Salvador Dali si nespalatu’

Intru in coafor, intreb de rezervare..

- Ce rezervare fha? AICI ASTEPTI SA-TI VINA RANDU!!

Jale: 4 oameni in fata mea – din fericire barbati. (M-am dus la coaforu ala din autogara care nu tine seama de sex, stare materiala, si altele…ca sa evit focarul de barfe care este coaforul cel mare si comunist al Bradului, sau preturile de Cluj ale salonului jmecher si modern)

Nah-asta este: ma asez la coada.. imi var castile in urechi dar, degraba realizez ca in acustica nemaipomenita a salii de asteptare, Mike Patton nu are atatia wati cati are Aurel Tamas. Imi scot castile si ca un intelectual adevarat care o gatat faculta la Cluj si vine sa-si intinda freza la Brad – scot Jurnalul unui geniu si incep sa citesc in privirile stupefiate ale clientilor si coafezelor.

Intamplator deschid la o pagina in care Dali vorbeste despre fecale in pictura si se cearta cu Breton despre scopul suprarealismului, cand o coafeza grasa incepe sa urle la un baietel de 8-9 ani:

- Nespalatule!!! Vii cu gel in cap la coafor? Vrei sa-mi strici masina de tuns? Sunteti niste jegosi, toti!!! Voi stiti cat coasta masina asta? Nenorocitilor!

Click dreapta – ignore. Rasfoiesc..

“Pentru a obtine un respect durabil in societate, este bine, daca ai un talent extraordinar, sa lovesti, inca de la cea mai frageda varsta, cu putere si viteza in tibia drepta a societatii pe care o iubesti. Dupa aceea, ajunge sa fii un snob. ”

Baietelul urla pe fundal in timp ce coafeza cea grasa il spala pe cap cu miscari care nu stiu exact daca erau menite sa-i decoloreze parul sau sa i-l smulga, si striga in continuare suficient incat sa-i acopere plansul.

Dupa jumatate de ora, uscat deja si tuns, baietelul pleaca – dar coafeza pusa pe urlat o tine intr-una cu toata natia umana de nespalati de parca toti s-ar fi nimerit la ea pe tura. Incep sa ma gandesc la propriul meu gel din par dar nu-mi pasa chair asa de tare…

Cu o voce la fel de acida dar patronata de genialitate, Dali se complace in admirarea la nesfarsit a propriei conditii, si eu la randul meu in adorarea lui:

“Sunt zile cand am impresia ca voi muri dintr-o supradoza de satisfactie. ”

- Donsoara, donsoara.. doresti sa te preiau acum? Hai, mami, stai jos! Vad ca te-ai dat cu gel, nu-i nimic – o sa stea mai mult intins asa… Sa vezi ce placa jmechera am!!

Hmmm… dau sa las cartea din mana, dar ma izbeste zambetul malitios de sub mustata lui Dali? Imi sugereaza sa-i multumesc pentru tratamentul diferential:

- Pfu…’te mahh de-aci – de-ar sti tanti asta cata ticalosie zace-n tine!! )) Mai bine multumesc la Humanitas…