Zice Radu sa ma duc cu el la Zilele Romane in Zalau… N-am mai fost si, de curioasa, ma prezint la 7 la gara, cum ne-a fost intelesul. La 10 ma trezesc echipata in printesa daca, si cu lectia de istorie invatata… Asa imi trebe daca am stat 2 ore pe autobuz langa Rubobostes. De fapt, tot weekendul a fost o lectie de istorie controversata si plina de picanterii, istorie veche (cu daci, romani, izvoare, lupte, ritualuri si obiceiuri) dar si istorie recenta, istoria asociatiei Terra Dacica Aeterna si a plimbarilor lor prin Romania in incercarea reconstituirii cat mai exacte a ceea ce insemna lumea de atunci.
Am cunoscut profesori, doctori, arheologi, studenti la istorie si altii, toti cu pasiunea asta in suflet si cu dorinta de a aduce la viata cat mai real vremuri demult trecute. Costumele, atat ale dacilor cat si ale romanilor, si le-au facut ei, cu mana lor sau le-au comandat, dupa modelul celor de pe columna iar armele sunt facute intocmai ca dimensiune si design, asemeni celor descoperite prin sapaturi arheologice.
Mie, initial, mi s-a parut o joaca de copii sa ii vad pe toti imbracati asa si tot din spirit de joaca mi-am tras si eu rochia Cristinei pe mine, dar, nu dupa multa vreme, am inceput sa aud cuvinte ca parada, scenariu, prezentare, contract, ba chiar si aluzii rautacios-admirative la concurenta (o legiune de romani tare bine echipata, venita din Ungaria) si am inceput sa ma panichez. Sus pe platforma din spatele liceului mi-am primit si numele de daca: Andrada! Tare ciudat mi s-a parut sa fiu strigata pe nume strain dar intr-un fel mi-a placut…Mi-ar placea ,cred, si mai mult, daca as putea iesi din pielea mea sa intru in pielea Andradei macar pe timpul spectacolului, dar asta e mai usor de zis decat de facut, mai ales avand in vedere ticurile mele de organizator si ideile preconcepute despre cum ar fi o organizatie ideala, acumulate in cei 5 ani de BEST.
A fost faina si parada de dupaamiaza, si beuta de dupa, chiar si concertul lui Alifantis, la care am nimerit intamplator… Ne-am simtit chiar ca dacii la hotel Grif, cand am stat trei oameni, 10 minute sa ne dam seama cum se aprind becurile 
)))))), dar cea mai autentica experienta a fost batalia dintre daci si romani, moment de adrenalina maxima, care isi merita propriul sau post mult mai narativ decat acesta, si pe care voi il veti citi pe blog in cursul dupaamiezei sau maine.
Toata ziua de duminica am petrecut-o sus la Porrolisum, unde in ciuda caldurii sufocante si a lipsei umbrelor dese, peste 300 de oameni au asistat in permanenta la spectacole si reconstituiri ale vietii din vechea cetate. Dupa amiaza toate discutiile se invarteau in jurul bataliei, sursa nesfarsita de topici si idei: “cine m-a omorat, ma?”, “ati auzit ca pe centurion l-a omorat o daca?”, “mah, era sa fac infarct cand am vazut ca armati Scorpio!”, “ce faina-i poza asta cu fumu-n spate!”, “vezi ca te-ai bronzat cu tatuaje pe fata!!” si altele.
Transpirati si murdari, obositi din adrenalina luptei si de la armurile de peste 30 de kilograme purtate pe o caldura ingrozitoare, ne-m asezat la umbra sa povestim, bem o bere rece si sa facem planuri de viitor. Am fost invitata sa ma alatur lor. Nu am luat inca decizia asta, dar oricum ar fi mi-a placea mult sa ii ajut in continuare ca sunt oameni pasionati si inteligenti, plini de energie si entuziasm – exact felul de oameni pe care mi i-as dori ca prieteni!
In timpul paradei, in timp ce eu eram rosie pana in varful urechilor si toata lumea se chiora la noi, m-am simtit mandra si de romanii in formatie disciplinata, si de barbarii mei de daci “hazii” – cum ne-a zis un mosulica din public. In timpul luptei, tot rosie, dar de la soare de data asta, m-a simtit infricosata, confuza si plina de energie, chiar daca am murit ca deh… la Zilele Romane tre sa castige romanii. La urma urmelor, m-am simtit bine primita si onorata sa stau cateva zile in cuibul lor : felicitari TDA si la cat mai multe reprezentatii!
