via Laura M
Tag-Archive for » excursie «
Jul
21
Jul
14
Ne-am dus la Vadu Crisului in weekend cu o sleahta de straini de prin toata Europa, sa le aratam, cica, frumusetile de nemaivazut ale Romaniei….aka gunoaiele de pe malul Crisului. Primul soc cultural a fost trenul – Personalul de Oradea plin de tigani in care nu am avut loc decat pe coridor si intre vagoane. Dar cat poate fi romantic sa sezi pe jos, pe hol de personal! Am aterizat dupa 3 ore pe peronul haltei Pestera si ne-am apucat de instalat zecile de corturi pe platforma din fata pesterii… E de prisos sa va zic ca eram vre-o 50 de oameni. Strainilor le-am zis initial ca mergem intr-un Savage Trip….si nu era o metafora. S-au prins, cred, cand m-au intrebat unde-i toaleta si le-am descris cu bratul un arc de cerc care poposea mai mult in dreptul zonei impadurite.
Din fericire, zona e atat de frumoasa incat nu s-au plans de nimic. I-am dus pe circuitul malului stang, in pestera, la cascada, unii au facut chiar rapel in cascada, altii baie in Cris, s-a cantat non stop la chitara, s-a baut, asa mai de cu seara si s-au legat prietenii frumoase (una foarte speciala intre mine, Mita, Pupu si sticla de palinca, sfarsita insa tragic pentru cea din urma).
Multumiri tre sa-i aducem tare multe prietenului Ionut Mangu de la trupa Autograf care ne-a cantat doua zile de dimineata pana seara, a beut cot la cot cu noi, si a purtat discutii “intelectuale” in jurul focului cu gasca de participanti. (M-am simtit de-a dreptul rasfatata a doua oara cand mi-a cantat pesa preferata). Mai tre sa ii multumim si la Orsi, vesnica noastra sponsora in damigene cu vin si alte bunatati… cu mentiunea: mai mult data viitoare, ca bidonu de 20 s-a gatat in 4 ore. Si o ultima multumire merge la nenea Mihai, cabanierul si pestericarul, care a fost dragut ca in fiecare an si ne-a tinut locsorul din gura pesterii doar pentru noi.
Duminica dimineata, murdari pana in dinti si deja obisnuiti cu muntele de zici ca acolo au trait toata viata, strainii nostrii mancau ciocolata direct cu dejtu din borcan (acelasi borcan pentru toti, ca-i criza) si isi frigeau slana pe bete fara sa comenteze ca “it’s fat!!!”, sareau in raul rece ca gheata dezbracati sau imbracati, si rascaiau prin sticlele de cu o seara inainte sa gaseasca ceva alcool. Rupti de oboseala la intors, nimerim in acelasi tren (dracu sa o ia de sageata, ca numa cand nu trebe circula…) si dupa Ciucea cand in sfarsit ne-am asezat si noi pe niste scaune dupa plimbari din vagon in vagon si explicatii de genul “you don’t ask questions to the godfather, you just go where he tells you to”, am tras si noi un pui de somn, cum se cade dupa atata veselie.
Amu stau si ma gandesc ca a fost tare fain da’ deja dupa o saptamana si ceva de curs, parca vreau sa plece cata casile lor odata, sa poci si io durmi ca lumea in patucul meu, la o ora decenta, cu un film in fata, fara enspe beri la board, fara picioare rupte de durere de la dansat si fara sa trebuiasca sa ma decid care e mai dragut, chinezu sau francezu, ca oricum am preten. Si stiu sigur ca a doua zi dupa ce pleaca, o sa ma plictisesc de o sa ma dau cu capul de pereti si o sa cersesc prin mail si telefon putina galagie si ceva haos ca sa imi alimenteze viata, ca nici somn n-o sa imi mai fie.
Pana una alta maine e seara romaneasca si tre sa o facem sa fie cea mai faina seara din curs!!! Abia astept 
May
28
DA, chiar daca nu ati fi crezut ca e posibil, Oltcitu lu’ Miki a ajuns la Glavoiu. Acuma ca si noi, si rucsacii nostri aratam ca si cum tocmai am fost dezgropati dupa ani de hodina sub pamant – a fost un risc pe care ni l-am asumat. Da nu-i stres, ca am campat fix unde era balta mai mare… Cum care balta? Aia care s-a format in prima noapte, cand a venit furtuna peste noi si ne-a spalat si chilotii de pe noi, si nu in cort, ca ala l-am mutat repede, ci fix sub copertina lui Cornel, care nu a fost cine stie ce acoperis cand a batut napasta. Sa ne fi vazut cum boceam ca nu vedem noi Galbenele dimineata.
Spre fericirea noastra nu numai ca le-am vazut dar le-am si strabatut de la un capat la altul. Are rost sa va zic ce superbe is? Ca mai bine va pun o poza, doua de pe traseu.
Cand am ajunt inapoi la cort, epuizati si flamanzi mai aveam chef de un traseuas ca intrasem pe robot automat da parca frigul intrase in noi deja si nu ne mai doream decat sa ne aciuim la foc.
Puputavi, dupa muuuulte instructiuni a ajuns si el, invocat parca de urletele Viorakai din cort:
- Unie-s miciiiii?????Unie-i tuica??????
Dar nu tu mici, nu tu tuica – eram toti prea lepre sa gatim si-am infulecat ceva repede, grabindu-ne la foc, sa povestim cu salvamontu si cu turistii unguri. Cainele Miki s-a dat la plasele noastre de langa cort degraba, dar pentru ca era tare destept, a nimerit punga cu gunoi si l-am iertat. O vodcuta a aparut in peisaj si a fost devorata rapid cu tot cu suplimentul din partea casei. Ar fi fost devorata si sticla la ce sete aveam in noi, dar a avut grija Cornel sa o duca repede in chischineata. Pe la doua ne-am dus catre corturi si nici oboseala, nici alcoolul nu ne-au tinut prea mult de cald.
Ne-a trezit duminica in cel mai fain mod posibil. Cu Pink Floyd, adica. Tot pe rand, cate unul scoteam capul din ghioc si cu un zambet larg pe fata exclamam cate un ioi drept multumesc lui Cata, din a carui masina rasuna minunatul playlist. S-a sters iute zambetu’, cand dupa doua ore inca nu reusisem sa aprindem focul si-l blestemam pe Hermes printre dinti ca nu se-ndura de micii si de slana noastra.
Pana la urma, insa, am halit noi si bunatatile mult asteptate si am pornit spre Lumea Pierduta – traseu care comparativ cu Galbenele a parut o plimbare printr-o padure cu gropi. Pe la trei sferturi, creieru meu s-a gandit sa-si dea un reboot dar a apasat butonu gresit si a dat shut down asa ca nu-mi mai amintesc nimic concret, numa padure, padure, padure, mancaruri alese, Sinzi trecand raul, drum, drum, praf, praf, praf..;si prin Floresti vocea lui Miki:
- Ioi era sa atipesc de vre-o doua ori!
La care creierul meu s-a simtit responsabil si a inceput sa-si dea palme ca sa poarte un minim de conversatie menit sa-l tina pe Miki treaz. Si-am ajuns inapoi rupti da intregi.
Mai vreau numa sa le multumesc lui Miki si Viorakai ca ne-au ghidat prin Chei si Cetati, lui Cornel pentru tot ajutorul din lume, lu’ astia de-au ajuns numa sambata dar cu papa bun si vodcuta (adica Puputavi, Sinzi si Q) si sa o felicit pe AncaM pentru ca a fost un companion excelent de suferinta cand s-au bagat aiestialalti in pestera si ne-am temut ca or ramane fara cap ca-n filmele de groaza. Padis, esti frumos, mai venim!
May
06
ora 1
Bagaju deja facut, il sun pe Trollii:
- Bre, misca-ti fundu la doua in centru, la 3 sa fim la pod in Manastur!
- Is inca la job de ieri dimineata, sper sa ajung acasa, sa iau bagaju – si pe urma vin.
- Sa nu cumva sa-ntarzii…
ora 1:30
Suna telefonu:
- Fha, misca-te in Krajcar la o berica inainte de plecare.
- Da cine-i acolo?
- Bucurestiu, Iasu, un brasovean mic si stresat si vre-o 2 d-ai vostri.
Grea decizie… Sa astept Trollii linistita, mai lucru putin la prezentarile ce le am de facut, sau sa beu o berica cu astia?
- Sezi ca vin.
ora 2
Stau linistita cu berica in mana in Krajcar. In aer se azvarle cu organe genitale de la un grup/oras la altul… Directia generala e Nord-Sud. Ne pocnesc intestinele de foame. Restul se indreapta spre microbuze…
- Cat costa, mah, microbuzu’?
- 8 lei, dus.
- ‘Te, ma, de-aci… Mergem cu stopu’! Nu dam nik! Urlu io hotarata si pentru mine, si pentru Trollii.
ora 3
Stau linistita si pap in parcare la Cora. Cu mine sunt Ghanima si Creata din Bucale, si Trollii. Ne certam vre-o juma de ora care cu care merge la stop si, intre timp, uitam sa ne luam foaie si marker pe care sa scriem destinatia. Eh, las, facem cu dejtu’, ca doara pana la Leghia nu e mult.
ora 3:30
Vedem un nene cu microbuz, il intrebam unde merge, zice ca ne-ar putea duce pana la o intersectie undeva, intre 1 km si 4 de Leghia (nu stim sigur nici unul), contra 5 lei. Ne uitam unu la altu cu o plictiseala de netagaduit si, avand in considerare ca Trollii era hyperactiv din cauza celor 48 de ore de nesomn, hranite cu cola, energizant si cafea, iar ceilalti doi nu erau de-ai locului, zic:
- Haida sus, ii bun asta.
Ora 4:30
Nenea soferu:
- Copchii, va dati jos acilea si-o luati la dreapta – is 4 km pana-n sat.
- Shtutz..
Trollii o ia la fuga pe drum in sus si se ofera sa o care si pe Creata. Creata refuza cu un potop de injuraturi… Vedem un tirulet, ne tzapam in fata lui. Nenea opreste. Ascuns de tirulet, apare din spatele lui microbuzul alor nostri. Din microbuz, Raresel ne face disperat cu mana sa urcam. Baietii urca. Creatza ma ia de mana:
- Hai fha cu tiru’ ca io nu ma urc in microbuz cu iesenii.
Iar decizii!!! m-am saturat!!! Ma urc in tir, dau buna ziua, ma intorc spre creata:
- Da’ ce-ai tu cu iesenii?
- Poi la evenimentu’ trecut m-am urcat cu ei, s-a stricat microbuzul si am mers 15 km pe jos. Si era un frig de se face mucu’ tzurtzure…
Ora 4:35
La marginea drumului apare o pancarda: Cabana Leghia: 500 m
Soarele stralucea placut pe cer.
