Azi am tare mult de lucru asa ca nu voi scrie mult, dar voi lasa imaginile sa graiasca in locul meu. Acelasi umor negru cu care v-am obisnuit. Aceeasi mutra confuza care se incrunta zambind.

via http://buburuza.net

Si la fotografie de o cu totul alta nuanta care sa va schimbe zambetul incruntat, in zambet visator.

Un weekend fain s-aveti.

via http://ffffound.com/

I found this beautiful winter poem and I thought it might be a comfort to you.

It was to me and it is very well written.

Enjoy!

via http://eatliver.com/

Exista unii oameni care de cand s-au nascut, n-au decat un singur vis: sa fie ..altundeva. Io le zic oameni bantuiti de dor de duca. Ei nu pot sa inchida ochii fara sa vada o alta lume: nu trebuie sa fie mai frumoasa, trebuie doar sa fie altfel. Curiozitatea le roade oasele si nelinistea le umple orele lungi de rutina.
Isi fac liste imaginare, nesfarsite – in incercarea de a-si organiza imaginarul:
- lista cu locuri pe care trebuie sa le vada inainte sa moara
- lista cu locuri in care nu au fost inca
- lista cu locuri in care ar vrea sa locuiasca etc.
Oamenilor astora nu le e niciodata rau de nimic, si nu conteaza cat de lunga e calatoria, cat timp isi urmaresc visul…

Astia-s copiii care fug de-acasa cand is mici ca sa vagabondeze prin paduri si se intorc dupa 3 zile din “aventura vietii lor”, astia-s turistii straini pe care ii vedeti stand singuri intr-un compartiment de tren cu un ghid al Romaniei in mana, astia-s montaniarzii care iti dau binete in varf de Piatra Craiului… Astia-s oamenii care se uita ore in sir pe net la poze din alte tari, imaginandu-si ca ei sunt omuletii de la poalele Mont Blanc-ului sau de la picioarele lui David.

Mai mult decat atat, ei sunt cei carora atunci cand le spui HAI!, lasa tot si vin. Pentru ei.

Zambetul acid de luni dimineata cu doua reclame absolut geniale la Caribu: ciocolata amaruie, primite de la Sinzi. Nu stiu daca sunt reale sau facute doar ca sa starneasca rasul vrajitoarelor, ca mine, sau plansul – printeselor calare pe poney roz…, dar efectul e garantat: nimeni nu  ramane fara o reactie, oricare ar fi aia!

Ati patit vre-o data sa va ia un autocar dinasta la stop?

Eh? Eh?

Noi da. Noi, adica io cu Trollii si Fulgerica ne-am pus la stop in Deva dimineata pe la 8, cu o tona de bagaje (asteptabil de la 2 fete ati spune) pe care Trollii le cara de zor, inghitind in sec… Nici o tigara intreaga n-am pufait, ca ditai autocaru de 5 stelutze, supraetajat, cu aer conditionat, cabina de fumat, buda, televizor, si-alte jmecherii nemaivazute de dinastia ca noi care calatorim cu dacii luate la ocazie si carnat de personale. L-am intrebat subtil pe sofer cam cat planuieste sa ne ia, ca suntem mai calici asa de felul nostru si el lasand la ltitudinea noastra, am stabilit ca 10 lei pentru ruta Deva- Brasov este , vorba unui preten, bucata de prajitura. Atat de regal ma simtem pe scaunul de deasupra locului sferului, ca am decis sa-i pun si nume. Si pentru ca venea din Hamburg, i-am zis – Autocarul Ferdinand.

Daca tot ne-au ramas banii de transport, am zis ca de ce sa nu mancam noi in Unirea Shopping Center cu pretenii brasoveni inainte sa ne continuam dumul spre Buzau. Dar nici nu am poposit bine, ca a trebuit sa ne imbarcam din nou, de data asta intr-o rata care strabatea muntii pe la Siriu in cautarea altor aventuri nemaipomenite. Si aventurile…ah, de nu vrem sa le pomenim este nu pentru ca ne-au placut, dar imaginati-va ca din autocarul nostru Ferdinand, atat de gol si de lin ca am fi jucat golf pe culoarul dintre scaune sa fi avut o crosa, tocmai am urcat in rata Veta categorisita la minus 5 stele, plina ochi, mirosind a balega si emanandu-ne o cultura profunda inspirata din versurile unui CD cu selectii romanesti de cea mai buna calitate: de la Andre la Nicola, si de la Pepe la Cotabita (nu fac discriminari: ii urasc pe toti la fel..).

Langa mine o balena verde cuvanta intr-un telefon verde, ocupand un scaun si jumatate si ma priveste acuzator: cum de am indraznit sa ii iau si celalta jumatate de scaun? Trollii imi sopteste confuz ca nu intelege de ce tanti din fata lui are o pisica in cap. Ii sugerez sa nu o mangaie si ne vedem de drum. Druuuuum nu gluma: 5 ore, in care fundul meu ia forma unu lighian de plastic. Nu peste mult urca si o gasca de 20 de puradei galagiosi plecati cu sorcova, contribuind la vacarmul general al ratei Veta. Intr-un final seara si pe intuneric ajungem si in Buzau. V-as zice ca obositi si ofticati dar ne cuprinse o asemenea frenezie ca suntem aproape la locatie si ca deseara urma sa fie party party , si ca ne reunim cu gasca de Clujeni, de dansam si cantam in mijlocul drumului, fara nici o grija.

Sa va zic cati bani am dat pe drumul cu rata Veta? Mi-e rusine dar va zic: DUBLU…

Cica inchid telefonulul in nasul pretenului meu si nici nu-l sun, ca doar dic ala: sa ma sune el, bou’ daca tot intarzie. Astept 3 zile, in care imaginatia mea o ia complet razna: il si vad dandu-mi papucii in cel mai brutal mod cu putinta, si disparand in ceata la bratul unei alte femei, incep sa plang singura pe strada, la birou, sa ma plang tutror pretenilor pe care ii prind pe mess sau la telefon cat de mare ticalos e el si cat de victima is eu.

Dupa 3 zile, cand creierul meu era convins ca nu mai am prieten, ca ma uraste si ma vrea moarta, ma decid sa il sun anticipativ, ca sa ii curm durerea de a-mi spune el ca totul e gata  (Asta-i ca-n bancu cu iepurasu care vrea sa faca clatite si n-are tigaie). Prima data nu raspunde. Mi se confirma toate teoriile si mai trag o tura de bocit. A doua oara, (dupa ce eu calculasem in minute si secunde cam dupa cat timp as putea sa-l sun, sa nu se vada ca-s disperata) imi raspunde cu o voce foarte calma:

- Bibs, nu m-am intors in Cluj inca, doar maine ajungem. Te sun atunci.

Dintr-o data imi amintesc ca imi spusese cu 4 zile in urma ca urmeaza sa plece cateva zile la un bun prieten de-al sau in Arad. Absolut instant ma fuljera: daca a tinut-o intr-unu chef 3 zile, clar nu poate fi suparat pe mine: deci eu ar trebui sa ma intorc la a fi suparata pe el ca nu a sunat!!!!

Peste inca o zi ne vedem si e vreme buna afara: ne pupam si ne iubim ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cearta nici nu apare in discutie… Bineinteles ca nu apare din moment ce a fost doar in mintea mea.

***

Zice Pery pe blog , despre creierul sau, ca se scalda in prea multa endorfina… Pery, mama, nu vrei un PMS de-al meu? Il dau eftin.

Marti: planul – de maine invat 2 ore in fiecare zi si saptamana viitoare luni dau examenul cu scoala

Miercuri: invat doua ore, bag 3 episoade de Entourage dupa de relazare…tutto bene

Joi: Invat o ora, bag 6 episoade din Entourage si unu din Gossip Girl….nu-i rau nici asa

Vineri: Da-l dracu de invatat, mai bine fac niste teste. Si curatenie…ca arata camera asta ca la nebuni, si Feri a facut deja pe hol si-n bucatarie. Deseara poate iesim, vine oricum Sandu pe la mine la o barfa

Sambata: Ma duc putin prin oras la cumparaturi, wow cum ar fi gatesc?… Salata de vinete, miam. Pe la 1 e gata si-l invit pe Feri la masa. Mai fac niste teste: asa ma obosesc testele astea si oricum le stiu – pierdere de vreme! Mai bine il sun pe Sandu ca vorbisem de-un Carturesti pe la 4-5.. Intre timp, Jordan-ul ala proaspat achizitionat imi face cu ochiul, ia sa citesc putin – ma relaxeaza. Cu juma de ora inaite de ora stabilita sunt deja la baieti in pivnita, imi beau cafeaua. O plimbare prin Mall, un ceai la Carturesti…Ma baieti, ca sa fiu eu sigura ca nu va trageti dorsal si veniti la bere in seara asta, o sa stau la voi pana deseara si-o sa va tarasc dupa mine. Testam noul Janis. Ajungem dimineata acasa.

Duminica: Ma trezesc pe la 1, mahmura, si ma apuc de teste,ma doare capul…dupa juma de ora ma culc la loc…ma trezesc pe la 5, mai fac juma de ora teste, dupa aia ma gandesc ca e timpul pentru un beauty session prelungit cu facut de unghii, tratament la par, creme si tot dichisul. Pe la 8 suna Feri ca e cu Laura in Puzzle si daca vreau sa ma duc..normal ca vreau – oricum n-am ce face.

Luni: Ma duc la scoala sa-mi depun dosarul:
- Vrei sa dai acum si examenul?
- Neeeeeeee il dau miercuri….

Marti: Vin de la servici hotarata ca tre sa invat, si iau cartea si tot fac pe teste… gresesc in prostie… e de la neatentie, zic.

Miercuri: in sfarsit ziua cea mare – Ma tot scofarcesc la job, ma plang in stanga si-n drepta de parca ar fi Fonetica cu Craciun, nu examenu cu scoala… la 6 alerg de ceau mortii la scoala, numa io solo in toata sala, iau testu, il completez si increzatoare la duc la supraveghetoare si i-l intind. In 30 de secunde mi-l intinde inapoi: 17.

No futui… o fi cazul sa invat, zic. Da incepand de maine….

Tre sa ma folosesc de toate mijloacele media de care dispun sa imi aduc aminte ce s-a intamplat la evenimentul asta… Noroc ca am inca dovezile: pozele facute de mine in prima zi de eveniment si, mai ales, SMS-urile primite a doua zi de la organizatori cu informatii proaspete despre prezentari/testari.

Sa incepem asadar: BEST a organizat saptamana trecuta faza nationala a competitiei ingineresti RoBEC, prima editie de acest gen, cu participarea echipelor din 5 centre universitare romanesti si din Chisinau. Nu are rost sa va zic ca echipele Clujului au fost cele mai bune, nu? Una dintre ele chiar a castigat

Ar fi bine sa va zic ce  s-au intrecut sa faca, nu? Echipele care au concurat la proba de Team Design au avut de conceput un device de tipul Rube Goldberg (am aflat si io ulterior ce inseamna: jucaria aia din Tom si Jerry in care un mecanism declanseaza altul, care declanseaza altul, care declanseaza altul etc…) iar echipele de Case Study s-au intrecut in a propune un proiect ecologic national pornind de la un buget relativ mic. A fost tare interesant sa ii observ la lucru, mai ales ca e placerea mea sa merg sa le pun intrebari, sa-i deranjez si sa imi bag coada (sau ochiul) unde nu imi fierbe oala. A fost si placut sa imi petrec dupamiaza cu cafeiu de la Starbucks in botic si aparatu foto al lui Cata atarnandu-mi pe brat.

Testarea am urmarit-o prin intermediul Steamingului live de la eveniment si a SMS-urilor primite:

“urmeaza Iasu care toti au palarii in cap, pardon coronite. Ii de fapt o bataie intre doi regi: intre regele de diamant si ala de trefla. ala de trefla vrea sa fure fiica regelui de diamant si sa doboare cavalerul si zidul. acuma explica dispozitivul si incepe… asteptam sa se topeasca ceara ca sa dea drumul la ata si niste micute nereguli vre-o doua imp[insaturi, zid doborat si cavalerul a ramas in picioare.”

“Urmeaza bucurestiu care acuma explica
o fost foarte nice, le-o iesit aproape perfect si banan a facut o baie. O singura interventie”

“Timisoara au o masinuta …Si asteptam sa porneasca aerul conditionat si asteptam si asteptam si asteptam si asteptam si o pornit da n-o mers a doua incercare cu multe intervenii si tot nu a mers…”

Astea au fost cateva exemple dar am primit zeci si zeci de mesaje care nu aveau mai mult sens ca acestea, dar ce vreti, in febra evenimentului, cine sa se mai gandeasca si la semne de punctuatie.

Revenind, in urma unei gale frumoase de premiere cu tare multe speach-uri, la Casa Adeleana (good food!!), am aflat si castigatorii: La Team Design echipa Bucurestiului, iar la Case Study, baietii mei dragi din Cluj, cu care am petrecut pe urma pana ne-au dat afara din Music Puc (a se vedea postul anterior). Binenteles ca nu a fost blat! Ca daca ar fi fost, ar fi castigat la ambele categorii Clujul .

Adevarul e ca sunt tare destepti copii astia si stiu ca o sa ne reprezinte cu succes la Gent in Belgia, la etapa europeana. Pana una alta… primele doua poze sunt cu castigatorii, restul sunt poze random de la eveniment. Enjoy si data viitoare cand va chem la un eveniment sa veniti ca de nu, va scot ochii!!!

Un mic reminder va dau,  in caz ca nu v-am atras deja atentia prin posturi divagate de-a lungul lunii si in caz ca aveti si voi, la fel ca mine, probleme de multitasking. Se refera la rubrica aia colorata…prea colorata, muuuult prea colorata din  partea stanga a eranului, care se numeste: “Luna asta recomand…” Ei bine, s-a updatat cu noi recomandari. Daca nu va plac, asta este – nu toti suntem la fel, dar alegerile mele nu sunt cele mai comune si de asta vi le recomand ! Poate veti avea surprize placute (sau vise urate, nu conteaza, cat timp iti mananca din creier).

Ma laud acum doar pentru ca am facut asta singura: fara Trollii, fara nici un ajutor si sunt mandra!!!!  Vezi mah – astea is primele fatze pe care le prind de cand mi-ai pus undita-n mana!

Si apropo de culori… Pe voi nu va doare capul daca stati mai mult de 10 minute pe blogul meu?  hihihihi Am reusit si acum )) Cand eram mica si pictam imi spunea profa de desen ca o doare capu cand se uita la mazgalelile mele. Stiam eu ca la intensitatea culorilor se referea