Huh…tre musai sa va povestesc despre incursiunile mele aventuroase in viata blogarilor 
)) Acu o luna eram complet nuba intr-ale bloggeritului (nuba e un termen luat de la Ovi – mare jucator de diverse, in special Starcraft, de unde banuiala mea ca are vre-o legatura cu terminologia pe care o folosesc gamerii intre ei pe net. Inseamna un fel de habarnist incepator, inspre amator si vine din argoul englezesc de la “noob”). Adevarul e ca nu faceam eu diferenta intre un blog si un site prea bine, desi am cativa prieteni cu bloguri destul de cunoscute.
Intro zi, moarta, lesinata de plictiseala cotideana si de infernala pauza intre seriile urmarite cu interes pe Channel Piratebay, ma urc la boardul Mozillei si ma apuc sa surfuiesc… poate, poate ceva interesant se va intampla. Dau click pe statusul lui Pery (aka .marius) si rascolind plictisita pe acolo dau de el,de Groparu – wow, zic in gandul meu – unu dus de tat, care nu ma plictiseste asa tare ca ceilalti, din simplul motiv ca isi scrie aberozele lui proprii, ca e personal si ii fuge creieru de la o chestie la alta mai rapid ca Furia Visinie intrata in rage… Postul zilei aceleia mi se pare si acum cel mai funny post care l-am citit ever si va sfatuiesc sa il cititi si voi, numa sa nu mancati inainte ca va crapa pancreasu de ras: Cronica la restaurantu japonez. Atunci m-a batut prima data gandul sa-mi fac blog.
Sa fim seriosi, nu mi-as fi facut, da’ lepra de Peri tot face el ce face sa nu mi-l prezinta pe om, sa ii zic si io de la mine o cateva ca ma ustura limba. Asa ca a trebuit sa-mi fac blog sa ma simt macar moral mai aproape 
Si multa vreme Groparu a ramas singurul pentru mine.
Intr-o zi nu m-am mai rabdat (ce, tu ai rabda?) si l-am buzzuit pe Trollii sa-mi zica cat si cum face un domeniu…Atat i-a trebuit ca de mult nu avea material de experiment (apropo!! vezi ca inca nu ai codat nic la meniul din drepta!). Nu s-a mai lasat de capu meu, pana nu m-a vast cu meniu’ in posnar, gazduida la Hosttix, cu tema aleasa si cu primu post postat.
Abia dupa aia am inceput si io sa cetesc blogguri mai “serioase”. Incet, incet m-am dezdragostit de Groparu (sorry man – da vii mai rar ca episoadele din Gossip Girl) si indragostit de bascaul stiintific al lui Petreanu si de dumele lui Julius (bravo pt Daily Cotcodac). Dar i-am cetit asa.., lejer… ca si cum erau muierile ce locuiesc peste drum de mine, care au si ele o bucatica, la fel de mare ca a mea de lume, unde isi permit sa zica din suflet si sa nu le asculte nime’. Pana azi, cand citesc din intamplare interviul din Catavencu cu Visurat – dic cerbu, mi-am zis in gandul meu si am inghitit in gol. Pe urma m-am facut copil cuminte – ca tre sa inveti de la ai mari inainte sa devii vedeta si sa te infiltrezi incet incet, ca un cancer, but in the nice way, in lumea lor.
Si ca sa fac referire la acelasi articol, eu cred inca in prieteni imaginari – si la bloggarii astia care ma fac sa rad dimineatza cand ma duc mahmura la job, sau seara inainte sa ma bag in pat – le-as face o bere ca si cum ar fi prietenii mei reali
