Eh? Eh?

Noi da. Noi, adica io cu Trollii si Fulgerica ne-am pus la stop in Deva dimineata pe la 8, cu o tona de bagaje (asteptabil de la 2 fete ati spune) pe care Trollii le cara de zor, inghitind in sec… Nici o tigara intreaga n-am pufait, ca ditai autocaru de 5 stelutze, supraetajat, cu aer conditionat, cabina de fumat, buda, televizor, si-alte jmecherii nemaivazute de dinastia ca noi care calatorim cu dacii luate la ocazie si carnat de personale. L-am intrebat subtil pe sofer cam cat planuieste sa ne ia, ca suntem mai calici asa de felul nostru si el lasand la ltitudinea noastra, am stabilit ca 10 lei pentru ruta Deva- Brasov este , vorba unui preten, bucata de prajitura. Atat de regal ma simtem pe scaunul de deasupra locului sferului, ca am decis sa-i pun si nume. Si pentru ca venea din Hamburg, i-am zis – Autocarul Ferdinand.

Daca tot ne-au ramas banii de transport, am zis ca de ce sa nu mancam noi in Unirea Shopping Center cu pretenii brasoveni inainte sa ne continuam dumul spre Buzau. Dar nici nu am poposit bine, ca a trebuit sa ne imbarcam din nou, de data asta intr-o rata care strabatea muntii pe la Siriu in cautarea altor aventuri nemaipomenite. Si aventurile…ah, de nu vrem sa le pomenim este nu pentru ca ne-au placut, dar imaginati-va ca din autocarul nostru Ferdinand, atat de gol si de lin ca am fi jucat golf pe culoarul dintre scaune sa fi avut o crosa, tocmai am urcat in rata Veta categorisita la minus 5 stele, plina ochi, mirosind a balega si emanandu-ne o cultura profunda inspirata din versurile unui CD cu selectii romanesti de cea mai buna calitate: de la Andre la Nicola, si de la Pepe la Cotabita (nu fac discriminari: ii urasc pe toti la fel..).

Langa mine o balena verde cuvanta intr-un telefon verde, ocupand un scaun si jumatate si ma priveste acuzator: cum de am indraznit sa ii iau si celalta jumatate de scaun? Trollii imi sopteste confuz ca nu intelege de ce tanti din fata lui are o pisica in cap. Ii sugerez sa nu o mangaie si ne vedem de drum. Druuuuum nu gluma: 5 ore, in care fundul meu ia forma unu lighian de plastic. Nu peste mult urca si o gasca de 20 de puradei galagiosi plecati cu sorcova, contribuind la vacarmul general al ratei Veta. Intr-un final seara si pe intuneric ajungem si in Buzau. V-as zice ca obositi si ofticati dar ne cuprinse o asemenea frenezie ca suntem aproape la locatie si ca deseara urma sa fie party party , si ca ne reunim cu gasca de Clujeni, de dansam si cantam in mijlocul drumului, fara nici o grija.

Sa va zic cati bani am dat pe drumul cu rata Veta? Mi-e rusine dar va zic: DUBLU…

- Mah, voi sunteti romani??

- Romani, sefu! zic pentru prima data mandra ca sunt romanca de cand am calcat pe pamant strain.

- Bata-va focu’ da ce cautati p’aci?

Nenea ne promite sa ne duca pana la Valence (asta e la vre-o 90 de km de Grenoble) unde face drumul stanga spre Lyon. Da nu poace merge cu pasta 90 la ora ca ii limitat tiru’, asa ca diejaba e ditai autostrada ca tat pa sara ajungem. Mi se pare mie tare cunoscuta limba dulce a soferului si cristalin imi curge in urechi pana cand ma loveste un gand:

- Nenea Gelu, da’ de unde sunteti dumneavoastra de loc?

- Pfui, io’s din Halmagel da’ am casa si-n Brad, asta ii langa Deva, scii pa unde vine? Pe unde cura Crisu…

- Dara ca stiu!! Io’s din Valea Bradului!!

Nenea Gelu sa uita suspect la mine:

- De-a cui din Valea Bradului??

E o zona care se intinde pe vre-o 10 km in toate directile in jurul Bradului, cu satuce care urca pe vai, se sparg pe dealuri, invadeaza luncile. Nu va imaginati insa, ca distanta in spatiu are vre-o importanta: in general toata lumea se stie cu toata lumea, macar din auzite si rar apar familii noi care sa sparga atmosfera familiala de barfa, intriga si telenovela. Cu toate astea lui Nea Gelu nu i se paru cunoscut numele Bibart. Dupa un moment mai lung de tacere, pe care io am incercat sa il acopar bombanind despre genealogia familiei – ca trebuia sa ii pastrez cumva omului increderea: pana la urma el era soferul, eu autostopistul si trebui sa calatorim impreuna pe o distanta de 300 de km, pe cat posibil… gratis.

- Serios? Ai auzit de Circo?

Ma tot gandesc io… Asta o fii un test?? Mi-i cunoscut numele da nu stiu exact de unde sa-l iau. Ce sa zic? ce sa nu zic?

- Poi dara ca am auzit… Da’ ce-a facut?

- Cica l-a tepuit una, o fufa, da io zic ca a fost mascarada…

Tipic pentru jumatate dintre cetatenii din zona: sa-si exprima parerea asupra problemei inainte sa enunte problema…

- L-au inregistrat si l-au dat in ziare? Pe national? Cum de n-am vast? Circo asta era director la liceu, nu? foai ce scandal si erau in pat cand i-au filmat?

Tipic pentru cealalta jumatate: sa speculeze pe cuvintele celuilalt fara sa astepte alte explicatii…

Cata din patul tirului, confuz, neintelegand nimic:

- Ce? cine a filmat pe cine?

Io curioasa, sufland greu de nerabdare:

- Taci Cata! Spuneti, nea Gelu…Asa a fost?

- Apoi nu chiar asa. Ca nu a fost prea clara situatia. Io zic c-a fost minciuna.

Catalin, convins ca nu ajungem nicaieri cu subiectul asta, se hotaraste sa intrebe:

- Copii aveti, acolo, la Brad?

Mandru si cu un ranjet larg pe buze si fata luminata, nea Gelu se destainuie:

- Am o fata la liceu la Brad, acolo unde era director Circo, asta de l-au prins…

Io ma uit complice la nea Gelu si ranjesc la randul me,  ca stiu ca e tot o caracteristica a oamenilor din zona si asta: sa gaseasca ei o cale de a se intorce la subiectul dorit, oricare ar fi metoda .

Binenteles ca autostop!!!! Nici nu are rost sa intrebati: trenu coasta peste 100 de cocarti!!! Si cand avionul nostru de la Cluj a fost doar 30, e o infamie sa ne ceara cineva 100 pentru ultimii 600 de km… Dupa 2 ore de stat la stop am decis sa ne mutam, ca de acolo nu ne ia nime  si am gasit la vre-o doi km ceva peco pustiu ca benzinariile alea din vestul salbatic…si la fel de dubios. Ne certam putin si ne intorcem la locul initial. Are rost sa va zic ca am repetat manevra asta de vre-o 2-3 ori pana s-a facut dimineata si un nene le-a spus la 2 dintre noi, plecati in recunoastere ca iesirea din barca catre autostrada e alta? In momentul asta nu aveam decat 24 de ore nedormite. Ne apucam sa cautam iesirea intr-o directie, care mie cel putin mi se parea OPUSA!!! Dar cu speranta in suflet, dupa juma de ora gasim ceva ce pare a fi iesire si ne bucuram ca nebunii, incepem sa facem tumbe, sa sarim in fata masinilor si alte cretinisme de oameni nedormiti.

Vio si Petri zic ca merg mai incolo, sa nu stam toti 4 in acelasi loc si se intorc dupa ce au umblat cam 50 m, razand cu lacrimi:

- Goaie, stiti ce-i acolo?? Locu’ unde am stat prima data!!!

Ne indoim de ras si de cat de retardati suntem si continuam sa facem cu mana pana cand, in sfarsit, ne ia un nene si ne duce pana Fugueras – la 20 de km de granita cu Franta. Ii multumim frumos in toate limbile pe care le stim, si incepem sa ne recapatam increderea… Un ghiavol mic, insa, misuna prin capul lui Catalin: daca tot suntem in Figueras, si Figueras e orasul lui Dali… Nu mai bine mergem noi sa-l vizitam?… Ca nu pierdem mult: max o ora! Ziceau localnicii ca muzeul Dali e la 2 km. Are rost sa va zic ca am pierdut 4 ore, nu 1 si ca orasul era la 10 km nu la 2?

Uitati niste poze sa va lingeti si voi pe bot, mai ales daca sunteti mani fani Dali si/sau suprarealism. Va zic zilele urmatoare ce a urmat. Si au urmat multe…

Bagaju deja facut, il sun pe Trollii:

- Bre, misca-ti fundu la doua in centru, la 3 sa fim la pod in Manastur!

- Is inca la job de ieri dimineata, sper sa ajung acasa, sa iau bagaju – si pe urma vin.

- Sa nu cumva sa-ntarzii…

ora 1:30

Suna telefonu:

- Fha, misca-te in Krajcar la o berica inainte de plecare.

- Da cine-i acolo?

- Bucurestiu, Iasu, un brasovean mic si stresat si vre-o 2 d-ai vostri.

Grea decizie… Sa astept Trollii linistita, mai lucru putin la prezentarile ce le am de facut, sau sa beu o berica cu astia?

- Sezi ca vin.

ora 2

Stau linistita cu berica in mana in Krajcar. In aer se azvarle cu organe genitale de la un grup/oras la altul… Directia generala e Nord-Sud. Ne pocnesc intestinele de foame. Restul se indreapta spre microbuze…

- Cat costa, mah, microbuzu’?

- 8 lei, dus.

- ‘Te, ma, de-aci… Mergem cu stopu’! Nu dam nik! Urlu io hotarata si pentru mine, si pentru Trollii.

ora 3

Stau linistita si pap in parcare la Cora. Cu mine sunt Ghanima si Creata din Bucale, si Trollii. Ne certam vre-o juma de ora care cu care merge la stop si, intre timp, uitam sa ne luam foaie si marker pe care sa scriem destinatia. Eh, las, facem cu dejtu’, ca doara pana la Leghia nu e mult.

ora 3:30

Vedem un nene cu microbuz, il intrebam unde merge, zice ca ne-ar putea duce pana la o intersectie undeva, intre 1 km si 4  de Leghia (nu stim sigur nici unul), contra 5 lei. Ne uitam unu la altu cu o plictiseala de netagaduit si, avand in considerare ca Trollii era hyperactiv din cauza celor 48 de ore de nesomn, hranite cu cola, energizant si cafea, iar ceilalti doi nu erau de-ai locului, zic:

- Haida sus, ii bun asta.

Ora 4:30

Nenea soferu:

- Copchii, va dati jos acilea si-o luati la dreapta – is 4 km pana-n sat.

- Shtutz..

Trollii o ia la fuga pe drum in sus si se ofera sa o care si pe Creata.  Creata refuza cu un potop de injuraturi… Vedem un tirulet, ne tzapam in fata lui. Nenea opreste. Ascuns de tirulet, apare din spatele lui microbuzul alor nostri. Din microbuz, Raresel ne face disperat cu mana sa urcam. Baietii urca. Creatza ma ia de mana:

- Hai fha cu tiru’ ca io nu ma urc in microbuz cu iesenii.

Iar decizii!!! m-am saturat!!! Ma urc in tir, dau buna ziua, ma intorc spre creata:

- Da’ ce-ai tu cu iesenii?

- Poi la evenimentu’ trecut m-am urcat cu ei, s-a stricat microbuzul si am mers 15 km pe jos. Si era un frig de se face mucu’ tzurtzure…

Ora 4:35

La marginea drumului apare o pancarda: Cabana Leghia: 500 m

Soarele stralucea placut pe cer.