Stiti vorba aia ca o ora de planificare te scuteste de 3 ore de munca efectiva? Na am gasit pe net o povestioara tare draguta si moralizatoare pe tema asta, si pentru ca demult incerc sa introduc in tematica blogului si topicul ceva mai serios al cartilor de psihologie pe care le citesc, uite ca asta mi s-a parut un moment bun. (Traduc toata povestea in romaneste, nu doar ca sa inteleaga tot prostu, dar si ca sa imi pot aplica amprenta personala si subiectiva asupra moralei.)
Asadar cica un tip se urca intr-un taxi in Toronto si pentru ca urma un drum lung de parcurs (ca toate drumurile in Canada), incepe o conversatie de rutina cu taximetristul, si ce topic principal de discutie au canadienii in luna ianuarie? Bineinteles, vremea. Nici nu incepe bine discutia, ca o tristete profunda il cuprinde pe soferul taxiului, care incepe sa se confeseze:
“Eu sunt la origine din Sudul Indiei. Am venit acum 22 de ani in Canada si de atunci muncesc noapte si zi cu un singur scop: sa o aduc pe mama aici! Anul acesta in sfarstit mi-am realizat scopul si am adus-o. A venit doar ca sa se intorca inapoi acasa. Am adus-o in ianuarie. Erau – 22 grade Celsius afara. A stat doar 36 de ore si a jurat sa nu se mai intoarca niciodata aici.
Inca nu imi vine sa cred ca am facut asta. Am avut doar 22 de ani la dispozitie sa planuiesc toate detaliile…”
