Mi-am cumparat tricou cu FNM.  Scrie pe el, pe un background cu nori si lumini paradisiace: The second coming – ca pe revistele alea iehoviste ce le primim prin oras, care ne anunta de a doua venire a domnului nostru Jeesy Creesy. Observati ironia…Faith No More: the Second Coming. Si culmea, ironia se extindea la nivel personal, pentru ca ii vedeam acum a doua oara.

V-am zis io ca Mike Patton e Dumnezeu da nu m-ati crezut (mai ales Victorash, care sustine ca tre sa scrie cu grafitti pe un perete si un caine sa se usureze pe numele sau, ca in cazul asta, ca sa ii poti atribui prerogative divine). A doua oara la concert-ul lor m-am convins… nimic nu trebuie sa se intample pentru ca Mike Patton sa fie God. Absolut nimic. Nici macar sa moara, dupa principiul Animicstiutor: “ce este este, ce nu este nu este”.

Am intrat in sala si as vrea sa pot spune ca mi-am facut loc cu coatele, dar m-am strecurat lejer printre cele cateva miutze de fani (miutze, da, ca numarul lor era undeva inte 1 si 5, intr-o sala in care incapeau 10) pana in primul rand. Copertinele rosii imi dadeau un sentiment ciudat de deja vue: trupa in negru cu flori in piept ca la Nova Rock, costumul rosu contrastant al lui Patton, inceputul puternic cu the Real Thing, emotiile mele pana la lacrimi de atunci. Nu vroiam nimic mai putin. Si-am asteptat…

In tipatele fanilor au intrat in scena John Hudson, Billy Gould, Roddy Bottum si Mike Bordin, toti impecabili in costume calcate la dunga, de nuante pastelate de verde, roz sau crem si cu nelipsitul trandafir alb din piept. Welcome gentelmen, le spun in gandul meu, si astept sa apara cel datorita caruia, sau pentru care ma aflam acolo: Patton, iar asteptarile mele sunt uriase… Hahaha, de parca Patton a avut vreodata probmele cu asta: prestanta lui face asteptarile noastre sa se simta patetice.

Incep cu Reunited, si Out Of Nowhere. Nimic nu-mi mai zice: I-am mai vazut! Alt palylist, alte costume, alt joc de scena, pana si sonorizarea e alta, desi asta nu pot spune ca e mai buna…dimpotriva. Pana si publicul. Habar nu au romanii sa se bucure de un concert. Ma uit in spate si tare sunt dezamagita. E normal sa nu fie toti fani exclusivisti si unilaterali, indobitociti si indoctrinati cum sunt eu si ceilalti 4 oameni veniti din Cluj.  Dar e si mai normal sa se simta bine daca tot sunt acolo si sa faca totul pentru asta, nu?

Revenind la playlist, vreau sa spun ca fost excelent: “King for a Day”, “Midlife Crisis”, “Last Cup of Sorrow”, “Just a man” – pe care Patton a numit-o: “American manele”, “Epic” (asta-i singura care mi-a stors o lacrima ca mi-a adus aminte ca a fost prima pesa de la ei ascultata), “I started a joke”, “Ashes to ashes”, “Evidence”, “Stripsearch”, “Land of sunshine”……… (aici intra restu) si intr-un final apoteotic, pesa pe care toata ziua am fredonat-o cu zambetul pe buze: “We care a lot” – “Yeah it’s a dirty job, but someone’s gotta do it”.

Coborand de la Polivalenta, mi-am amintit ca ma durea stomacul tare inainte sa inceapa, iar acum ma durea si mai tare.. si cu el, picioarele, capul, gatul… “Yeah it’s a dirty job…caring” m-am gandit si am inceput sa rad de una singura. “Nu pot vorbi despre asta, inca”.. si incet, in tacere, m-am despartit de gasca si m-am plimbat vre-o jumatate de ora, pana am ajuns acasa la Ghanima, unde 2 – 3 pahare de rom cu gheata si vocea vesela a lui Vlad m-am calmat ca un medicament .

Va pun si 2 poze faine luate de aici, si selectate special cu Patton, sa vedeti si voi cum arata Dumnezo.

- Ai grija de asta, imi spune Andrei – Oroles, intinzandu-mi o sticla de plastic! Oricum vei sta in cetate. Tine-o la umbra ca-i cherosen pentru aprins momaia. O iau cu grija si o bag in geanta de lana… nu imi stiu clar rolul, dar ma apuca si pe mine emotiile la vederea emotiilor celorlalti. Toata lumea ia in brate arme, bidoane cu apa, baloti de paie. E cald, al dracu de cald. Romanii poarta armuri grele din metal… Nu vreau sa stiu cum e intr-una. Ii compatimesc. Nici dacii nu-s cu mult avantajati – poarta in spate pelerine grele de lana si blanuri.
Coboram spre platforma si vedem cum sus, pe deal, lumea incepe sa se adune, pregatindu-se parca de o navala. Cati sunt? 200-300 – de jos par mult mai multi. Baietii incep sa zideasca balotii – cetatea noastra. Inca nu reusesc sa imi dau seama ce se intampla. Ajung si si romanii, in formatie, la comanda centurionului, frumos aliniati, carandu-si scuturile grele si rosii. Ai nostri par sa se intinda pe toata latimea terenului. Ma intreb daca ei stiu ce sa faca: par extrem de calmi si de rabdatori.. Poate in afara de Oroles, care urla in dreapta si in stanga indicatii. Nici macar nu le stiu la toti numele de scena.

Incepem. Dacii merg sa treaca vama, 2 fete sunt rapite, un dac e omorat, il cara pe scuturi. Romanii trimit o fata inapoi. Dacii merg sa o salveze pe cealalta. Se lovesc, se ataca, se bat. Pe bune. Ciocitul armelor si urletele se aud pana jos in vale. Dacii se retrag sa isi arda mortul. Sau asta s-a intamplat mai devreme? Oricum pentru prima data ma simt utila: le torn vin in pahare de lut, vin adevarat cu paie din baloti, si toti beau si rad in timp ce momaia/mortul arde cu flacari mari.

Nu trec mai mult de cateva minute ca suntem atacati. Si de data asta nu cu sabii ci cu sageti aprinse. In spatele cetatii cu totii, cu scuturi de jur imprejur si cu ochii pironiti pe balotii de paie, purtand inca flacarile momaii in pupila. Mi-e frica si nu ma pot concentra.
- Hey, e o joaca – nu vreau sa mor intr-o joaca!! de ce facem asta??? Adrenalina e oricum mai mare decat teama, ca atunci cand ai in fata o stanca de sute de metrii, sub tine hau si totusi mergi inainte.
Toata lumea striga Andrada. Cine e Andrada? Fuck, eu sunt Andrada! Ce am facut? Aud vocea Soranei/ Ziais care imi urla sa ma aplec si, pentru ca nu reactionez, ma trage cu putere de mana si ma arunca sub un scut. Foc! La nici doi metri in spatele meu se infige o sageata aprinsa. Dupa ea vin altele care se opresc ori in scuturi, ori in pamantul din spate. Cineva striga: ARMEAZA SCORPIO! Initial nu realizez gravitatea vorbelor dar vad albastrul pe fetele tuturor si agitatia din-nainte cu cateva secunde impietreste intr-o tacere ciudata. O bufnitura puternica loveste placa de aparare din fata balotilor si suntem salvati. E randul nostru sa aruncam cu sageti si sulite in zidul de scuturi al armatei romane.

Moare cineva? nici nu stiu! am impietrit undeva pe branci in spatele cetatii si nu vad nimic. Aud doar lovituri de arme si strigate din toate partile. Cand reusesc in sfarsit sa ma ridic, pe platforma din fata sunt doar …..morti. Toti la pamant, toti gramada. Doar in capatul celalalt al terenului centurionul si inca 2-3 soldati romani in picioare.

- Ce facem? Striga fetele din cetate. Ne predam? Pentru cateva secunde ne uitam una la alta fara nici o idee, dupa care o vad pe Tekalo aplecandu-se:
- Pune mana pe o sica!!!
- LUPTAM, striga Ziais, infricosatoare si incruntata ca o printesa amazoana. Un sarac de soldat roman trimis in recunostere si convins ca ne vom preda, se trezeste inconjurat si il omoram. Ceilalti ataca si rand pe rand cadem toate. Intr-o lupa corp la corp spectaculoasa, Ziais ii ia capul centurionului si se prabusesc impreuna.
Castiga romanii!!!!!!

Sus pe deal, oamenii aplauda, ne ridicam.. Oroles, cu ranjetu pe buze, prima data de cand a inceput lupta da mana cu centurionul:
- Ne vedm noi la Covaci!
Chiar si un neavizat ca mine stie ca la Covaci e festivalul dacic si ca acolo dacii nu mai trebuie sa piarda. Toata lumea rade si incepem sa ne aducem aminte cat de cald e afara.
- Haideti,mah, la o bere ca aci murim!

Zice Radu sa ma duc cu el la Zilele Romane in Zalau… N-am mai fost si, de curioasa, ma prezint la 7 la gara, cum ne-a fost intelesul. La 10 ma trezesc echipata in printesa daca, si cu lectia de istorie invatata… Asa imi trebe daca am stat 2 ore pe autobuz langa Rubobostes. De fapt, tot weekendul a fost o lectie de istorie controversata si plina de picanterii, istorie veche (cu daci, romani, izvoare, lupte, ritualuri si obiceiuri) dar si istorie recenta, istoria asociatiei Terra Dacica Aeterna si a plimbarilor lor prin Romania in incercarea reconstituirii cat mai exacte a ceea ce insemna lumea de atunci.

Am cunoscut profesori, doctori, arheologi, studenti la istorie si altii, toti cu pasiunea asta in suflet si cu dorinta de a aduce la viata cat mai real vremuri demult trecute. Costumele, atat ale dacilor cat si ale romanilor, si le-au facut ei, cu mana lor sau le-au comandat, dupa modelul celor de pe columna iar armele sunt facute intocmai ca dimensiune si design, asemeni celor descoperite prin sapaturi arheologice.

Mie, initial, mi s-a parut o joaca de copii sa ii vad pe toti imbracati asa si tot din spirit de joaca mi-am tras si eu rochia Cristinei pe mine, dar, nu dupa multa vreme, am inceput sa aud cuvinte ca parada, scenariu, prezentare, contract, ba chiar si aluzii rautacios-admirative la concurenta (o legiune de romani tare bine echipata, venita din Ungaria) si am inceput sa ma panichez. Sus pe platforma din spatele liceului mi-am primit si numele de daca: Andrada! Tare ciudat mi s-a parut sa fiu strigata pe nume strain dar intr-un fel mi-a placut…Mi-ar placea ,cred, si mai mult, daca as putea iesi din pielea mea sa intru in pielea Andradei macar pe timpul spectacolului, dar asta e mai usor de zis decat de facut, mai ales avand in vedere ticurile mele de organizator si ideile preconcepute despre cum ar fi o organizatie ideala, acumulate in cei 5 ani de BEST.

A fost faina si parada de dupaamiaza, si beuta de dupa, chiar si concertul lui Alifantis, la care am nimerit intamplator… Ne-am simtit chiar ca dacii la hotel Grif, cand am stat trei oameni, 10 minute sa ne dam seama cum se aprind becurile )))))), dar cea mai autentica experienta a fost batalia dintre daci si romani, moment de adrenalina maxima, care isi merita propriul sau post mult mai narativ decat acesta, si pe care voi il veti citi pe blog in cursul dupaamiezei sau maine.

Toata ziua de duminica am petrecut-o sus la Porrolisum, unde in ciuda caldurii sufocante si a lipsei umbrelor dese, peste 300 de oameni au asistat in permanenta la spectacole si reconstituiri ale vietii din vechea cetate. Dupa amiaza toate discutiile se invarteau in jurul bataliei, sursa nesfarsita de topici si idei: “cine m-a omorat, ma?”, “ati auzit ca pe centurion l-a omorat o daca?”, “mah, era sa fac infarct cand am vazut ca armati Scorpio!”, “ce faina-i poza asta cu fumu-n spate!”, “vezi ca te-ai bronzat cu tatuaje pe fata!!” si altele.

Transpirati si murdari, obositi din adrenalina luptei si de la armurile de peste 30 de kilograme purtate pe o caldura ingrozitoare, ne-m asezat la umbra sa povestim, bem o bere rece si sa facem planuri de viitor. Am fost invitata sa ma alatur lor. Nu am luat inca decizia asta, dar oricum ar fi mi-a placea mult sa ii ajut in continuare ca sunt oameni pasionati si inteligenti, plini de energie si entuziasm – exact felul de oameni pe care mi i-as dori ca prieteni!

In timpul paradei, in timp ce eu eram rosie pana in varful urechilor si toata lumea se chiora la noi, m-am simtit mandra si de romanii in formatie disciplinata, si de barbarii mei de daci “hazii” – cum ne-a zis un mosulica din public. In timpul luptei, tot rosie, dar de la soare de data asta, m-a simtit infricosata, confuza si plina de energie, chiar daca am murit ca deh… la Zilele Romane tre sa castige romanii. La urma urmelor, m-am simtit bine primita si onorata sa stau cateva zile in cuibul lor : felicitari TDA si la cat mai multe reprezentatii!

Tre sa ma folosesc de toate mijloacele media de care dispun sa imi aduc aminte ce s-a intamplat la evenimentul asta… Noroc ca am inca dovezile: pozele facute de mine in prima zi de eveniment si, mai ales, SMS-urile primite a doua zi de la organizatori cu informatii proaspete despre prezentari/testari.

Sa incepem asadar: BEST a organizat saptamana trecuta faza nationala a competitiei ingineresti RoBEC, prima editie de acest gen, cu participarea echipelor din 5 centre universitare romanesti si din Chisinau. Nu are rost sa va zic ca echipele Clujului au fost cele mai bune, nu? Una dintre ele chiar a castigat

Ar fi bine sa va zic ce  s-au intrecut sa faca, nu? Echipele care au concurat la proba de Team Design au avut de conceput un device de tipul Rube Goldberg (am aflat si io ulterior ce inseamna: jucaria aia din Tom si Jerry in care un mecanism declanseaza altul, care declanseaza altul, care declanseaza altul etc…) iar echipele de Case Study s-au intrecut in a propune un proiect ecologic national pornind de la un buget relativ mic. A fost tare interesant sa ii observ la lucru, mai ales ca e placerea mea sa merg sa le pun intrebari, sa-i deranjez si sa imi bag coada (sau ochiul) unde nu imi fierbe oala. A fost si placut sa imi petrec dupamiaza cu cafeiu de la Starbucks in botic si aparatu foto al lui Cata atarnandu-mi pe brat.

Testarea am urmarit-o prin intermediul Steamingului live de la eveniment si a SMS-urilor primite:

“urmeaza Iasu care toti au palarii in cap, pardon coronite. Ii de fapt o bataie intre doi regi: intre regele de diamant si ala de trefla. ala de trefla vrea sa fure fiica regelui de diamant si sa doboare cavalerul si zidul. acuma explica dispozitivul si incepe… asteptam sa se topeasca ceara ca sa dea drumul la ata si niste micute nereguli vre-o doua imp[insaturi, zid doborat si cavalerul a ramas in picioare.”

“Urmeaza bucurestiu care acuma explica
o fost foarte nice, le-o iesit aproape perfect si banan a facut o baie. O singura interventie”

“Timisoara au o masinuta …Si asteptam sa porneasca aerul conditionat si asteptam si asteptam si asteptam si asteptam si o pornit da n-o mers a doua incercare cu multe intervenii si tot nu a mers…”

Astea au fost cateva exemple dar am primit zeci si zeci de mesaje care nu aveau mai mult sens ca acestea, dar ce vreti, in febra evenimentului, cine sa se mai gandeasca si la semne de punctuatie.

Revenind, in urma unei gale frumoase de premiere cu tare multe speach-uri, la Casa Adeleana (good food!!), am aflat si castigatorii: La Team Design echipa Bucurestiului, iar la Case Study, baietii mei dragi din Cluj, cu care am petrecut pe urma pana ne-au dat afara din Music Puc (a se vedea postul anterior). Binenteles ca nu a fost blat! Ca daca ar fi fost, ar fi castigat la ambele categorii Clujul .

Adevarul e ca sunt tare destepti copii astia si stiu ca o sa ne reprezinte cu succes la Gent in Belgia, la etapa europeana. Pana una alta… primele doua poze sunt cu castigatorii, restul sunt poze random de la eveniment. Enjoy si data viitoare cand va chem la un eveniment sa veniti ca de nu, va scot ochii!!!

Cum se scoate o gasca dintr-un pub cand mai sunt 10 oameni si DJ-ul vrea cu disperare sa doarma?

Se ia un Pub oarecare, sa zicem… Irish Pub, se ia un DJ care nu a dormit de doua saptamani ca lumea cum ar fi Cata,  si se amesteca intr-o combinatie de chef semi privat. Se adauga aprox 5 pixies (aka cute  girls with a lot of flower power spirit and energy), se iau si ceva baieti… dintre care macar un blondut – necesar esteticii camerei, un bucurestean hyperactiv care ar sta o noapte intreaga pe ringul de dans, si inca vre-o doi-trei care sa carcoteasca intr-un colt si sa faca misto de restu. Se stropeste din belsug cu bere.

Asta a fost reteta chefului, dar acum sa va explic procedura sau abordarea reala a DJ-ului in legatura cu spartul de chef. In ultima ora tindea spre a pune muzica mai slabuta decat la inceput, dar pe la 3 juma’ s-a hotarat: in 3 pese  i-am scos pe toti din sala!! Incepe captivant: cu Ace of Base!! Vre-o cativa din cei 10 au observat miscarea dar inainte sa intreprinda vre-o reactiune, spre distractia lor, gasca de fete invadase deja ringul de dans ca o avalansa…

A doua miscare a fost o balada incredibil de plictisitoare, dar fetele au continuat sa danseze: ce vreti, “The Corrs” asculta ele sambata, cand isi fac manichiura .  DJ-ul nostru dispera vazand cu ochii in timp ce omuletii de pe margine inca  spera cu tarie ca… vorba aia din Kung Pow – “He will reconsider”.

Urmatoarea miscare gresita! “Love fool” e o pesa oarecum gay, dar pana acum deja toti masculii inca doritori de dans s-au prins de figura si au considerat ca e momentul sa dea cu joinu pe ring.

Disperat si cu ochi mari, DJ-ul, se hotaraste sa apeleze la masura extrema: “haide haide hai, da cu tupeu nevasta”. Pentru o fractiune de secunda, toata lumea impietreste. Dupa care cativa incep sa se miste, ba chiar si sa urce pe masa… Restu continua sa stea inmarmuriti asteptand ca cineva sa faca ceva.

Si cineva chiar face ceva!!!! Mai precis, barmanu, vine si ne zice frumos ca ei au o reputatie de pastrat: e Irish Pub, totusi!!! si ca daca s-a ajuns sa se puna asa ceva, ar fi mai bine sa plecam… Pana sa isi dea lumea seama ce se intampla, de pe mesele de langa se si curatasera resturile de sticle si halbe si se inchisese sistemul sonor.

DJ-ul ranjeste perfid in privirile acuzatoare ale clientilor.

- Hai , mah Cata, altceva n-ai putut sa pui si tu?

- Da ce mah, io m-am urcat pe mese???

Toti incep sa rada, realizand ca era chiar cazul sa plece acasa.

via Laura M

Ai 25 de minute? Alea 25 pe care le petreci jucand solitaire sau dand searchuri inutile pe google, sau vizionand un trailer, stiu ca le ai. Iti ofer o alternativa. Un scurt metraj ciudat si artistic ce aduce o viziune apocaliptica veche in atentia privitorilor, imbracata intr-un desen cel putin diferit….eu as spune fascinant.

Cand tot ceea ce ti se parea expresiv se transforma in umbra si imaginea insasi devine joc de umbre si lumini – nimic mai mult, ochiul ti se adapteaza in cautarea formei iar simturile iti sunt de doua ori mai atente  incercand sa desluseasca intelesuri. Asta e lumea lui Jasper Moriello, cruda, enigmatica, stranie si mai mult decat orice, trista: un viitor pe care nu il vrem si pe care doar forta expresiva a animatiei il face credibil.

The Mysterious Geographic Explorations of Jasper Morello

Ne-am dus la Vadu Crisului in weekend cu o sleahta de straini de prin toata Europa, sa le aratam, cica, frumusetile de nemaivazut ale Romaniei….aka gunoaiele de pe malul Crisului. Primul soc cultural a fost trenul – Personalul de Oradea plin de tigani in care nu am avut loc decat pe coridor si intre vagoane. Dar cat poate fi romantic sa sezi pe jos, pe hol de personal! Am aterizat dupa 3 ore pe peronul haltei Pestera si ne-am apucat de instalat zecile de corturi pe platforma din fata pesterii… E de prisos sa va zic ca eram vre-o 50 de oameni. Strainilor le-am zis initial ca mergem intr-un Savage Trip….si nu era o metafora.  S-au prins, cred, cand m-au intrebat unde-i toaleta si le-am descris cu bratul un arc de cerc care poposea mai mult in dreptul zonei impadurite.

Din fericire, zona e atat de frumoasa incat nu s-au plans de nimic.  I-am dus pe circuitul malului stang, in pestera, la cascada, unii au facut chiar rapel in cascada, altii baie in Cris, s-a cantat non stop la chitara, s-a baut, asa mai de cu seara si s-au legat prietenii frumoase (una foarte speciala intre mine, Mita, Pupu si sticla de palinca, sfarsita insa tragic pentru cea din urma).

Multumiri tre sa-i aducem tare  multe prietenului Ionut Mangu de la trupa Autograf  care ne-a cantat doua zile de dimineata pana seara, a beut cot la cot cu noi, si a purtat discutii “intelectuale” in jurul focului cu gasca de participanti.  (M-am simtit de-a dreptul rasfatata a doua oara cand mi-a cantat pesa preferata). Mai tre sa ii multumim si la Orsi, vesnica noastra sponsora in damigene cu vin si alte bunatati… cu mentiunea: mai mult data viitoare, ca bidonu de 20 s-a gatat in 4 ore. Si o ultima multumire merge la nenea Mihai, cabanierul si pestericarul, care a fost dragut ca in fiecare an si ne-a tinut locsorul din gura pesterii doar pentru noi.

Duminica dimineata, murdari pana in dinti si deja obisnuiti cu muntele de zici ca acolo au trait toata viata, strainii nostrii mancau ciocolata direct  cu dejtu din borcan (acelasi borcan pentru toti, ca-i criza) si isi frigeau slana pe bete fara sa comenteze ca “it’s fat!!!”, sareau in raul rece ca gheata dezbracati sau imbracati, si rascaiau prin sticlele de cu o seara inainte sa gaseasca ceva alcool. Rupti de oboseala la intors, nimerim in acelasi tren (dracu sa o ia de sageata, ca numa cand nu trebe circula…) si dupa Ciucea cand in sfarsit ne-am asezat si noi pe niste scaune dupa plimbari din vagon in vagon si explicatii de genul “you don’t ask questions to the godfather, you just go where he tells you to”, am tras si noi un pui de somn, cum se cade dupa atata veselie.

Amu stau si ma gandesc ca a fost tare fain da’ deja dupa o saptamana si ceva de curs, parca vreau sa plece cata casile lor odata, sa poci si io durmi ca lumea in patucul meu, la o ora decenta, cu un film in fata, fara enspe beri la board, fara picioare rupte de durere de la dansat si fara sa trebuiasca sa ma decid care e mai dragut, chinezu sau francezu, ca oricum am preten. Si stiu sigur ca a doua zi dupa ce pleaca, o sa ma plictisesc de o sa ma dau cu capul de pereti si o sa cersesc prin mail si telefon putina galagie si ceva haos ca sa imi alimenteze viata, ca nici somn n-o sa imi mai fie.

Pana una alta maine e seara romaneasca si tre sa o facem sa fie cea mai faina seara din curs!!! Abia astept

Sa va fac pofta cu un film, cel mai interesant pe care l-am vazut anul asta. E vorba de un musical. Hooooooooo, nu fugiti, nu inca – la fel am zis si eu: inca un Sweeney Todd si imi tai venele. Dar asta e altfel.

Vorbesc de Repo – The Genetic Opera si in cateva mici comparatii as incerca sa il descriu:

- Stil asemanator cu cel din Sin City desi putin mai visceral (DA, se poate!!), dar fara sa devina Tarantino like. Nu lipsesc benzile desenate amestecate prin film ca sa mareasca dramatismul si plasticitatea.

- Atmosfera dark and gloomy, nu ca in filmele de groaza, ci ca in unele filme ale lui Jeunet (Delicatessen, La cite des enfants perdus), adica usor gotica, usor romantica, aproape bolnavicioasa de parca ai respira mucegai.

- Personajele bine conturate si putine, fiecare definit cu atentie. Din punctul asta de vedere se departeaza de stilul lui Jeunet si devine ceva mai…creepy. Papusi de portelan cu ochi de sticla si personalitati patologice.

- Muzica, o da! Opera pe orchestratie combinata de metal, alternative si clasic. Absolut genial OST – pot doar sa va spun ca face cat jumate de film si vocile nu dezamagesc nici ele (mai ales Blind Meg, jucata de Sarah Brightman – face un show minunat).

- Actiunea nu e multa tare (e un musical, is acolo sa cante, nu sa se bata) dar e surprizatoare si subiectul e cel putin curios.

Atasez trailerul ca sa va fac si mai tare pofta si … astept pareri.

Sau: Novarock 09, IIIrd Review

Via: www.novarock.at