Cum, doamne, să mai procrastinez învăţatul pentru examene?? Ei bine, ţinând cont că Ovi este un mare şi etern fascinat de tot ce-i viu pe lumea asta (în afară de oameni), am decis să onorez invitaţia puţin hilară a lui Mişu de a face o vizită pe la Muzeul Zoologic din Cluj. Nu trebuie să vă mai descriu scepticismul cu care am călcat holul clădirii unde mi-am dat atâtea examene în studenţie, fără să ştiu ce găzduieşte:

- Da’ chiar există?

- Da! E în spate la Geogra, unde-i faculta de Zoologie.

- Nu e închis?

- Nu, e deschis mai în fiecare zi până la 5 dupăamiaza dar trebuie să suni la uşă.

-Cât costă?

- 1.5 lei pentru studenţi (la care Ovi comentează: Bine că nu ne plătesc ei pe noi să mergem).

- Vine cineva cu noi să ne explice?

- Da, am vorbit şi vine un ghid…

Şi ne-am dus… Nu a venit nimeni sa ne explice. O tanti într-o haină de blană cât toate mamiferele împăiate din muzeu la un loc, ne-a deschis uşa şi fără un cuvânt a dispărut din faţa noastră într-un mic birou lateral. L-am rugat pe Mişu să bată la uşă să întrebe dacă vine cineva să ne ghideze, dar nu a primit decât un răspuns răstit:

- Nu-i nimeni de servici!

Am început să ne uităm la exponate, străduindu-ne să înţelegem ceva despre miile de organisme necunoscute, bucurându-ne ca nişte copii când recunoşteam ceva:

- Ui’ un fagure de miere!

- Yey, scoici…hai să le căutăm pe alea de perle!!

Singura sursă de informaţie erau biletelele care se găseau din două în două rafturi şi cuprindeau, pe lânga greşeli crase de ortografie sau gramatică, texte scurte despre o specie sau alta. Frigul din sală ne făcea însă să trecem repede peste unele rafturi şi să înaintăm spre părţi mai interesante: şerpii, crocodilul, păsările şi ce mai se găsea prin sălile celelalte în care nu intrasem încă. Tot mai interesant devenea pe măsură ce înaintam. Doar Ovi părea ca se blocase la raftul cu peşti în formol, raft la care noi restul nu zabovisem mult pentru ca peştii în formol nu sunt deloc graţioşi cum ne apar în realitate, ci nişte chestii decolorate şi scârboase la care nu te poţi uita pentru multa vreme.

În cea de-a doua sală erau specii de păsări din România şi habitatele lor recreate frumos dar din păcate acum vre-o 30 de ani, astfel încât praful era aşezat peste tot iar senzaţia de realitate era clar estompată de senzaţia de vechi, rânced şi fals. Am intrat apoi în sala mamiferelor, unde, spre distracţia celorlalţi eu am început să vorbesc cu animalele, vechi prietene de pe cărţile din jocul copilăriei  “Animale de pe continente” de unde le ştiam chiar şi numele în latină: lynx lynx, canis lupus şi aşa mai departe. Cel mai mult m-au impresionat armadillo-ul, ornitoringul şi un liliac urias, dar si puii de urs mici cât nişte şobolani sau animalele de dimensiuni mari: leul, yack-ul, ursul alb…

O idee deloc inspirată a fost să urcăm la etaj, unde scările din lemn, care scârţâtiau îngrozitor ne-au condus picioarele spre dulapuri cu borcate etichetate, printre care era şi cea mai mare oroare pe care am văzut-o în acest muzeu: un fetus uman bine dezvoltat dar cu multiple mutaţii care era etichetat: “MONSTRU”.

Dezgustaţi mai mult de etichetă decât de imagine, am ieşit repede, doar ca să realizăm că e deschis şi la vivariul din subsol, şi în speranţa că ne vom încălzi puţin, am purces să privim şi nişte animale vii şi pline de energie. Acolo chiar era un îngrijitor, tânăr care ne-a spus că se percepe o taxa modică de 1.5 lei, şi ne-a invitat să privim cum hrăneşte un şarpe cu clopoţei, strecurându-i în acvariu un şoricel viu. (în poza este anaconda, care ucide prin ştrangulare nu prin muşcătură veninoasă, dar altă poză n-am găsit)

Am căscat ochi mari până nu a mai ramas din şoricel decât picioruşele din spate şi coada, după care am înaintat să admirăm alţi şerpi, broscuţe ţestoase, şopârle, gândaci, şoareci, veveriţe, iepuri şi mai ales, vedeta zilei – un dihor nebun care l-ar fi făcut de râs pe Leul Alex din Madagascar cu stilul lui de a se da în spectacol.

În concluzie, nu am regretat deloc că am vizitat aceste două obiective… în sensul în care mi s-a părut şi instructiv şi distractiv. Din pacate muzeul nu este la nivelul celor din alte ţări şi multe s-ar putea face pentru a deveni un reper turistic în turul muzeelor clujene. Până una alta, eu am terminat Geogra în clădirea de peste drum şi habar nu am avut că se poate vizita şi că e deschis. Poate că nu oricine ar gusta vizionarea de animale în formol sau înpăiate dar cu siguranţa sunt mai mulţi curioşi în Clujul ăsta decât le dam noi credit că ar fi.

În viitorul post o să vizităm ceva mai relaxant şi mai plăcut: Teatrul Naţional, unde plănuiesc să mă destind după primul examen (dacă ajung la timp).