*

- Niiiiiiiiiii au uscatoare!! Urlu eu, bucuroasa, intrand in zona vestiarelor de la Aquina. Dar nu aia a fost bucuria mea cea mai mare, ci “chestiile” plutitoare de pe marginea piscinei: “Ha! ma voi putea tine de cuvant” ma gandesc eu, avand in minte senzatia de apa’n ochi, urechi si nas care o am ori de cate ori Ovi insista sa mergem la piscina sau, si mai rau, la mare.
Asadar imi leg in jurul trupului un fel de cordon plutitor si incep sa ma balacesc, fericita, intr-o parte si in alta. Bineinteles, in 5 minute ma plictisesc. Ma uit la Ovi care facea de zor ture de bazin inotand in stilul sau caracteristic (stilul rata -cum il numesc eu).
Ma strecor cand e cu spatele si urc pe platforma din spatele bazinului unde sunt 2 jacuzzi-uri pe care de cand am intrat le aud bolborosind tentant. Ma strecor intr-unul, ma las pe spate si inchid ochii gandindu-ma daca nu cumva bolboacele de apa ce imi presau pielea nu au acelasi efect ca centurile alea vibrante de la teleshopping. Zambesc jmechereste gandidu-ma ca poate scap de celulita fara sa fac nimic. Nu tre zece minute ca simt pe cineva alunecand langa mine:
- Asa ne-a fost intelegerea?

*

Tre musai sa va zic ca pentru Ovi sa ma convoace la orce activitate sportiva “urbana” e la fel de greu cum imi e mie sa il duc pe munte. De 3 luni incearca sa ma convinga sa merg la fitness sau la bazin si jur ca am gasit mai multe scuze pentru asta, decat pentru a ma lasa de fumat: “mi-e rau”, “n-am bani”, “n-am timp”, “arat bine, draga!”, “nu ma mai iubesti asa cum sunt?”, “da’ stii ca mi-e frica de apa”, “n-am adidasi”. Acum insa, aveam invitatia asta gratis si nici cum nu ma mai puteam fofila. Singura mea speranta era ca nu voi trezi rechinul din Ovi si ca voi scapa fara bagat cu capul sub apa, “da din picioare ca te tin eu” sau alte dume din alea care imi aminteau de frate-miu cand incerca sa ma invete mersul pe bicicleta.

*

- Nu vrei sa urlu! Se uita lumea la noi! Mi-e frica! Nu mai vorbesc veci cu tine! Te rog, nu!….toate urletele mele de obicei se termina cu un singur lucru: tras aer in piept si inchis ochii, ca stiu ce urmeaza: apa peste tot!! senzatia de mancarime in urechi zile intregi, ochii rosii de parca am plans o ora, nasul infundat..aaaaaaaaa!
(Las ca ti-o coc io.)

*

-Ce zici? Ca nu poti sa respiri? Oh dragule, dar e atat de placut! Simti cum curge apa de pe tine de parca ai fi un cub de gheata care se topeste incet. Hai sa-ti povestesc: sauna iti elimina toate impuritatile din corp. Da tre sa stai minim 15 minute. Nu ti se pare ca nu-i destul de cald? Hai sa ma pun putina apa pe carbuni! Caldura asta, impreuna cu dusul de dupa, imbunatatesc circulatia si relaxeaza mushii daca ai febra de la efort. Si tu ai inotat destul de mult… Eh, unde vrei sa pleci? Sigur sunt fetele alea de au iesit mai devreme inca la dus! Intru eu prima bine? (nu de alta da tre sa ma asigur ca e pus robinetul pe cea mai mica temperatura posibila…)

Stati sa va zic. Pretenilor nostrii lusitani le-a placut tare mult, ca la ei cica nu-s dungeon-uri bantuite de fantomele alcoolicilor trecuti, nici roace salbatice populare in randul tinerilor bailandisti, da mai ales si mai ales, nu este vodca cu 3 lei cinzeaca si bere la sticla giganteasca de juma de litru. Le-am zis ca o sa le prezentam si partea culturala a orasului data viitoare, adica ii ducem la Mall cu noi sa vada si ei un film nedublat, si-i plimbam pe “pietonala” sa le aratam loganurile parcate pe pista de biciclisti, adevarate curiozitati nationale ale frumoasei noastre patrii. Nu o sa uitam din turul nostru chestiile utile: gangul unde se bea inainte sa intrii in club, singurul exchange din oras fara tzepari, statiile unde urca boacterii sau care-i secretara de la universitate care le rezolva orice  problema legata de scoala.

Asteptam cu interes sa invete limba romana, ca sa inteleaga si ei comentariile suplimentare de la fiecare explicatie utila, data si sa ne raspunda-n limba noastra:  ‘tuva-n gat de unguri!

- Toastmasters – Prima mea sedinta, degajata, plina de umor: le astept cu interes pe urmatoarele, precum si dezvoltarea clubului din Cluj la nivelul celor din vest-ul Europei. Pentru cei ce nu stiti, Toastmasters este un club care faciliteaza dezvoltarea abilitatilor de public speaking. Mai multe despre ei, aici.

- Orange sux  (nici link nu merita). BTW – telefonul meu cumparat acum doua saptamani, si pentru care mi-am prelungit cu doi ani contractul, isi petrece a doua saptamana de viata tot in service.

- Jocurile Olympice de la Vancouver. TVR1 sux too, din motiv ca transmite complet aiurea probele de patinaj artistic – singurele care ma intereseaza. Oricum, se pare ca mai sunt si alte televiziuni la fel, motiv din care toate transmisiunile se gasesc deja pe torente. Multumesc tuturor piratilor ca mi-au dat ocazia sa ma indragostesc de frumosul, balerinul, artisticul – Lambiel, visul tuturor comentatoarelor sportive, care ar fi in stare sa-i ierte pana si ratarea triplu axel-ului.

- Karaoke La Tevi: doamne, ce afoana is!!!!!!! Cine l-a chemat, mah, pe Mangu sa ne faca de mici? Las, bine ca a venit, e de treaba, Mangu si a impartit cu noi vinul castigat. Bine v-ati intros de pe taramuri lusitane  – Cata si Iza!
PS: Un betiv a furat 2 telefoane din bar (dintre care unul- al Biancai). Pe urma s-a temut ca-l suspectam si le-a ascuns in zidul cetatii: Sa traiesti, nea Elvis, si sa stai acasa data viitoare ca nu-ti uitam prea usor moaca.

- Saptamana Modei la New York: imi pare rau Hilfiger, Ralph Laurent, Ck si Oscar de la Renta – de data asta nu va voi fi fidela. De departe cel mai original show pe care l-am vazut a fost cel de la Rodarte.
PS: RIP Alexander McQueen, ca pe mine ma fascina genialitatea sa morbida si spectaculoasa.

-Activity la creparie. Nu-i mai dati lui Ionuke sa mimeze, daca nu vreti sa luati bataie!! Si cineva sa-i spuna la Eti ca nu orice grupare de 2 cuvine cu cuvant de legatura e “sex in grup”.

-X-men: tate tri! Voi stiati ca dupa 2-3 X-men-uri unul dupa altul vizezi noaptea numai Wolverini?? Nu, nu-i placut deloc, ca-i visam ghearele, nu pectoralii!!

- Shopping, cu Ovi dupa mine: de ce barbatii astia, cand vin la shopping, nu stau langa cabina de proba sa-si dea cu parerea si fix cand ai nevoie de ei, dispar? Pe urma tre sa fugi desculta, in rochia de nasha probata, dupa el, pe coridoare sa vina sa-si dea cu parerea: asta in timp ce vanzatoarea urla ca unde pleci cu rochia ei, si femeile de prin magazine se uita urat la decolteu tau exagerat de alb ca deh, e dricul iernii, iar rochia e de vara.

- Recrutari BEST: care vor sa vina, oricum deocamdata doar am lucrat la structura lor. Mi-a facut placere sa merg la un WorkShop BEST dupa 3 luni de absenta.  Chiar m-a umplut de energie aceasta activitate, si n-o sa fac misto de Cata, Bulan sau Mircea (dar mai bine sa nu dam nume) ca au zis  “competivitate” de vre-o 10 ori, in timp ce pe mine ma durea stomacul de ras, si Vio imi facea semne sa tac ca nu-i frumos sa rad in timp ce oamenii discuta. Oricum discutia a fost taiata curand de rasetele tuturor cand cineva le-a aruncat celor in cauza o banana ).

Sper ca v-am zis tot, ca aveam nevoie de acest locsor sa stea drept marturie pentru ce s-a intamplat saptamana asta. Ma tem ca voi poposii deseara intr-un loc de unde voi iesi fara prea multe amintiri.

Daca in liceu ascultam System of a Down pentru mesajul revolutionar, anticonspiratist in care credeam pe vremea aia, si Tool pentru lyrismul profund oxymoronic al versurilor lor, astazi ascult aceleasi trupe din placerea adusa de nostalgie si de “recunoastere” in sensul filosofic al cuvantului (adica identificare cu ceva ce am fost candva). Totusi azi, am redescoperit “The Pot”.

Puteti sa-mi spuneti voi daca e o melodie despre droguri, despre razbunare, despre ura, despre rebeliune? Puteti sa-mi spuneti daca e un strigat al unui adolescent frustrat? Asa am crezut in trecut. Azi dimineata, mergand cu castile in urechi pe strada, am trait primul moment de detasare completa de munca din ultimele 3 zile.  Am inchis ochii o clipa si cand i-am deschis eram in mijlocul unei revolutii politice. Pentru ca despre asta imi vorbea “The Pot” inainte de cafea, pe stomacul gol: despre injustitie sociala, despre coruptie, despre ipocrizie. Si cel mai important imi oferea o solutie: un picior in fata (Ovi s-ar fi exprimat mai plastic: un cap in gura) castelului de carti si sticla. M-am simtit cam ca atunci cand esti super nervos si mergi pe strada ascultand Feur Frei in casti si imaginandu-ti la refren ca ai o mitraliera in mana care face “bang bang” )) Un fel de outlaw care face dreptate singur. Un fel de Dexter mai putin psihopat si mai empatic. Sau un fel de Batman daca vreti.

Dupa masa cand am recitit la rece versurile mi-am dat seama la rece ca pesa e de fapt un manifest pentru legalizarea marijuanei.  A devenit dintr-o data mult mai plictisitoare – desi in continuare suna bine.

I must have been high ))))

Si aste sunt doar cateva poze cu caprele nebune. Mai multe gasiti aici

Asadar,  acum o saptamana si trei zile m-am prezentat la Orange. Mi s-a prezentatat o oferta de abonament ce mi-a parut excelenta chiar daca plateam cativa euro in plus si mi s-a bagat pe gat si o optiune de internet (cu activare IMEDIATA). A venit si telefonul cel nou, frumos si si colorat  – excelent in egala masura pentru o biata femeie nestiutoare, sau pentru o cioara impresionata de chestii stralucitorare. Ma chinui sa-l configurez o zi intreaga. Peste inca o zi moare bateria. Il pun la incarcat: SERIOUS CHARGING ERROR!!! Apoi daca-i seroasa, ii serioasa – ma sperii si ma duc la Orange Shop. Don’shoara de serviciu imi zice amabil ca poate a fost o eroare … intamplatoare (care este), deci sa il las sa moara si sa incerc din nou sa-l incarc.

A doua zi (ca doar nu credeti ca a tinut bateria mai mult) ma intorc la Shop cu aceeasi eroare. Telefonul imi este trimis in service. In locul lui, rolul de gazda a cartelei mele il ia un Sagem antic, fata de care primul meu telefon – un Alcatel One Touch Easy de forma si consistenta caramidala, parea un adevarat Blackberry. Nu glumesc! Desktopul ii era lipit pe fundal, elementele grafice- alb negre, schematice, iar cele 5 tonuri de apel, unul mai atragator decat celalalt, nu cred ca beneficiau in total de mai mult de trei note muzicale. Excelent moment sa-mi activez optiunea de internet pe telefon!!!!

Ieri (timp record pentru un telefon sa mearga in Bucuresti la service, sa fie reparat si sa se si intoarca) ajunge telefonul si de bucurie, ma duc repede sa-l ridic. Imi este adus invelit in factura, semnez de primire si acolo pe loc, in fata don’shoarei de serviciu – ii pun cartela si il pornesc, doar ca sa imi moara printre degete. Ma uit la el de parca ar fi fost gandacelul din poezie si il intind angajatei Orange care zambeste si imi spune ca trebuie sa-l incarc.

N-am io vreme  fix atunci, ca ma grabeam la prima mea intalnire Toast Masters (despre asta in alt post) dar de indata ce am ajuns acasa l-am bagat in priza ca sa vad, ghiciti ce!!?? ACEASI EROARE. Amu ce sa fac in afara de a-l intoarce in service pentru inca o saptamana.. maxim sase?

Va zic eu ce fac: inainte de toate merg la un nene dinala de pe Eroilor de repara tot ce prinde, sa-mi repare Sony-ul vechi. Ma costa cam de doua ori cat telefonul cel nou. Multumesc Orange.

Asadar imi sun coafeza, pe Cristina care-mi stie capu cel mai bine. Imi zice ca acum lucraza la un salon nou, mai jmecher si ca ma invita acolo. Io ma tot gandesc: salon nou insemna bani mai multi, io-s cam leftera inainte de atatea chefuri (adica mi-s programate cheltuielile pe alcohol pentru mine si pretenii mei) dar nah, o data e ziua mea, si parca mi-as da capul pe mainile Cristinei… Ce sa fac,  ce sa fac? Intre timp, ia sa intru intr-un magazin de palarii sa probez una- doua. Nici nu mi-a trecut prin cap ca probatul palariilor insemna uitatul in oglinda si asta va fi un factor decisiv pentru mersul la coafor.

Ma vad peste 10 minute intrand pe niste usi de sticla, si purtata de niste scari pana in fata unei receptii, unde o domnisoara foarte draguta ma roaga sa imi las paltonul la vestiar si ma intraba daca prefer ceaiul sau cafeaua. Ma gandesc ca inca mai pot fugi. (Sa ne intelegem: Cristina lucra intr-un gang neluminat, intr-un coafor cu 2 scaune, fara caldura, la care trebuia sa ajung in mersul piticului pe niste scari in spirala ca altfel dadeam cu capul). La cum arata locul asta SIGUR va trebui sa amanetez aprtamentul lui Feri ca sa pot plati. O domnisoara blonda cu o piele perfecta apare de dupa colt si imi intinde mana:

- Buna! Voi fi cosmeticiana ta. Te rog, urmeaza-ma!

Trecem prin sala principala unde sunt vre-o 10 oglinzi coplet echipate cu scule de coafat si scaune ce par extrem de confortabile in fata lor, totul intr-o combinatie impecabila de alb cu rosu si negru, elemente decorative dragalase, plantute, etc. Cristina imi face cu mana de la o masa de tuns, in timp ce eu intru in cabinetul de cosmetica: lumanarele, produse mii, prosoape albe si rosii, totul imaculat.  Nu cred ca are rost sa zic ca am avut parte de cel mai meticulor si indelungat makeover al sprancenelor mele dintotdeauna, in timp ce eu ascultam muzica si ma relaxam complet.

Dupa o ora, cosmeticiana ma conduce din nou in salonul mare de unde ma preia Cristina si ma duce intr-un alt salon unde imi ia vre-o 5 minute sa-mi culeg fata de pe jos inainte sa ma asez pe un scaun. Daca aia de pe Death Star aveau coafor, asa arata! )). Asta era sala asa zisa de vopsit: scaune asemanatoare celor din camera cu oglinzi, doar ca oglinzile erau inlocuite de LCD-uri iar desupra erau chestii dinalea ca niste OZN-uri de scurteaza durata actiunii vopselei cand iti plutesc deasupra capului. Mi se ofera telecomanda si incep sa butonez cu sete, bucuroasa ca nu tre sa citesc reviste de acu 2 ani cu mirese. Ce zi-i azi? Da mah, ii ziua cu finalele la sarituri cu skiurile, asa ca degraba caut EuroSportu sa ma holbez: ca ce alt sport are atati blonduti bunoci la un loc? In tot acest timp Cristina facea ceva in capu meu, da-mi putea face si creasta de punker, ca eram atat de distrasa de nu m-ar fi deranjat.

Peste cateva minute, imi zice ca ar fi timpul sa merg la spalat, in alt salon cu un fel de scaune / sezlong, unde un tip isi face aparitia, mi se prezinta si imi spune ca el ma va spala pe cap. Ma gandesc: dic ce strategie de marketing – partea cea mai senzuala a operatiunii “avut grija de capu meu” au dat-o pe mana unui bunoc. Din pacate nu chiar de masaj la cap am avut parte ci ma degraba de frecat cu jmirghelul vopseua lipita pe piele…dar poate ca-s si io prea sensibila si n-am stiut aprecia ).

Ajunsa din nou in sala oglinzilor desi mi se paruse ca a durat o vesnicie spalatul, Cristina se apuca sa faca iar chestii in capul meu, in timp ce eu o iau la intrebari. Aflu asadar, ca salonul mai are si cabinete pentru manichiura si pedichiura, sali de clasa (ca e si scoala de stilisti) si magazin de desfacere pentru produse de infrumusetare, ca veverita ei paralizata s-a vindecat aproape de tot, ca intre timp si-a luat o pisica pe care o cheama Manolo si ca primsc un bon de 50 % reducere la urmatoarea vizita.

Mandra de capul meu impecabil, merg la casa cu sentimentul ca ma usurez de bani buni, cand aflu ca mai imi ramane ceva piele pe mine dupa ce achit tot si pe langa tichetul de 50 % reducere pentru mine, mai primesc unul pentru inca o domnisoara interesata de serviciile celor de la Headmasters (asa se numeste salonul) – deci, fetelor, daca vreti sa va rasfatati si voi capul, fata, mainile sau picioarele pana dati un buzz si facem sa fie bine.

Pery, stai la coada, draga – am zis fetelor!!!

In fata mea un tip tare atotcunoscator dupa atitudine, le propovaduia celor 3 tipi de langa el (care toti trei aveau alura de bodyguarzi romani: 30 si de ani, inalti cu burta incapatoare, incapabili sa alerge 10 metri).

- 15 intrebari din contraventii, mah! Ma jur!!!! Cin-spra-ze-ce!!! Isi bat joc de noi astia. Prima a fost usoara cu prioritati, a doua ceva cu centura de siguranta, inca vre-o trei si pe urma tot contraventie, contraventie, contraventie.  Si de-alea grele nu asa! Cu cate puncte fiecare…

Cei trei il priveau cu gura gascata injurand pe sub mustata. Putin mai in fata, o gasca vesele care radea si glumea intruna, rupand mereu linistea cu cate un hohot. Doar eu parca nu aveam pe nimeni in multimea asta de fete gri. Dureri de spate, dureri de picioare, dureri de cap. uuuuuuuuuuuu. Pe la ora 11:00, cand mai erau doar vre-o 6 oameni in fata mea si eu nu stiam de ce sa fiu mai ingrijorata: de faptul ca am intrziat 3 ore la job sau ca in curand nu voi mai sti nimic din toata legislatia invatata, o tipa din fata mea isi scoate din dosar o chitanta. Un gand ma fulgera cu voce tare (foarte tare dupa rasetele din sala) : “Doar nu trebuia sa mai platesc ceva pentru ca dau examenul a doua oara!”. Un domn binevoitor imi spune sa trec strada si altul promite sa-mi tina locul in fata. Alerg ca o descreierata, platesc chitanta si ma intorc val vartej de parca nici nu as fi fost plecat, asteptand ca cineva sa ma aplaude pentru efortul depus. Vezi sa nu, inca vre-o trei se strecurasera intre timp in fata mea , da nu-i stres, am zis in gandu meu, macar am rezolvat problema. Nu ma pot gandi la nimic asa ca ii studiez pe cei din jurul meu.

Nenea de la ghiseu imi face intr-un minut programarea (nu inteleg de ce dracu la restu din fata mea le lua 10 minute la fiecare pentru aceasi operatiune) si ma duc spre sala de exminare: abia acum incepusera sa-mi tremure picioarele. Nu va spun de cate ori nu mi-a trecut prin cap sa ma duc altadata. Acolo imi iau codul de bare, ma uit ca proasta la ecran timp de 5 minute ca unde dracu se baga ala, desi sunt a doua oara acolo. Gresesc prima intrebare ca imi tremura mana nu de alta. Pe urma suflu adanc si peste 5 minute ies din sala retinandu-mi un zambet fericit din compatimire pentru cei care au picat. Ii zic la politistul care imi retinuse dosarul si ma intreaba cum ca cheama, ca ma numesc Bibart si ca am fost admisa. Nici macar nu zambeste. Pe cine sa sun, pe cine sa sun??? As zice la toata lumea. Un nene care era in fata mea la coada ma intreaba ce-am facut. Luminata ii spun ca am luat ca sa primesc in schimb un “mda, inca o femeie la volan”. Tata nu raspunde, mama nu raspunde, Ovi nu raspunde…

Ma enervez ca nimanui nu pare sa-i pese de victoria mea mareata si imbufnata, imi iau catrafusele si ma car spre taxi, imi trantesc poseta pe scaun  si ma intorc spre sofer:

- Pe Dorobantilor te rog. (dupa care tac cateva secunde si izbucnesc) Mi-am luat sala azi! Cu 24! Dupa ce am picat o data si am invatat o gramada. Stiu ca o sa fiu un sofer ingrozitor si ca o ajung in toate topurile de pe internet despre blonde la volan, dar mi-am dorit mult sa fiu prima din familie care are carnet in afara de tata. Imi spuneti va rog, felicitari? ca m-am chinuit destul sa o merit!

Soferul zambeste si ma intreaba:

- Auzi, dar cand te-a programat la oras, ca am auzit ca numa peste doua luni mai programeaza?

***

In apropierea garii din Tokyo, in zona numita HaraJuku, tinerii adolescenti japonezi se intalnesc pentru a da frau liber imaginatiei si creativitatii in ceea ce priveste expresia vestimentara. Daca credeati ca stilul Emo e iesit din comun si grotesc, atunci nu ati vazut ce se intampla in Harajuku. Copii astia isi trag sursele de inspiratie din costumele trupelor de rock japonez, din anime-uri, din carti, din jocuri video, dar mai mult decat atat: combina, mixeaza si rearanjeaza o gramada de elemente artistice dand nastere la ceva extrem variat pana aproape la limita kitch-ului. Daca exista in moda termenul de postmodernism atunci el s-a nascut in Harajuku si nu-i de mirare ca a devenit o sursa continua de inspiratie pentru toti designeri mari ai lumii.

Noi am aflat de Harajuku de la prietenul Rares, omul caruia daca ii zici ceva rau de Japonia primesti o bata de kendo peste cap. Culmea a prins. La primele seturi de poze trimise pe lista noastra de discutii eram oripilati, dar curand am aflat ca daca o zi nu ne primim doza de ciudatenie devenim frustrati si nervosi. Nu am inceput sa ne imbracam ca adolescentii din Harajuku dar ne-am tot gandit cum sa facem o astfel de manifestare si la noi, cand lui Bulanski i-a trecut prin capatana:

- Da ce mah, noi nu puteam face Harajuku nostru, ca tot avem GaraJucu aci aproape.

Asa ca weekendul asta organizam primul GaraJucu Party. O sa fie si un concurs de costume si castigatorul primeste un bilet de tren dus intors pentru 2 persoane pana in GaraJucu. O sa revin cu poze dupa. Pana una alta ne-am gandit sa mergem,  si noi astia de organizam sa ne tragem in chip cu GaraJucu ca sa dam putina soliditate ideii si sa aratam ca suntem seriosi ))

***

In gara, Sandu catre mine:

- Hai tu Bibi ia tu biletele ca io o sa izbucnsc in ras cand le cer.

- Bine mah! (ii iau legitimatiile din mana si ma intrc catre tanti de la ghiseu) 6 bilete catre GaraJucu aaaaaaa catre Jucu ahahahahahahahahahahahahahaha.

***

Am pus acest post ca  apartinand si categoriei “prin lume” unde de obicei scriu review-uri la calatoriile mele pe alte meleaguri )))) Faptul ca am mers juma de ora cu trenul se pune ca meleag strain, nu?

]]> http://www.bibart.ro/garajucu/feed/ 1 http://www.bibart.ro/sa-vina-weekendul-mai-iute/ http://www.bibart.ro/sa-vina-weekendul-mai-iute/#comments Fri, 29 Jan 2010 11:37:09 +0000 bibi http://www.bibart.ro/?p=1356 Azi am tare mult de lucru asa ca nu voi scrie mult, dar voi lasa imaginile sa graiasca in locul meu. Acelasi umor negru cu care v-am obisnuit. Aceeasi mutra confuza care se incrunta zambind.

via http://buburuza.net

Si la fotografie de o cu totul alta nuanta care sa va schimbe zambetul incruntat, in zambet visator.

Un weekend fain s-aveti.

via http://ffffound.com/