Sâmbătă dimineaţa am fost la TEDx Eroilor. Părerile prietenilor mei erau destul de împărţite în legătură cu acest subiect dar am decis să merg oricum, din două motive:
- Mai bine judec eu dacă merită sau nu, după ce văd ce se întâmplă la un TEDx event (mai ales că nu am mai participat la nici unul) decât să mă ghidez după ce spun alţii.
- Nu am net acasă deci mă simt ca un sinistrat pe o insulă pustie (vorba lui Aghi: acum ştiu cum arată iadul)
M-am bucurat să găsesc acolo foarte mulți prieteni printre organizatori și participanți (foști și actuali colegi voluntari din diverse cercuri sociale) cu care să stau la povești, să glumesc și să râd în pauze, când nu “dădeam târcoale” invitaţilor şi vorbitorilor.
Am presărat prin tot acest articol poze extrem de reuşite de la acest eveniment, poze pentru care vreau să le mulţumesc atât organizatorilor, cât şi fotografului Chris Nemes, pe al carui site puteţi găsi mult mai multe: www.chrisnemes.com
Trebuie să recunosc, m-am speriat puţin când am aflat că va dura de la 12 până seara , dar nu m-am plictisit nici o clipă. Nu ştiu cum a zburat timpul. Mă găseam mereu ori în mijlocul unor poveşti de viaţă copleşitoare, a unor idei extrem de interesante ori între prieteni, discutând cele întamplate sau povestind cu vorbitorii despre ideile pe care le-au inşirat pe scenă.
Câţiva dintre vorbitori m-au fascinat, alții m-au lăsat rece dar am plecat cu câteva gânduri de prin prezentări, interiorizate și adaptate la modelul meu de viaţă. Nu vreau să le scot din context acum pentru că vor suna cu totul altfel decât în momentul în care le-am auzit. Oricum atât discursurile cât și lista vorbitorilor le veți putea găsi în curând pe site-ul lor.
Tema în jurul căreia s-au învârtit toate discursurile a fost cea a alegerilor pe care le avem de făcut în viaţă – o temă frumoasă, permisivă, lăsând loc de multe exemple și interpretări. Au fost speakeri care au vorbit despre rolul creativității și intuiției în alegerile pe care le facem; alții ne-au prezentat modelul lor personal de interpretare a alegerilor; unii ne-au îndemnat la acțiune argumentându-ne că noi putem schimba totul în jurul nostru, iar alții pur și simplu ne-au arătat opțiuni pe care le avem.
Ieșit complet din context, a fost discursul profesorului David (pe care colegii mei de la psiho cu siguranța îl cunosc) care după câteva discursuri pline de optimism, ne-a argumentat științific de ce nu exista de fapt liber arbitru, creând valuri de indignare dar și de confirmare în sală.
Am şi râs cu Trofin și minunatele sale impersonări, am și mâncat papa bun la prânz, iar la final, după aproape 8 ore, am constatat cu stupoare că sala era la fel de plină ca la început.
E adevărat că această impresie pozitivă a ținut și de starea mea de spirit, si de deschiderea cu care am intrat în sala cinematografului ‘Victoria’, dar m-am simțit tot timpul împroșcată cu idei frumoase și convingătoare, entertained (ca distrata parca are alt sens), și plină de inspirație pentru discursul meu de la ToastMasters de luni. Felicitări organizatorilor şi aştept cu interes următoarea ediţie.





















