Ii spun ca vreau la piezisa, sus, ma mai intreaba de 5 ori traseul cu tot cu analiza comparata a pretului si efortului depus de mine dupa ce ies din masina ca sa ajung la destinatie si pornim. Raspund la telefon in sfarsit, in ciuda faptului ca el continua sa vorbeasca despre trafic. Nu pare sa-l deranjeze. Ii spun lui Mishu ca am deja prea multi aplicanti la training si nu il mai pot accepta si pe el. Incerc sa o lungesc de teama potopului cu intrebari venind din partea unui necunoscut, ciudat si hmmm…destul de interesant daca stau sa ma gandesc… Cum era citatul ala dragut?  “Those people we get stuck with in the same room, add up to what our life is”. Nah, fie! I will play along. Inchid telefonul.

- Unde nu mai poate sa aplice?

- La un training.

- Tu il tii?

- Da..

- Adica esti un fel de profesor..

- Nu chiar, nu predau in scoala ci pentru adulti care vor sa se dezvolte.

- Ies bani din asta? (inevitabila intrebare)

- In mod normal da, dar eu fac asta voluntar. Candva insa sper ca voi scoate si bani din asta. Am mai multe optiuni.

- Daca nu apare vre-un Columbeanu complexat pe drum..

Zambesc usor sarcastic: na, amu’ e timpul sa inceapa show-ul.

- Cu atat mai bine, zic.

- Pentru cine bine? Pentru Monica? O sa o loveasca regretul in cap la 40 de ani cand va realiza ca nu tu fiori prin stomac, nu tu asteptare incitanta- nimic, doar un sir lung de amanti, ca nu am nici o indoiala ca il inseala.

- E alegerea ei, zic.

- A ei, ea e o proasta si acum nu are cum sa-si dea seama ce-i bine pentru ea si ce nu. Nu intelegi ca nu acum o sa-si doreasca tineretea ci mai icolo cand va realiza ca nu-i nimic mai pretios decat sa fii tanar. Zici ca e alegerea ei. Da, si tu ai alege la fel… (imi arunca pentru prima data o privire incarcata cu dispret).

Incepe sa nu-mi mai placa daca se muta focusul pe mine. Nu simt nevoia sa ma explic.

- Ai o voce foarte placuta, ii zic. Nu siu de ce. Pare foarte tanara. (Zace o sinceritate in mine de jur ca v-ati lasa prostiti cand folosesc “The Voice”.  M-a crezut. La dracu, si eu m-am crezut ). S-a topit in glas toata ironia intentionata initial. Se uita brusc si mut la mine si nu intelege, dar e miscat).

- Multumesc.. Nimeni nu mi-a spus asta. Am doar 35 de ani, si pentru mine ca barbat mai e timp, dar cateodata ma simt plin de tristete si de frustrare, ca si cum viata ar fi trecut deja. Ca si cum as fi putut sa fac atatea dar cumva m-am complacut in rutina. Ma simt o Columbita care a deschis ochii la 40 de ani, se uita inapoi si e gol. M-ai facut sa ma simt mai tanar. Uite.. Tu imi faci complimente si eu iti iau bani. Ce viata de cacat.

Ies zambind si incep sa cobor piezisa fluierand Midlife Crysis de la FNM, dar cum cobor, cantecul se pierde si zambetul dispare treptat, iar eu realizez ca am ramas in urma cu ToDo list-ul meu pe 5 ani de zile…