Intre cortul meu si oala de ceai ce aburea pe primus nu erau mai mult de 3 metri, dar ceata deasa nu ma lasa sa vad nici pana la un metru jumate in fata. Ma uit cu oroare spre rapa pe unde ar trebui sa o luam, dupa spusele celebrei cartulii saptezeciste, din colectia “Muntii Nostri”.  Salvamont ioc, asadar ne incredem ori in turisti, ori in carte. Fiecare are avantajele si dezavantajele ei. Pana una alta, strangem bagajele si infulecam conservele ramase (ca doar nu le-om cara inapoi).

Pe la 10 jumate ceata incepe sa se ridice si rapa nu mai pare de nestrabatut..ba mai mult, se vad si marcajele. Incepem sa coboram. Nu dureaza mult distractia ca zarim primul tanc de urcat si ne e deloc mic.  Noroc ca delusorul plin de jnepeni pe care urcam, abunda in afine si merisoare coapte si delicioase. Dupa zece metri, Petrica e deja nervos ca inaintam prea incet, Tavi si Miki arata ca niste zombies a caror hrana preferata e cerneala, iar Iulia imprastie zvonuri despre ursi pofticiosi la afine si chiar mai pofticiosi la turisti…

Dupa ce coboram din nou in vale, gasim si apa, si nu un firicel, ci o poiana intreaga cu izvoare, mici cascade, iarba verde si pante line – o adevarata placere. Parca nici spatele nu ne mai doare de la greutatea rucsacilor. Suntem in Fagaras, totusi…mai are rost sa va zic ce urmeaza??? Ditai muntocu’ de nici nu-i vedem capatul, de urcat pieptis si-n urma noastra se strang repede, repede puzderie de nori mari si mici, ca o ceata deasa si rece de-ti trece prin haine, prin piele, prin carne si ti se ghemuieste in suflet.

Ne grabim si urcam, spre disperarea unora (a se citi “a lui Tavi”), doar pentru a descoperi de partea cealalta, alti nori si alta ceata, mai amenintatoare si parca, mai uda. Ca sa fie drumul si mai greu ne intersectam si cu stanele. Inca mai avem destula energie incat sa glumim cu ciobanii, sau mai precis despre cainii lor si primul dintre noi care va deveni dejun. De aici, mai e putin si ajungem la capatul sudic al tunelului Transfagarasan. Dincolo de el stim ca ne asteapta un schimb curat de haine, caldura din masina si mere bune, dar suntem deja pe robot automat.  Gandurile noastre se petrec in trecutul apropiat pe creste, in prezent -  la durerea si frigul din oase si intr-un viitor foarte scurt – la ciorbita buna din Miercurea Bai, unde vom face prima oprire. Cel putin o saptamana stim sigur ca Fagarasul va aparea in fiecare conversatie pe care vom incerca sa o purtam.

***

Postul urmator: Ochiul a pastrat (Fagaras -3: Poze)