Il chem pe Ovi aseara sa mergem la TIFF. Vine carcotind si maraind, cu o intarziere de o ora si incepe cu vocea lui perfect analitica sa imi explice cum, procentual vorbind, unu din cinci filme de la TIFF is bune, si ca el vine cu mine dar numai daca recomand. Sa recomand inseamna sa ma bag in gura lupului. E un joc al nostru asta cu recomandatul: fiecare plecam cu o serie larga de preconceptii in ceea ce priveste punctul celuilalt de vedere, si daca indraznim sa recomandam calduros o trupa, un film, o carte ,orice… inseamna cale libera la carcotire si putem sa ne harjonim pe tema asta ore in sir. Ori eu nu am vazut nici un film asa ca nu zic nimic, numai hai sa incercam. Dar discutiile au continuat in hohote de ras si chicoteli inca vre-o doua ore. Ca sa intelegeti rasetele tre sa intelegeti prima data logica argumentelor lui Ovidiu:
- Astia de la TIFF is marlani: ce-i asta AperiTIFF? Iei asa cuvantu si faci ce vrei cu el? Macar de ii respectau sensul..Un aperitiv face cam cat 10 % din mancare, ar trebui si ei sa dea macar 10 minute de film acolo… Cand colo iti scot ochii cu trei randuri..

Incerc de vre-o trei ori pe parcursul discutiei sa il ademenesc in bucatarie la fumat, dar a citit si el cartea magica prin care te lasi, si desi nu s-a lasat, acum nu isi mai recunoaste dependenta si nevoia de a fuma, asa ca m-a refuzat cu stoicism de fiecare data.

Pe la 8 ne aducem aminte ca se apropie NovaRock-ul si se scimba subiectul carcotelilor. Luam programul la puricat: Doua scene, trei zile… In prima zi la o scena FNM, la cealalata Slipknot. Hotaram sa ne despartim temporar pana dupa concert. In a doua zi, la o scena Placebo, la cealalta All That Remains…fie, ne despartim din nou. A treia si ultima zi, prima scena: Die Toten Hosen, a doua – preferatii lui dintotdeauna – Machine Head. Ovi se intoarce spre mine, se uita in ochii mei…si-mi zice.
- Macar stiu unde o sa te gasesc tot evenimentul: acolo unde nu sunt eu. Cu exceptia cazului in care tu ma cauti pe mine ca atunci we’re screwed…
- Stai linistit…o sa fiu ocupata
- Da auzi, niste apa n-ai prin camera?
- Ce mah, nu mai stii cum sa ajungi in bucatarie, fara sa recunosti ca de fapt vrei tigara?
- Hahaahhahaha, era subconstientul, nu eu.

Se face ora 9 si mi se face pofta sa citesc…incerc sa ii sugerez asta subtil si tot mangai volumul doi din “The Song of Ice and Fire”.
- Nu-mi citesti cu voce tare? zice. Ma relaxeaza si adorm mai usor. (Pentru cei care il stiti pe Ovi, sunt sigura ca v-ati dat seama ca asta nu e ceva ce ar zice el vreodata, altfel decat la misto. M-am prins dar nici cu mine n-ai cu cine). Aprind becu si incep sa citesc un capitol dragut in care Tyrion o convinge pe regina Cersei ca e o idee buna sa il numeasca Mana a Regelui.
La 10 se ridica Ovi brusc si incepe sa urle:
- Ioi mah am uitat ca tre sa fiu la fix in Mihai Viteazu’… Intr-o vijelie se incalta, isi ia geaca si pe fuga ma pupa:
- Ce-a tribulat-o piticul, zice cu un zambet malitios pe buze si tranteste usa dupa el.

De cate ori vrem sa-i facem o vizita bunei noastre prietene , Sinzi ne lovim de aceasi ostilitate imperturbabila la idea asta, incat de fiecare data hotaram sa mergem multi si sa facem chef. Stim, bineinteles, ca daca afla Sinzi pleaca de acasa asa ca anuntam si planuim totul cu foarte mare grija.

Anuntul

Il facem pe lista interna de discutii. Sinzi este pe lista aia, dar stim din surse sigure ca nu-si citeste mailurile doar dupa ce a dat in prealabil search dupa numele ei.. Ieri, cu siguranta faptului ca daca ceva nu citeste Sinzi, alea sunt mailurile de “La multi ani”, strecor un reply la sfarsitul unui thread de ziua lui Ionuke – cum ca, biscuiti ostenii mei spre prietenele noastre Alexandra si Andreea care ne asteapta cu caldura (astea-s colegele lui Sinzi de apartament si folosesc adesea drept nume de cod pentru invazia apartamentului lor).

Nu stim cum, dar a citit Sinzi mailul!!!! Sa vedeti dupa aia munca de convingere : hai tu ca trebuiesc vopsita si n-am bani de coafor, hai tu ca aduc crampa buna de la Brad, hai tu ca ascultam Savage Garden. Si pana la urma – evitand subiectul “vin si baietii” am incumetat-o.

Vizita

Acolo unde Muresul se varsa in Somes, sta Sinzi. La a treia vizita am reusit sa ajung fara instructiuni telefonice. Nu m-am mirat sa vad bucurie pe fata ei – intotdeauna se bucura de vizita oricat de mofturoasa si ostila ar fi inainte. Direct pe balconul cel faimos ne-am pus la o poveste si un Savage Garden – in timp ce Sinzi imi aplica vopseaua si pe par, si pe urechi si pe fata (vorba lui Bulan: tu te-ai vopsit cu spaclul?). Spre surprinderea mea s-a apucat sa citeasca fata: e drept, ceva carte din aia motivationala, scrisa cu font de 22, cu capitole de o pagina si fraze de genul: know yourself, be yourself, you are perfect so why not be happy )))

Pe la 7 au venit si baietii si ne-am pus sa facem crampa, mai cu jena de colegele de apartament ca vom imputi bucataria, mai cu teama ca nu ajungem la timp la sedinta de la 8. Nush ce se intampla dar pana m-am spalat eu pe cap si mi-am smirgluit darele de vopsea de pe gat, astia au devorat alcoolul (pe care alexandra dupa 3 cruci l-a numit spirt curat) si pe mine m-au lasat cu o restanta cat o cana cu ceai… Dupa 3 sorbituri de incalzire si 2 tigari, la 8 fara 10 alergam pe scari in jos cu restul de ceiut de chimen intr-o sticla de jumate, lasat pe mai tarziu.

Drumul

Pe Sinzi am lasat-o acasa, cu suficient ceiut inca sa doarma linistita incepand de pe la 8 jumate pana in ziua urmatoare si noi n-am intarziat prea mult- doar juma de ora, in care, pe troleu  ne tot miram ca se uita lumea la noi si nu intelegeam de ce… In fata usii sediului de apuca ultimul hohot de ras. Ne oprim:

- Nu mai radeti mah! Vreti sa  ne fulgere Ancuta oblu-n cap cand vede de ce intarziem noi ? !

Tragem adanc aer in piept si intram..

Ne cheama Ionuke la ziua lui in Imagine.  Ca daca face berica, mergem. Am merge si fara berica ca ne e drag soricelu’ da asa avem un motiv in plus. S-o pregatit Ionuke din timp: a pus-o pe Bia la cuptor si i-a dat o punga de medicamente mare (fara medicamente) si i-a zis:

- Cloceste cucuruzu’ asta pana iese popcorn, femeie! Indeasa-l in desaga si nu uita sa pui si sare, sa le placa la omini ca de nu vad trei staturi pe podeaua din Imagine pana la sfarsitu serii, inseamna ca n-au manacat cu pofta!

De fapt la cum il stim noi pe Ionuke exprimarea ar fi sunat cam:

- Pisi, nu facem niste pocorn? Si la raspunsul Biancai: – Fa-ti SINGUR!!!!, ar fi adaugat: – Pisi, nu vrei sa reformulezi cu cuvintele tale sa fiu sigur ca am inteles corect

Da oricum s-au prezentat in crasma cu sacu de popcorn si multe blidute albe, alune, niste Nemiroff si vinulet (suplimentat pe urma de cei neinspirati la cumparat cadouri si care nu au aflat la timp de cadoul comun).

Am sosit si noi nu peste multa vreme, si primul lucru dupa pupat sarbatoritu’ a fost, bineinteles sa ne repezim ca gainile la cucuruz pe popcorn si pe alcoale. Bineinteles ca baietii fiind cei care au cumparat cadoul, i-au luat lui Ionu o carte pe care o avea deja (N-au avut subtilitatea lui Sandu de la ziua lui  Puiu, cand l-a sunat din Domo sa-l intrebe daca are cuptor cu microunde)

Bulan s-a facut varza repede, dupa ce ne-a convins ca are un vortex plin de draci sub casa proaspat construita din Floresti… (fantome nu pot fi, ca e casa noua si asta a ramas singura explicatie rationala). Feri era deja varza ca deh…a fost la udat. Sandu era mush mushi – i-a fost dor de mine cred: D, si ne-am hotarat sa facem clubul biciclistilor lenesi care inca nu au bicicleta. Patzica a vint mai mult sa se certe cu chelnerii ca nu au bere fara alcool si ca nu stiu ca Kinleyul nu-i suc, dar  i-a facut si consiliere psihologica lui Catalin daca tot s-a nimerit sa stea langa el. Si pe urma, nu mult dupa ce i-am cantat lui ionuke traditionalul “Sa traiasca ma-ta!” ne-au dat afara ca cica se inchide baru… Apoi treaba e asta? Da nu-i stres ca e lunga saptamana si pana se gata il mai sarbatorim de doua ori

La multi ani Ionuke!!!!

Eu si Bulan suntem amandoi de origine din judetul Hunedoara… diferenta e ca eu am crescut acolo, iar el in Cluj. Ieri, pregatindu-ne de Pirate-party-ul de sambata, am ajuns sa aflam niste lucruri destul de curioase despre locul nostru de bastina, legendele si folclorul de acolo [folclor in sensul de limba vorbita]. Va dau discutia asa cum e ea: cu emoticoane si link-uri si sper sa nu ne trimiteti la zam pana ajungeti la capat )))

Octav:he he acuma sa ma prinda boacterii pe troleu imbracat in piratis curios daca au tupeu sa-mi ceara bilet =))me: ))sa nu cheme politia sa te trimita la zam

Catalin aka Ariel sau Printesa Sirena – de unde vine porecla o sa va dati cu usurime seama dupa ce cititi textu’- este unul dintre dragii mei prieteni (spre deosebire de ceilalti el imi citeste blogu’), caruia m-am gandit sa ii dau un spatiu aci sa isi zica si el oful, mai ales ca e proaspat intors de la Polul Nord, adica din Belgia (bobul de fasole de sub cele 5 saltele relaxa i-au indus halucinatii cu ursi polari si eschimosi). Asadar, Cata este student la Poli, in timpul liber e regizor la Palatul Copiilor si cand studentia isi spune cuvantul (adica e lefter) isi ia costului de sirena si merge sa animeze petreceri de copii. Tot el are o prietena mai dulce ca o acadea, pe care o pup cu ocazia asta, inainte sa citez din peripetiile lui Cata:

“Si iata ca pasii m-au dus si pe plaiuri nordice si anume Belgia… In cadrul schimbului cultural dintre grupurile locale BEST, Leuven si Cluj-Napoca o gasca mare si frumoasa de clujeni au aterizat in tara copilasului care face pipi.

Nu ne-a luat prea mult sa ne dam seama ca am ajuns intr-un loc in care perfectiunea e la ea acasa… si anume: belgienii sunt cei care recicleaza tot, nu polueaza atmosfera, mergand zilnic cu bicicleta, alearga toata ziua, nu fumeaza, folosesc energie alternativa (eoliana), dar cel mai important… nu risipesc nimic. Si uite ca de aici au plecat toate pataniile noastre!

Or fi ei un neam nordic, dar nu credeam ca sunt chiar asa rezistenti; in timp ce noi eram imbracati cu tot ce aveam prin bagaje ei umblau pe strazi in pantaloni scurti… Toate au inceput in prima noapte, cand m-am lovit pentru prima data de raceala nordica, si anume: camera gazdei mele s-a dovedit a fi un iglu, fereastra fiind deschisa, iar caloriferul inchis, cu turturi (criza econimica). Mai mult de atat am dormit (vorba vine dormit) pe o saltea cu aer care spre dimineata s-a desumflat, trupul meu ajungand sa doarma pe beton… invelit doar de doua cearceafuri subtiri pana la brau. Ca o incununare a unei nopti in care am dormit vreo 15 minute, pranzul a fost alcatuit paine cu fineti, margarirna sau pasta de biscuti (Specullo Pasta) si lapte, bineinteles rece!

A urmat city rally-ul prin Leuven, prin frig, ploaie si vant! Inevitabil spre seara in corpul meu s-a instalat o gripa de toata frumusetea cu tot ce poate sa cuprinda ea (febra, frisoane, dureri de cap, in gat, tuse, etc). Bineinteles ca am devenit «veriga slaba» in ochii colegiilor mei, tusea mea gingasa la inceput le-a starnit comentarii amuzante, dar spre sfarsit de saptamana cu totii au gustat din placerea gripei belgiene. Evident ca a venit randul meu sa ma amuz…

Ca o concluzie… in urma saptamanii mele belgiene, asteptarile pe care le aveam inainte si cele pe care le-am regasit la fata locului nu s-au prea suprapus. Acum pot spune ca belgienii sunt un neam precaut (asta e spus intr-un mod frumos), adica zgarcit, sau poate chiar sarac…”

Se pune Gliga langa mine la sedinta… Sala plina – vre-o 50 de oameni. Vad ca-l roade. Il roade rau:

- Io le zic la astia ca maine e chef in Ema – After After JobShop Party, si ca primesc primele 2 beri gratis din partea casei

- De ce?

- Cum de ce – e 1 aprilie…. si eu n-o sa apar la chef )))

- Mah, zi-le ca nush ce bani nu ne mai intra sau ca tre sa facem munca voluntara pentru compania x da nu glumi cu lucruri serioase cum is chefurile!!!

Nu m-asculta Gliga.. Ii vine randul la cuvant, se duce in fata, multumeste la cei care l-au ajutat sa ii iasa evenimentu’ bine, si, la sfarsit zice si ca in semn de multumire reeditam cheful trecut, maine seara in Ema. Toata lumea aplauda entuziasmata, mai ca nu-i scandeaza numele… Boardul se ridica si-l felicita. Cu ocazia asta, Ancuta – presedinta se gandeste sa mentioneze ca tot maine, si boardul implineste 6 luni de mandat si intentionau sa faca un chef aniversar, dar daca tot da Gliga bere gratis, o sa profite de asta ca sa sarbatorim impreuna. Pe mine ma arde sa intreb:

- Da’ o facut cineva rezervare?

Sala de colo:

- Se ocupa Gliga, e ok!!

Pe la spartul serii, Roxacilina n-are stare si tot bombanind intr-un colt, isi aminteste ca vine 1 Aprilie si urla in gura mare:

- Ma, nu cumva cheful lui Gliga e o pacaleala?

Gliga respira usurat in hohotele salii pline si imi sopteste cu  vocea taiata inca de emotie:

- Damn, mi-o stricat Roxi duma..

…sa faca lasagna la o ora foarte matinala (luand weekendul in considerare) – adica 1 dupa ceasu vechi. Fac ochi, injur de 2 ori telefonu si de 3 ori soneria si ii deschid. Echipat pana in dinti, nu i-a luat mai mult decat 30 de secunde sa ocupe precum Ahile – Troia, bucataria mea de 1/2 si sa o impanzeasca cu tave, vase, ingrediente – chestii dinalea de care nu prea e ea obisnuita sa vada.

- Hoooo acolo ca io-s in reluare – degraba sa bem o cafeluta si sa pufaim cele 2 tigari de dimineata – altfel nici nu stiu sa curat ceapa.

De la capat: facut ceiut/cafea, pufait cele doua tigari, pus laptopu de sub pat pe birou, pornit winampu cu “I’m a man” la maxim, tras un dus rapid, jucat un mahjong – si iaca – is gata de program social… Pe cand sa ma duc in bucatarie, bolognese-le deja pe foc si Andi prepara carnita. No, ce era sa fac – daca suntem asa avansati cu munca – degraba sa mai aprind o tigara ocupand singurul scaun din bucatarie, si savurand al doilea ceiut, sa dau niste telefoane ca au mai zis vre-o 4-5 oameni ca vin la noi sa ajute la facut lasagna. Leprele!! Toti se pare ca au trebi si ajung numa pe la 16 (timpul aproximativ la care se termina de facut mancarea). Pfuu..sa nu zica nime ca nu ne alegem pretenii dupa chip si asemanare ))

Dupa ce nush ce mai facut Andi pe-acolo ca singura mea contributie a fost sa rascalesc branza, am ajuns la partea aia ingrozitoare cand bagi tava in cuptor si stai vre-o ora jumate sa se coaca – in timp ce intestinele fac karaoke in stomac. A vint si Puiu, si cu el sugestia salvatoare: hai ne uitam la un film!! Unu bun… Nu Piratii din Caraibe ca nu il am, nici Die hard (greu e si cu definitia asta a filmului bun) da pana la urma am ajuns la un acord:  Sin City – numa dupa ce l-am urcat si coborat din slavi de pana si io ma miram ca oare asa e de bun filmu cum zic io? Da mah, este – sa nu-l care cumva sa-l ratati!

Canapeaua s-a populat incet, incet si cu alte personaje (Sinzi, Mircea, Feri); lasagna s-a terminat de copt si mancat inainte sa ne dam seama ca pe ecranul de la laptop sar capete, picioare si alte organe,  si sangele curge…ca in filmele lui Rodriguez. Iar cand am terminat si lasagna si filmul, si cu o mana ne tineam de burta sa nu crape, iar cu cealalta razaleam fundu la tava da de mai gasim ceva bun pe-acolo, a-nceput bautu de berici, povestile si remiul si cred ca am uitat sa-i spun lui Andi multumesc de masa (mai ales ca lasagna e mancarea mea preferata) – drept pentru care acest post.

Shinshi, shetati, shiatza – mai putin cinci, si cetate, in schimb extrem de pufoasa si de alba, ca un nor… se intindea ceata peste toata Bratislava. Obositi si incercanati de zeci de ore de semi atipit pe banchetele neconfortabile ale microbuzului Ford care ne cara acasa, (ratacindu-se insa prin fiecare tara prin care trecea cel putin o data)  ne chioram pe geam sa gasim faimosul restaurant suspendat de pe podul peste Dunare. Singura problema era ca din cauza cetii nu gaseam Dunarea desi mergeam pe malul ei de doua ore (asta am aflat mai tarziu cand ne-am saturat sa ne miram ce dumnezeu e cu autostrada aia mare din stanga, care nu apare pe harta).  Parca si ploua incet si des – oribila vreme. Miez de noapte trecut. Nimeni pe strazi.

Puiu, se hotaraste sa isi ia in serios functia de copilot si sa treaca la actiune:

- Rez, hai sa coboram sa intrebam pe cineva unde dracu suntem

- Da ce ma, esti poliglot si nu stiam?

- O-nbarligam cumva pe engleza… Uite un tip – acolo, iese din club – hai sa coboram si sa-l prindem pana nu dispare, ca is tare rari oamenii prin tara asta. Dracu s-o ia de vreme – ia-ti gluga!

Acum, eu, ca narator, as vrea sa schimb putin perspectiva de la mine aia aproape adormita din masina, la tanarul slovac, putin ametit, usor cardiac, nestiutor de limbi straine, care astepta pe cineva in fata clubului, cand dintr-un microbuz cu geamuri fumurii coboara doi tipi mici de statura, cu gluga trasa pe cap, peste caciulile de Craciunitze de sub care atarnau cozi blonde, lungi, de lana, si o iau la fug inspre el. Nu le vedea fata bine pe intuneric dar isi putea da seama ca unul este negru sau aproape negru si ca nici unul nu era barbierit de cateva zile… Ar fi fugit dar, picioarele nu i se puteau misca, inima galopa cu viteza si isi simtea capul vajaind – ajunsi in apropierea lui, cei doi tineri ii spusesera ceva intr-o limba necunoscuta. Nu intelese, incerca sa le spuna sa il lasa in pace, dar cuvintele nu ieseau, nici o silaba. Ar fi vrut sa tipe, sa urle… Ce vroiau de la el..Unul dintre barbati il prinse de cot..Vrea sa-l imobilizeze, se gandi – dar el era deja imobil…Nu isi putea misca nimic. Politia, unde is cand ai nevoie de ei..O lacrima i se prelinse pe obraz…

Schimbam din nou perspectiva. Si stilul…sa mergem spre sfera dramaticului:D

- Asta ii retardat saracu, pe cine ne-am gasit si noi sa intrebam de sanatate si de restaurante pe Dunare – scutura-l sa isi revina..

- Nush ce are, (BUH!!! NENE, HELLO!!! DU IU SPIK INGLISH!!) Poate nu aude bine (VER IZ ZA BRIGI?) Tre sa stie atata engleza!! da de ce nu zice nimic…ma la asta ii rau – priveste in gol ( HELLO!!!)

- Sa-ncercam limbajul semnelor? (DANUBE – RIVER-BRIDGE-RESTAURANT-PEOPLE EAT)

- Nimic, nici nu pare ca se uita la tine, se uita in gol!!

- N-are nimic – ii prost..

- Daca face infarct – poate ar trebui sa-l intindem. I-ai pulsu!

- Da ce-s io aci mah? Spitalu de urgenta…nici n-am ceas..

Dintr-o data in dreptul lor se opreste o masina – gipan negru, e randul baietilor nostrii sa inghete…

- Ma l-am speriat pe asta, daca e politia? fuck, fuck!! Ce-o sa creda? Ca suntem turisti din Romania care noaptea la 3 cer indicatii? Si fac pariu ca nici aia nu stiu engleza!!!!

Portiera la gipan se deschide si nu dezvaluie un echipaj echipat de razboi ci niste picioare superbe, pana-n gat – gat de pe care aluneca un par blond, superb luminand noaptea… un firisor de saliva aluneca din coltu gurii lui Puiu, care rosi pana in varful urechilor si facu un pas in spate.

- Hey boys, what’s up?

- We’re looking for the restaurant on the bridge, cand you tell us in what direction is it?

- Honey, are you ok? Fata slovacului de lemn schita o grimasa ca si cum l-ar fi vazut pe dumnezeu- dintr-o data isi capata glasul. Tipa ii explica pe limba lui ca  oamenii doar vroiau niste indicatii, nu sa il rapeasca/casapeasca/jefuiasca/sa-i vanda organele…etc

- Jump in! I’ll take you there!!

Tre sa va imaginati, dragii mei,  ca in tot acest timp, baietii nostrii baleau la picioarele blondei – si cand auzira oferta, mai mult decat visasera vreo-data – inimile le zburdara din pept ca niste mielusei pe campie. Ceata se spulbera insa pentru o clipa si avariile microbuzului sclipira in ochii lui Puiu, care, cu durere in glas si ochi in pamant,  multumi pentru oferta si arata cu degetul masina in care alte 14 suflete asteptau cu nerabdare un deznodamant. Tipa le zambi, isi lua prietenul, urcara in Jeep si dusi au fost.

Cu sufletul inca zbuciumat, Puiu se urni spre microbuz tarandu-l pe Rez dupa el. Se urcara cu un oftat lung pe bancheta din fata si trantira cu zgomot portiera.

- Deci? Ce-ati stat juma de ora? Unde-i podu?

- Pfuu.. Habar n-am…

(Bibi: am o rubrica pe blog in care in fiecare saptamana vb despre un preten si povestesc o patzanie de-a lui
Puiu: am observat
Puiu: so?
Bibi: si vreau sa vb despre tine si sa povestesc faza cu bratislava de o povesteai aseara
Puiu: ghini
Bibi: but I need your permission
Bibi: ah
Bibi: ok
Puiu: mai vedem noi pe urma la recenzie
Bibi:  daca vrei iti dau sa citesti inainte sa postez…si btw…o sa deformez usor realitatea dar nu in punctele esentiale
Puiu: neah, posteaza, ca sa am de ce ma lega )

Huh…tre musai sa va povestesc despre incursiunile mele aventuroase in viata blogarilor )) Acu o luna eram complet nuba intr-ale bloggeritului (nuba e un termen luat de la Ovi – mare jucator de diverse, in special Starcraft, de unde banuiala mea ca are vre-o legatura cu terminologia pe care o folosesc gamerii intre ei pe net. Inseamna un fel de habarnist incepator,  inspre amator si vine din argoul englezesc de la “noob”).  Adevarul e ca nu faceam eu diferenta intre un blog si un site prea bine, desi am cativa prieteni cu bloguri destul de cunoscute.

Intro zi, moarta, lesinata de plictiseala cotideana si de infernala pauza intre seriile urmarite cu interes pe Channel Piratebay, ma urc la boardul Mozillei si ma apuc sa surfuiesc… poate, poate ceva interesant se va intampla. Dau click pe statusul lui Pery (aka .marius) si rascolind plictisita pe acolo dau de el,de  Groparu – wow, zic in gandul meu – unu dus de tat, care nu ma plictiseste asa tare ca ceilalti, din simplul motiv ca isi scrie aberozele lui proprii, ca e personal si ii fuge creieru de la o chestie la alta mai rapid ca Furia Visinie intrata in rage… Postul zilei aceleia mi se pare si acum cel mai funny post care l-am citit ever si va sfatuiesc sa il cititi si voi, numa sa nu mancati inainte ca va crapa pancreasu de ras: Cronica la restaurantu japonez. Atunci m-a batut prima data gandul sa-mi fac blog.

Sa fim seriosi, nu mi-as fi facut, da’ lepra de Peri tot face el ce face sa nu mi-l prezinta pe om, sa ii zic si io de la mine o cateva ca ma ustura limba. Asa ca a trebuit sa-mi fac blog sa ma simt macar moral mai aproape Si multa vreme Groparu a ramas singurul pentru mine.

Intr-o zi nu m-am mai rabdat (ce, tu ai rabda?) si l-am buzzuit pe Trollii sa-mi zica cat si cum face un domeniu…Atat i-a trebuit ca de mult nu avea material de experiment (apropo!! vezi ca inca nu ai codat nic la meniul din drepta!). Nu s-a mai lasat de capu meu, pana nu m-a vast cu meniu’ in posnar, gazduida la Hosttix, cu tema aleasa si cu primu post postat.

Abia dupa aia am inceput si io sa cetesc blogguri mai “serioase”. Incet, incet m-am dezdragostit de Groparu (sorry man – da vii mai rar ca episoadele din Gossip Girl) si indragostit de bascaul stiintific al lui Petreanu si de dumele lui Julius (bravo pt Daily Cotcodac). Dar i-am cetit asa.., lejer… ca si cum erau muierile ce locuiesc peste drum de mine,  care au si ele o bucatica, la fel de mare ca a mea de lume, unde isi permit sa zica din suflet si sa nu le asculte nime’. Pana azi, cand citesc din intamplare interviul din Catavencu cu Visurat – dic cerbu, mi-am zis in gandul meu si am inghitit in gol. Pe urma m-am facut copil cuminte  – ca tre sa inveti de la ai mari inainte sa devii vedeta si sa te infiltrezi incet incet, ca un cancer, but in the nice way, in lumea lor.

Si ca sa fac referire la acelasi articol, eu cred inca in prieteni imaginari – si la bloggarii astia care ma fac sa rad dimineatza cand ma duc mahmura la job, sau seara inainte sa ma bag in pat – le-as face o bere ca si cum ar fi prietenii mei reali

Din cand in cand o sa va mai scriu cate un post din zicalele minunate ale pretinilor mei, care din fericire nu sunt lipsiti de patzanii, idei si faze… si pentru ca fiecare gasca care se respecta are un Bulan, incep cu un mail de-a Bulanului nostru, pe care, cu permisiunea lui, il atasez acilea… Nu stiu cum vi-l imaginati voi pe Bulan ala de la erdeiesh, da al nostru e un munte de om…la fel de infricosator la vedere la Shrek dar cu siguranta mai lenes si mai harmless decat Garfield.  So, here goes patzania (citez din analele aiurea@):

“Eram cu un prieten la gara. Asta mere la chiosc si-si ia un pachet de biscuiti din aia ieftini rostar. Merem sa ne plimbam pe peron. Asta avea tren, io nu mai stiu ce treaba aveam (sau nu aveam) de eram cu el in gara pana isi astepta trenu.

Ne punem jos pe o banca, stam la o poveste. Noi doi pe banca, bagajele pe jos in fata noastra, langa noi o batranica, pachetul de biscuiti pe banca intre noi si batranica.

La un moment dat, baba, cu cel mai nesimtit tupeu care l-am vazut, ia pachetul de biscuiti, il desface si baga un biscuit in gura. Asta, destul de ofticat, ia si el un biscuit si se uita urat la baba. Baba zambeste. Baga mana in pachet si mai ia un biscuit. Tipu asta baga mana, ia doi biscuiti, imi da si mie unu, si tot asa. La un moment data bagam cate doi-trei biscuiti in noi odata numa sa inteleaga baba aluzia. Baba nu avea treaba, tot mai lua cate un biscuit si zambeste – pana am terminat pachetul. Noi mancaseram cam 80%, baba vreo 20

Vine trenu, se suie asta in tren, ma duc sa-l salut, mai stam la o poveste, baga asta mana in buzunar… Ce credeti ca gaseste?

Pachetu LUI de biscuiti rostar ))”