O sa va vorbesc azi despre doua filme, nu unul, pentru ca am simtit intre ele o similaritate profunda la nivelul subiectului. Amandoua au scor mare de rating in catalogul meu personal si merita negresit vazute. Dar nu asta e asemanarea, ci faptul ca amandoua descriu calatorii initiatice ale unor tineri straini, in tari din EST-ul Europei, in cautarea unui trecut pe care nici macar ei nu-l pot defini in intregime si in gasirea (daca ii pot zice asa) propriei lor maturitati emotionale… Eu o sa le spun colectionari, pentru ca in esenta lor sunt strangatori de valori ale trecutului a caror valoare nu o inteleg, dar o presupun a fi uriasa si ajunge intr-un final a fi inteleasa.
O alta trasatura comuna a celor doua fime este constructia. Daca incep ca niste comedii savuroase in care limba are rolul cel mai important, ei bine se sfarsesc in drama, daca nu chiar in tragism datorita profunzimii reale a subiectului.
Primul, in ordinea in care le-am vazut este Gadjo Dilo, un film frantuzesc, filmat in Sambata de Sus, un sat de tigani din Romania care descrie cautarea de catre un tanar francez a unei cantarete de muzica lautareasca, a carei melodie era singurul lucru ramas de la tatal sau. Filmul este 45 % in franceza, 45 % rromanes si doar 10 % sau chiar mai putin romaneste. Subiectul impleteste o frumoasa si comica poveste de iubire cu episoade hilare din viata tiganilor : conflictele cu romanii, viata in colibele de lut, nunta, inmormantarea, dar mai ales muzica – parte integranta a vietii lor si personaj in sine, pentru ca trebuie sa mentionez, in cazul ambelor filme, coloana sonora este extraordinar de bine facuta. Spuneam ca limbajul este esential, ei bine, da – pentru ca din comicul de limbaj provin aproape toate momentele interesante, din lipsa de intelegere a limbii celuilalt si din crearea de confuzii din cauza acestor interpretari eronate. Uite si un trailer tare bun:
Tot acest tip de comic il intalnim si in cel de-al doilea film, Everything is Illuminated, in care un tanar evreu din Statele Unite pleaca in Ucraina sa gaseasca femeia care l-a salvat pe tatal sau de nazisti, sau cel putin asa crede el… Trei sferturi de film este o calatorie palpitanta a tanarului evereu colectionar de …obiecte diverse (cum el insusi spune), a unui ucrainean jmecher, facinat de americani si de cultura negro, a bunicului sau – soferul orb al masinii cu care calatoresc (care nu vorbeste engleza, de altfel) si a cainelui dement Sammy Davis Jr.Jr. Razand cu gura pana la urechi am urmarit desfasurarea peripetiilor lor prin frumoasa Ucraina, tara a contrastelor, a carei oameni par sa aibe un simt al umorului pana si in constructia peisajului (a se vedea drumul de tara din camp cu doua sensuri separate de o banda de iarba, sau camerele de hotel). Tragismul razboiului, bineinteles, le prinde din urma intr-un final pe personajele noastre si spre sfarsit hohotele se transforma in lacrimi. La final, la fel ca si in Gadjo Dilo, toti ajung sa vorbeasca cumva aceasi limba.
PS: faza mea preferata din Everything is Illuminated: trec calatorii nostrii pe langa niste blocuri darapanate cu geamurile sparte ce-mi aduc aminte personal de Gura Barza, iar tanarul uncrainean da din cap a dezamagire si ofteaza: “Sovietici…” la care americanul intreaba: “Ce s-a-ntamplat aici?” Ucraineanul se uita scarbit la el si ii raspunde intr-un singur cuvant: “Independenta!”
