentatorul meu ideal este fara doar si poate John Kennedy. In nenumarate randuri a demostrat ca este capabil sa motiveze milioane de oameni printr-un disurs si sa transmita idealuri pe care, ulterior sa le urmareasca o intreaga natiune. Ca sa vorbesc despre scopul unui discurs, imi este cel mai usor sa ma refer la el pentru ca el spunea foarte elocvent si revelant ca singurul scop al unui discurs este acela de a schimba lumea. Ar fi bine in cazul acesta sa facem o diferentiere clara intre scopul general al unei actiuni (pe care eu il vad ca factorul principal de motivare al speakerului si care este general si abstract precum cel din zicala lui Kennedy) si obiectivele discursului care trebuie sa fie specifice, relevante, clare, incadrate in timp si mai ales legate direct de topicul propus. Spuneam mai devreme ca acestea ar trebui sa fie trei, si de ce trei? Pentru a raspunde cerintelor retoricii aristoteliene: unul legat de formarea increderii publicului in expertiza vorbitorului, unul legat de construirea relatiei cu publicul si unul care sa ofere rezultate concrete, problemei discutate. Aceste obiective odata indeplinite, putem spune ca am facut un pas inainte spre marele scop, acela de a schimba bucatica noastra de lume, fie si printr-o singura idee personala pe care o aducem in atentia publicului.

Bun, avem obiectivele, ce urmeaza? Urmeaza sa ne hotaram supra celor 3 idei pe care vrem sa le transmitem. Pentru ca stim chiar din manualul lectiei a doua ca oamenii pot retine dintr-un discurs de 5 pana la 7 minute  maxim 3  idei principale pe care noi, cei care prezentam, le putem dezvolta, exemplifica sau ilustra dupa bunul nostru plac in asa fel incat sa le facem clare si usor de retinut pentru audienta. Aceste idei le vom plasa cu atentie in continutul prezentarii noastre. Si cu asta am ajuns ca cel de-al treilea si ultimul punct de atins: cele trei etape ale discursului.

Cu totii stim de la compunerile din clasa a 3-a ca fiecare opera scrisa trebuie sa aibe o introducere, un cuprins si o incheiere. Nici prezntarile nu scapa acestei simple structurari a informatiei doar ca eu prefer sa identific in cazul acesta discursul cu un pranz copios iar etapele desfasurarii acestuia cu felurile de mancare. Avem astfel aperitivul – cel care ne deschide apetitul pentru masa si care poate fi de la paharelul de tuica al bunicior nostri, la cateva feluri de hrana rece in cazul unei nunti (sa nu uitam comparatia noastra – introducerea poate fi scurta si condensata ca o povestioara, un citat sau o gluma sau poate fi o desfasurare a obiectivelor noastre si a agendei de urmat. Indiferent care ar fi cazul, scopul principal al acesteia va fi sa ne trezeasca interesul asupra a ceea ce va urma). Urmeaza felul principal, sau cuprinsul care cuprinde cele trei idei de care vorbeam mai devreme si masa noastra se termina inevitabil cu partea cea mai apetisanta: desertul, dulce si delicios, al carui gust ne ramane pe limba pentru tot restul zilei – aici ar fi redundant sa va spun ca vorbim despre o incheiere cel putin la fel de puternica ca si introducerea.

Reiau asadar: 333 – inseamna 3 obiective , 3 idei principale care sa ramana in mintea ascultatorilor si 3 etape in constructia discursului nostru.

La pasii astia eu as mai adauga pasiunea, pentru ca pasiunea alimenteaza schimbarea.. Noi pornim acum aproape de la zero, dar caramida cu caramida se construieste zidul. Ganditi-va la cei mari: la Kennedy, la Steve Jobs, la Martin Luther King – toti aveau un lucru in comun: vorbeau ce pasiune.  Oamenii acestia au schimbat lumea. Voi ce mostenire vreti sa lasati?