O sa va vorbesc azi despre doua filme, nu unul, pentru ca am simtit intre ele o similaritate profunda la nivelul subiectului. Amandoua au scor mare de rating in catalogul meu personal si merita negresit vazute. Dar nu asta e asemanarea, ci faptul ca amandoua descriu calatorii initiatice ale unor tineri straini, in tari din EST-ul Europei, in cautarea unui trecut pe care nici macar ei nu-l pot defini in intregime si in gasirea (daca ii pot zice asa) propriei lor maturitati emotionale… Eu o sa le spun colectionari, pentru ca in esenta lor sunt strangatori de valori ale trecutului a caror valoare nu o inteleg, dar o presupun a fi uriasa si ajunge intr-un final a fi inteleasa.

O alta trasatura comuna a celor doua fime este constructia. Daca incep ca niste comedii savuroase in care limba are rolul cel mai important, ei bine se sfarsesc in drama, daca nu chiar in tragism datorita profunzimii reale a subiectului.

Primul, in ordinea in care le-am vazut este Gadjo Dilo, un film frantuzesc, filmat in Sambata de Sus, un sat de tigani din Romania care descrie cautarea de catre un tanar francez a unei cantarete de muzica lautareasca, a carei melodie era singurul lucru ramas de la tatal sau. Filmul este 45 % in franceza, 45 % rromanes si doar 10 % sau chiar mai putin romaneste. Subiectul impleteste o frumoasa si comica poveste de iubire cu episoade hilare din viata tiganilor : conflictele cu romanii, viata in colibele de lut, nunta, inmormantarea,  dar mai ales muzica – parte integranta a vietii lor si personaj in sine, pentru ca trebuie sa mentionez, in cazul ambelor filme, coloana sonora este extraordinar de bine facuta. Spuneam ca limbajul este esential, ei bine, da – pentru ca din comicul de limbaj provin aproape toate momentele interesante, din lipsa de intelegere a limbii celuilalt si din crearea de confuzii din cauza acestor interpretari eronate. Uite si un trailer tare bun:

Tot acest tip de comic il intalnim si in cel de-al doilea film, Everything is Illuminated, in care un tanar evreu din Statele Unite pleaca in Ucraina sa gaseasca femeia care l-a salvat pe tatal sau de nazisti, sau cel putin asa crede el… Trei sferturi de film este o calatorie palpitanta a tanarului evereu colectionar de …obiecte diverse (cum el insusi spune), a unui ucrainean jmecher, facinat de americani si de cultura negro, a bunicului sau – soferul orb al masinii cu care calatoresc (care nu vorbeste engleza, de altfel) si a cainelui dement Sammy Davis Jr.Jr. Razand cu gura pana la urechi am urmarit desfasurarea peripetiilor lor prin frumoasa Ucraina, tara a contrastelor, a carei oameni par sa aibe un simt al umorului pana si in constructia peisajului (a se vedea drumul de tara din camp cu doua sensuri separate de o banda de iarba, sau camerele de hotel). Tragismul razboiului, bineinteles, le prinde din urma intr-un final pe personajele noastre si spre sfarsit hohotele se transforma in lacrimi. La final, la fel ca si in Gadjo Dilo, toti ajung sa vorbeasca cumva aceasi limba.

PS: faza mea preferata din Everything is Illuminated: trec calatorii nostrii pe langa niste blocuri darapanate cu geamurile sparte ce-mi aduc aminte personal de Gura Barza, iar  tanarul uncrainean da din cap a dezamagire si ofteaza: “Sovietici…” la care americanul intreaba: “Ce s-a-ntamplat aici?” Ucraineanul se uita scarbit la el si ii raspunde intr-un singur cuvant: “Independenta!”

E simplu: daca ai cumparat un oragan artificial si nu il poti plati, vine repo si ti-l ea inapoi, cu costul vietii daca e vorba de un organ vital. Acesti recuperatori lucreaza pentru uniunea care detine monopolul asupra productiei si distributiei organelor artificiale, absolut necesare intr-o lume, sa nu-i zicem post apocaliptica, dar care cu greu mai sustine o viata naturala.

Interesant pentru un film care incepe cu povestea pisicii lui Schrodinger, devine tragic inainte de primul sfert si se termina… amu nu-s Strejer sa va zic cum se termina dar atat va pot zice: nu cum v-ati astepta voi.

Povestea am intalnit-o mai demult, in Repo the Genetic Opera si desi, povestea acolo mi se parea superficiala si simpluta (cum altfel ar fi putut fi altfel povestea unui musical), am asteptat cu interes sa apara acest nou Repo Men cu Jude Low si Forest Whitaker, doi dintre actorii mei preferati, pentru a dezvolta o tema care mie cel putin mi se pare a trata una dintre cele mai oribile versiuni ale viitorului intalnite in paginile SF-ului. O tema sumbra, intunecata si macabra, asemeni filmului, in care emotiile sunt tabuuri, desi povestea care ni se infatiseaza e una despre sentimente frumoase ca dragostea sau prietenia. Locul lor pare sa fie mai degraba in simulatoare neurologice decat in inimile oamenilor.

Va atasez aici trailerul si daca vedeti filmul, nu ezitati sa lasati un comentariu, ca sa castig ceva credibilitate pe langa parerea mea pur subiectiva, amatoare de perspective gothice.

Cateodata roakerii innebunesc de plictiseala si mai scot cate o pesa care sa le aduca aminte de origini. Mai mult, cateodata pe roakeri ii apuca remuscarile si nostalgia dupa muzica, in sensul aleia cu vioara si pian, cu voci melodioase si note. Ha? Da, mah, note!!

Si pentru ca nu intotdeauna tre sa fii bat, ca sa iti placa (dar cu siguranta ajuta), atasez doua din exemplele mele preferate

Primul cantec: Lindemann cantandu-i Parisului despre cum nu regreta el deloc… sper ca nu la razboaie se refera…desi nu stii niciodata.

Al doilea cantec, de pe un album excelent, The Resistance, imbina vocea lui Bellamy cu vioara si sincer nush care urca mai mult…

ject>

Da da si btw… Care-i diferenta intre Mozart si Beethoven cand joci mima?

Primul e compozitor, al doilea caine…

Jazzish, soulish, r&b’ish mood cu iz de dimineata devreme tare, cand deja pare ca esti treaza de mai mult de jumatate de zi si episoadele de CSI sau filmele lui Luc Besson nu te mai adorm cum faceau pe vremuri si zgomotul de aspirator e singurul care iti mai acopera bataile inimii…
Si te gandesti la lucruri simple cum e sa arunci grasimea din tigaie sau sa uzi floarea, ca sa uiti de labirinturi darrrrrr…

Pun maine tura a doua de poze din Rodnei.

In filmul The Anchorman, Will Ferrell joaca rolul unui prezentator de stiri intr-o lume in care cel care aduce noutatile in randul populatiei este pricipalul formator de opinie. Este dumnezeul atotstiitor, cu putere de influenta nelimitata asupra audientei. Trebuie mentionat ca e si bun la asta: un speaker excelent a carui voce rezoneaza adanc in creierul celui care asculta, prin argumentre clare, idei structurate, putere de convingere si mai ales, charisma. Toate astea fac din el un prezentator ideal.

La un moment dat in film, Ferrell este pus in postura de a o curta pe viitoarea sa co-prezentatoare, Veronica si incercand sa deschida puternic discutia cu aceasta o intreaba:

- Stii cine sunt eu?

- N-as putea spune ca stiu, ii raspunde aceasta si il prinde practic cu garda jos pentru ca oricat de bun ar fi fost, nu se astepta la un astfel de raspuns.

- Nu stiu cum sa iti explic dar sunt o persoana importanta, ii explica el, incurcat vizibil, starnindu-i un ras ironic.

Ideea e ca pana si cei mai buni dintre cei mai buni – in situatia in care isi supraestimeaza pozitia si increderea data de prezentarile anterioare reusite, pot scapa din vedere benefiicile pe care le aduce pregatirea cu atentie a prezentarii. De aceea eu, astazi imi voi lua libertatea de a va spune cum vad eu pregatirea, de ce o consider esentiala si, mai ales, in momentul in care veti fi la randul vostru in situatia de a va pregati o prezentare, cum sa o faceti in asa fel incat sa fiti eficienti.

Modelul pe care o sa il descriu si pe care il folosesc de cele mai multe ori este numit 333 si se orienteaza asupra organizarii discursului vostru intr-un fel simplu de retinut si eficient. Aveti nevoie doar de 3 obiective care sa dea valoarea discursului, 3 idei principale pe care sa le transmiteti prin acesta si de 3 etape pe care sa le parcurgeti.

Prezentatorul meu ideal este fara doar si poate John Kennedy. In nenumarate randuri a demostrat ca este capabil sa motiveze milioane de oameni printr-un disurs si sa transmita idealuri pe care, ulterior sa le urmareasca o intreaga natiune. Ca sa vorbesc despre scopul unui discurs, imi este cel mai usor sa ma refer la el pentru ca el spunea foarte elocvent si revelant ca singurul scop al unui discurs este acela de a schimba lumea. Ar fi bine in cazul acesta sa facem o diferentiere clara intre scopul general al unei actiuni (pe care eu il vad ca factorul principal de motivare al speakerului si care este general si abstract precum cel din zicala lui Kennedy) si obiectivele discursului care trebuie sa fie specifice, relevante, clare, incadrate in timp si mai ales legate direct de topicul propus. Spuneam mai devreme ca acestea ar trebui sa fie trei, si de ce trei? Pentru a raspunde cerintelor retoricii aristoteliene: unul legat de formarea increderii publicului in expertiza vorbitorului, unul legat de construirea relatiei cu publicul si unul care sa ofere rezultate concrete, problemei discutate. Aceste obiective odata indeplinite, putem spune ca am facut un pas inainte spre marele scop, acela de a schimba bucatica noastra de lume, fie si printr-o singura idee personala pe care o aducem in atentia publicului.

Bun, avem obiectivele, ce urmeaza? Urmeaza sa ne hotaram supra celor 3 idei pe care vrem sa le transmitem. Pentru ca stim chiar din manualul lectiei a doua ca oamenii pot retine dintr-un discurs de 5 pana la 7 minute  maxim 3  idei principale pe care noi, cei care prezentam, le putem dezvolta, exemplifica sau ilustra dupa bunul nostru plac in asa fel incat sa le facem clare si usor de retinut pentru audienta. Aceste idei le vom plasa cu atentie in continutul prezentarii noastre. Si cu asta am ajuns ca cel de-al treilea si ultimul punct de atins: cele trei etape ale discursului.

Cu totii stim de la compunerile din clasa a 3-a ca fiecare opera scrisa trebuie sa aibe o introducere, un cuprins si o incheiere. Nici prezntarile nu scapa acestei simple structurari a informatiei doar ca eu prefer sa identific in cazul acesta discursul cu un pranz copios iar etapele desfasurarii acestuia cu felurile de mancare. Avem astfel aperitivul – cel care ne deschide apetitul pentru masa si care poate fi de la paharelul de tuica al bunicior nostri, la cateva feluri de hrana rece in cazul unei nunti (sa nu uitam comparatia noastra – introducerea poate fi scurta si condensata ca o povestioara, un citat sau o gluma sau poate fi o desfasurare a obiectivelor noastre si a agendei de urmat. Indiferent care ar fi cazul, scopul principal al acesteia va fi sa ne trezeasca interesul asupra a ceea ce va urma). Urmeaza felul principal, sau cuprinsul care cuprinde cele trei idei de care vorbeam mai devreme si masa noastra se termina inevitabil cu partea cea mai apetisanta: desertul, dulce si delicios, al carui gust ne ramane pe limba pentru tot restul zilei – aici ar fi redundant sa va spun ca vorbim despre o incheiere cel putin la fel de puternica ca si introducerea.

Reiau asadar: 333 – inseamna 3 obiective , 3 idei principale care sa ramana in mintea ascultatorilor si 3 etape in constructia discursului nostru.

La pasii astia eu as mai adauga pasiunea, pentru ca pasiunea alimenteaza schimbarea.. Noi pornim acum aproape de la zero, dar caramida cu caramida se construieste zidul. Ganditi-va la cei mari: la Kennedy, la Steve Jobs, la Martin Luther King – toti aveau un lucru in comun: vorbeau ce pasiune.  Oamenii acestia au schimbat lumea. Voi ce mostenire vreti sa lasati?

- Da promite-mi ca mergem la sauna!!
- Nu vreau. De ce sa stau la 100 de grade? ce-i fain in asta?
- Poi tre sa incerci sa vezi daca-i fain sau nu!
- Bine nah, vin la sauna.. cu conditia sa inoti.

*

- Niiiiiiiiiii au uscatoare!! Urlu eu, bucuroasa, intrand in zona vestiarelor de la Aquina. Dar nu aia a fost bucuria mea cea mai mare, ci “chestiile” plutitoare de pe marginea piscinei: “Ha! ma voi putea tine de cuvant” ma gandesc eu, avand in minte senzatia de apa’n ochi, urechi si nas care o am ori de cate ori Ovi insista sa mergem la piscina sau, si mai rau, la mare.
Asadar imi leg in jurul trupului un fel de cordon plutitor si incep sa ma balacesc, fericita, intr-o parte si in alta. Bineinteles, in 5 minute ma plictisesc. Ma uit la Ovi care facea de zor ture de bazin inotand in stilul sau caracteristic (stilul rata -cum il numesc eu).
Ma strecor cand e cu spatele si urc pe platforma din spatele bazinului unde sunt 2 jacuzzi-uri pe care de cand am intrat le aud bolborosind tentant. Ma strecor intr-unul, ma las pe spate si inchid ochii gandindu-ma daca nu cumva bolboacele de apa ce imi presau pielea nu au acelasi efect ca centurile alea vibrante de la teleshopping. Zambesc jmechereste gandidu-ma ca poate scap de celulita fara sa fac nimic. Nu tre zece minute ca simt pe cineva alunecand langa mine:
- Asa ne-a fost intelegerea?

*

Tre musai sa va zic ca pentru Ovi sa ma convoace la orce activitate sportiva “urbana” e la fel de greu cum imi e mie sa il duc pe munte. De 3 luni incearca sa ma convinga sa merg la fitness sau la bazin si jur ca am gasit mai multe scuze pentru asta, decat pentru a ma lasa de fumat: “mi-e rau”, “n-am bani”, “n-am timp”, “arat bine, draga!”, “nu ma mai iubesti asa cum sunt?”, “da’ stii ca mi-e frica de apa”, “n-am adidasi”. Acum insa, aveam invitatia asta gratis si nici cum nu ma mai puteam fofila. Singura mea speranta era ca nu voi trezi rechinul din Ovi si ca voi scapa fara bagat cu capul sub apa, “da din picioare ca te tin eu” sau alte dume din alea care imi aminteau de frate-miu cand incerca sa ma invete mersul pe bicicleta.

*

- Nu vrei sa urlu! Se uita lumea la noi! Mi-e frica! Nu mai vorbesc veci cu tine! Te rog, nu!….toate urletele mele de obicei se termina cu un singur lucru: tras aer in piept si inchis ochii, ca stiu ce urmeaza: apa peste tot!! senzatia de mancarime in urechi zile intregi, ochii rosii de parca am plans o ora, nasul infundat..aaaaaaaaa!
(Las ca ti-o coc io.)

*

-Ce zici? Ca nu poti sa respiri? Oh dragule, dar e atat de placut! Simti cum curge apa de pe tine de parca ai fi un cub de gheata care se topeste incet. Hai sa-ti povestesc: sauna iti elimina toate impuritatile din corp. Da tre sa stai minim 15 minute. Nu ti se pare ca nu-i destul de cald? Hai sa ma pun putina apa pe carbuni! Caldura asta, impreuna cu dusul de dupa, imbunatatesc circulatia si relaxeaza mushii daca ai febra de la efort. Si tu ai inotat destul de mult… Eh, unde vrei sa pleci? Sigur sunt fetele alea de au iesit mai devreme inca la dus! Intru eu prima bine? (nu de alta da tre sa ma asigur ca e pus robinetul pe cea mai mica temperatura posibila…)

Nu ne-am pierdut amintirile vineri noapte cum preconizam pentru ca era inchisa crasma-n care uiti de tine. Normal ca noi nu ne-am gandit sa verificam si ne-am trezit vre-o 10 oameni pe la ora 22:00 tinand priveghi pe Eroilor la poarta’nchisa. Am mers pana la urma in Fire (ma rog amu nu-i mai zice Fire, d’a stiti de ce pemnitza vorbesc, ca nu mai e alta la fel in tot Cluju’) – “inspirant” loc de dus 3 portugheji abia aterizati pe plai mioritic, cu ganduri de sezut vre-o 4 luni p-acilea. Din fericire, oricat de bomba ar fi Fire-ul, cheful s-a intins pana la 6 dimineata, iar pentru mine, Pupu, Bulan si inca vre-o doi din aia care am indosit berea cu vodca, s-a prelungit pana sambata seara pe la 8 cand m-a mai lasat durerea de cap in pace, ca febra musculara continua sa-mi bantuie umerii si gatul de parca as fi dansat stand in cap.

Stati sa va zic. Pretenilor nostrii lusitani le-a placut tare mult, ca la ei cica nu-s dungeon-uri bantuite de fantomele alcoolicilor trecuti, nici roace salbatice populare in randul tinerilor bailandisti, da mai ales si mai ales, nu este vodca cu 3 lei cinzeaca si bere la sticla giganteasca de juma de litru. Le-am zis ca o sa le prezentam si partea culturala a orasului data viitoare, adica ii ducem la Mall cu noi sa vada si ei un film nedublat, si-i plimbam pe “pietonala” sa le aratam loganurile parcate pe pista de biciclisti, adevarate curiozitati nationale ale frumoasei noastre patrii. Nu o sa uitam din turul nostru chestiile utile: gangul unde se bea inainte sa intrii in club, singurul exchange din oras fara tzepari, statiile unde urca boacterii sau care-i secretara de la universitate care le rezolva orice  problema legata de scoala.

Asteptam cu interes sa invete limba romana, ca sa inteleaga si ei comentariile suplimentare de la fiecare explicatie utila, data si sa ne raspunda-n limba noastra:  ‘tuva-n gat de unguri!

O mica recenzie la ce s-a intamplat saptamana asta din punctul de vedere al timpului meu liber

- Toastmasters – Prima mea sedinta, degajata, plina de umor: le astept cu interes pe urmatoarele, precum si dezvoltarea clubului din Cluj la nivelul celor din vest-ul Europei. Pentru cei ce nu stiti, Toastmasters este un club care faciliteaza dezvoltarea abilitatilor de public speaking. Mai multe despre ei, aici.

- Orange sux  (nici link nu merita). BTW – telefonul meu cumparat acum doua saptamani, si pentru care mi-am prelungit cu doi ani contractul, isi petrece a doua saptamana de viata tot in service.

- Jocurile Olympice de la Vancouver. TVR1 sux too, din motiv ca transmite complet aiurea probele de patinaj artistic – singurele care ma intereseaza. Oricum, se pare ca mai sunt si alte televiziuni la fel, motiv din care toate transmisiunile se gasesc deja pe torente. Multumesc tuturor piratilor ca mi-au dat ocazia sa ma indragostesc de frumosul, balerinul, artisticul – Lambiel, visul tuturor comentatoarelor sportive, care ar fi in stare sa-i ierte pana si ratarea triplu axel-ului.

- Karaoke La Tevi: doamne, ce afoana is!!!!!!! Cine l-a chemat, mah, pe Mangu sa ne faca de mici? Las, bine ca a venit, e de treaba, Mangu si a impartit cu noi vinul castigat. Bine v-ati intros de pe taramuri lusitane  – Cata si Iza!
PS: Un betiv a furat 2 telefoane din bar (dintre care unul- al Biancai). Pe urma s-a temut ca-l suspectam si le-a ascuns in zidul cetatii: Sa traiesti, nea Elvis, si sa stai acasa data viitoare ca nu-ti uitam prea usor moaca.

- Saptamana Modei la New York: imi pare rau Hilfiger, Ralph Laurent, Ck si Oscar de la Renta – de data asta nu va voi fi fidela. De departe cel mai original show pe care l-am vazut a fost cel de la Rodarte.
PS: RIP Alexander McQueen, ca pe mine ma fascina genialitatea sa morbida si spectaculoasa.

-Activity la creparie. Nu-i mai dati lui Ionuke sa mimeze, daca nu vreti sa luati bataie!! Si cineva sa-i spuna la Eti ca nu orice grupare de 2 cuvine cu cuvant de legatura e “sex in grup”.

-X-men: tate tri! Voi stiati ca dupa 2-3 X-men-uri unul dupa altul vizezi noaptea numai Wolverini?? Nu, nu-i placut deloc, ca-i visam ghearele, nu pectoralii!!

- Shopping, cu Ovi dupa mine: de ce barbatii astia, cand vin la shopping, nu stau langa cabina de proba sa-si dea cu parerea si fix cand ai nevoie de ei, dispar? Pe urma tre sa fugi desculta, in rochia de nasha probata, dupa el, pe coridoare sa vina sa-si dea cu parerea: asta in timp ce vanzatoarea urla ca unde pleci cu rochia ei, si femeile de prin magazine se uita urat la decolteu tau exagerat de alb ca deh, e dricul iernii, iar rochia e de vara.

- Recrutari BEST: care vor sa vina, oricum deocamdata doar am lucrat la structura lor. Mi-a facut placere sa merg la un WorkShop BEST dupa 3 luni de absenta.  Chiar m-a umplut de energie aceasta activitate, si n-o sa fac misto de Cata, Bulan sau Mircea (dar mai bine sa nu dam nume) ca au zis  “competivitate” de vre-o 10 ori, in timp ce pe mine ma durea stomacul de ras, si Vio imi facea semne sa tac ca nu-i frumos sa rad in timp ce oamenii discuta. Oricum discutia a fost taiata curand de rasetele tuturor cand cineva le-a aruncat celor in cauza o banana ).

Sper ca v-am zis tot, ca aveam nevoie de acest locsor sa stea drept marturie pentru ce s-a intamplat saptamana asta. Ma tem ca voi poposii deseara intr-un loc de unde voi iesi fara prea multe amintiri.

Hahahaha  mult prea tare!!!!!!!!!! Caprele astea ma fac de mica ) Dragii mei, ma simt umilita si plec capul. Si nici macar nu au coarda – sunt uimitoare!

Si aste sunt doar cateva poze cu caprele nebune. Mai multe gasiti aici

Sa va zic. Mi se strica telefonul acum doua saptamani. Sony-ul meu drag ia o tranta de granit si difuzorul sau inceteaza brusc sa-si mai spuna parerea cu privire la apelurile sau mesajele mele. Ce ma gandesc? Au trecut aproape doi ani de cand mi-am improspatat abonamentul, poate ar fi timpul sa imi prelungesc contractul, bineinteles pentru un telefon nou, ceva mai jmecher (pusesem eu ochi pe un Sony dragut, ceva mai evoluat decat al meu cel vechi, si care nu m-ar fi costat prea mult in conditiile alea).

Asadar,  acum o saptamana si trei zile m-am prezentat la Orange. Mi s-a prezentatat o oferta de abonament ce mi-a parut excelenta chiar daca plateam cativa euro in plus si mi s-a bagat pe gat si o optiune de internet (cu activare IMEDIATA). A venit si telefonul cel nou, frumos si si colorat  – excelent in egala masura pentru o biata femeie nestiutoare, sau pentru o cioara impresionata de chestii stralucitorare. Ma chinui sa-l configurez o zi intreaga. Peste inca o zi moare bateria. Il pun la incarcat: SERIOUS CHARGING ERROR!!! Apoi daca-i seroasa, ii serioasa – ma sperii si ma duc la Orange Shop. Don’shoara de serviciu imi zice amabil ca poate a fost o eroare … intamplatoare (care este), deci sa il las sa moara si sa incerc din nou sa-l incarc.

A doua zi (ca doar nu credeti ca a tinut bateria mai mult) ma intorc la Shop cu aceeasi eroare. Telefonul imi este trimis in service. In locul lui, rolul de gazda a cartelei mele il ia un Sagem antic, fata de care primul meu telefon – un Alcatel One Touch Easy de forma si consistenta caramidala, parea un adevarat Blackberry. Nu glumesc! Desktopul ii era lipit pe fundal, elementele grafice- alb negre, schematice, iar cele 5 tonuri de apel, unul mai atragator decat celalalt, nu cred ca beneficiau in total de mai mult de trei note muzicale. Excelent moment sa-mi activez optiunea de internet pe telefon!!!!

Ieri (timp record pentru un telefon sa mearga in Bucuresti la service, sa fie reparat si sa se si intoarca) ajunge telefonul si de bucurie, ma duc repede sa-l ridic. Imi este adus invelit in factura, semnez de primire si acolo pe loc, in fata don’shoarei de serviciu – ii pun cartela si il pornesc, doar ca sa imi moara printre degete. Ma uit la el de parca ar fi fost gandacelul din poezie si il intind angajatei Orange care zambeste si imi spune ca trebuie sa-l incarc.

N-am io vreme  fix atunci, ca ma grabeam la prima mea intalnire Toast Masters (despre asta in alt post) dar de indata ce am ajuns acasa l-am bagat in priza ca sa vad, ghiciti ce!!?? ACEASI EROARE. Amu ce sa fac in afara de a-l intoarce in service pentru inca o saptamana.. maxim sase?

Va zic eu ce fac: inainte de toate merg la un nene dinala de pe Eroilor de repara tot ce prinde, sa-mi repare Sony-ul vechi. Ma costa cam de doua ori cat telefonul cel nou. Multumesc Orange.