Ioi ca mi-am adus aminte… Azi citeam o chestie  careia-i zice: 5 feluri in care bloggingul te apara de dementa (5 Ways Blogging Can Save Your Sanity) si radeam singura ca proasta:

1) bloggingu’ imi  goleste constant mintea: ioi da astia cred ca io scriu toate prostiile, tembelismele, idioteniile si pornosagurile ce-mi trec prin cap, acilea? Astea ca astea, mai imi scapa, dar ideile geniale le tin pentru mine in totalitate, ca nu vreau sa vie lumea perfecta fara crize, foamete, razboi si alea ale, nu de alta da nu as mai avea despre ce scrie! Io zic ca dimpotriva, bloggingu’ imi impovareaza creieru cu inca o grije formulata de obicei sub forma: ioi, de cand n-am  mai scris pe blog!

2) bloggingu’ ma face mai atenta la ceea ce ma inconjoara. ba mai mult: ma face sa si fac chestii pe care in mod normal nu as avea curajul sa le fac, doar ca sa am ce scrie… si ajung sa nu le scriu ca tulai, nu vreau sa ajung spaima fetelor cuminti sau a femeilor maritate ca mai am de-a face cu ele din cand in cand.

3) blogginu imi aminteste ca nu sunt singura: ahahahahahahahahaha – mulumesc celor 15 cititori ai mei ca impreuna cu cei 50 de prieteni imaginari imi fac viata mai placuta, ca altfel, as fi nevoita sa-mi sun pretenii reali sa-i chem la bere, si doamne fereste, cum as putea sa fac una ca asta?

4) cititorii mei, cica imi tin evidenta daca am facut sau  nu, ce mi-am propus. No fiti atenti ca daca nu-mi iau carnetu, nu ma las de fumat, nu ma mut in casa noua, nu dau la master si nu castig la lotto, va fi numai si numai vina voastra ca cica voi ar trebui sa ma impingeti de la spate sa nu las pe maine ce pot face azi. Si astea is doar cateva din chestiile pe care mi le-am propus anul asta (nu de alta da sa-mi iau carnetu si sa ma las de fumat s-ar putea sa trebuiasca sa-mi propun de mai multe ori pe parcursul anului).

5) Iar ultima si cea mai aberanta: ajutandu-i pe ceilalti ma eliberez de sentimentele negative. In rolurile abordate de mine de-a lungul timpului petrecut pe acest blog (model in viata pentru copiii confuzi care nu stiu daca Avatar e un film bun sau nu, terapist pentru fetele care au fantezi sexuale cu personaje din animeuri si prieten celor care se regasesc in sentimentele mele fata de deconstructivismul limbajului) am ajutat extrem de multi oameni. Cu deosebita modestie imi asum responsabilitatile care deriva din asta: donez un umar pentru plans, un ochi (ala bun) pentru gasit sens in viata declarat pierdut in prealabil, si un plaman de fumator pentru exercitii de respiratie adanca.

Asadar de cand am acest blog, sanatatea mea mentala s-a imbunatatit considerabil. Nu mai sunt deprimata (mai putin cand ploua, n-am cititori pe blog sau aud Lady Gaga la radio), nu ma dau cu capu de perei decat ocazional cand nu se feresc stalpii de pe Eroilor din calea mea si NU mai sunt  isterica! Am zis NU!!!!, si daca comenteza cineva ii rup capul jos ca atatea sentimente pozitive am in mine de dau pe dinafara…