Până una alta, iată povestea lui Luiz aşa cum am ascultat-o noi, luni seară!

*fotografie realizata de Daniel Homorodean

Voi ştiţi că în ziua de azi înca mai există piraţi. Aţi auzit de cei somalezi… Dar piraţi există şi în alte locuri ale lumii.

Vă voi povesti cum am dat de unul dintre ei, cum am fost răpit şi cum am petrecut 3 zile cu acesta.

Eram în Venezuela, într-o călătorie de 2 săptămâni prin junglă. În ultimele 3 zile mi-am propus să  vizitez delta fluviului Orinocco, dar am ajuns prea târziu la agenţie şi turul organizat plecase.

Carlos, de la agenţie, mi-a zis că mă rezolvă altfel. Să mă duc cum pot în Tucupita, oraşul de la intrarea în deltă, şi îmi aranjează el să mă aştepte un ghid destoinic, bun vorbitor de engleză, care mă va duce la un hotel, îmi va arăta oraşul şi mâine mă va duce în deltă. Îl cheamă Luiz.

Aşa că găsesc o maşină şi ajung la amiază în Tucupita, în piaţa centrală. E o căldură infernală şi umezeală ca într-o saună. Oraşul complet pustiu şi nici urmă de ghid, aşa că stau în saună cu rucsacul langa mine, deja nervos.

După câteva minute, la o margine a pieţei apare o arătare. Un individ care vine hotărât spre mine privindu-mă fix. Tuciuriu, fibros, lipăind desculţ pe asfalt cu pantalonii suflecaţi, cu un tricou murdar şi găurit, mustaţa pe oală, cu o cicatrice pe obrazul stâng şi ochi sfredelitori.

- Ola ! Soy Luiz !

Şi îmi intinde mâna lui, brună, păroasă, noduroasă, gata să strângă.

[întind şi eu mâna în stilul lui Luiz]

- Hi Luiz, so you are my guide ?

L-am lăsat cu mâna întinsă şi l-am întrebat în engleză, de momeală…

- NO. Hablo. Ingles !

Ca gloanţele au ieşit cuvintele din gura lui. Parcă eram într-un univers paralel, într-un film cu Clint Eastwood şi în faţa mea era acel bandito ars de soare, cu cartuşiera pe piept şi pistoalele îndreptate spre mine, gata să tragă.

Asta e, am intrat in joc, trebuie sa merg mai departe.

- Ola, Luiz !

Abia aştepta să mă strângă…

- We go to hotel ?

- Vamos, tomamos un taxi !

Ca prin minune, un taxi apare în piaţa pustie chiar atunci. Mă urc în spate, Luiz, lângă mine. Taxi-ul a şi pornit, fără să i se spună adresa şi merge, merge, iese din centru. Ne hurducăm pe uliţe desfundate, printre case mici, sărăcăcioase, cu garduri înalte ornate cu sârmă ghimpată. Şi oprim, în faţa unei casuţe. Luiz sare jos şi îmi apucă rucsacul.

- Dar Luiz, ăsta nu e hotel…

- Es mi casa ! Vamos !

Taximetristul mă priveşte amuzat. Am intrat in joc, deci joc mai departe, ce să fac… Intrăm în casa lui Luiz, pe un coridor întunecat, igrasios. Îmi deschide cu zăvorul o uşă metalică şi îmi arată:

- Tu cuarto ! Camera ta!

O celulă fără geamuri, cu un bec chior, gol,  atârnând de un fir din tavan. Un pat desfundat. Şi mai ales uşa – din metal masiv, cu zăvor atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafara.

-  Intră! Nevastă-mea o să-ţi aducă de mâncare!

Vaai, îmi zic, în ce m-am putut băga… Nimeni nu ştie că-s aici. Ăştia au pus totul la cale de la bun început. …Răpit în Venezuela…. Ştiam că se întâmplă răpiri pentru răscumpărare, dar nu credeam că mi se va întampla tocmai mie. Acum, era cazul să joc ultima carte. Să joc tare.

- NUU! NU, Luiz! Nu vreau să-mi dea nevasta ta de mâncare! Nu vreau să stau aici în celula asta! Eu am venit să stau la hotel, să mi se arate oraşul, să fiu dus în deltă! Nu stau aici! Vreau să vorbesc cu Carlos, acum!

Luiz a ramas trăznit, cu ochii bulbucaţi şi gura deschisă. Făcea ture pe hol, gesticulând muţeşte, ca beat, apoi a intrat într-o cameră şi a ieşit după scurt timp cu un caiet in mână, un caiet de şcoală, umflat de umezeală, pe care l-a deschis la întâmplare şi mi l-a pus în faţă.

- Mira! Mira aqui! Uită-te aici!

Paginile erau pline de scris mărunt, în divere stiluri, în diverse limbi.

- Aqui, ingles !

În engleză, cineva spunea … că Luiz e cel mai bun ghid, că ştie delta ca nimeni altul, că iţi oferă o experienţă de neuitat la un preţ imbatabil.

- Aqui… Aqui… frances… japonez..

Ochii lui Luiz înotau în lacrimi.

- Vamos, hai în centru, să-l sunăm pe Carlos…

Y yo, estupido gringo, am realizat ce-am făcut. Omul m-a luat din stradă, m-a dus la el acasă, mi-a dat cea mai bună cameră pe care o avea, nevasta lui îmi pregătea masa… şi eu, l-am acuzat că m-a răpit. Am ajuns în centru,  l-am sunat pe Carlos, ne-am lămurit, am primit de mâncare, am fost dus la hotel şi a doua zi am plecat cu Luiz în deltă.

Luiz ştia delta la perfecţie. 2 zile am stat cu el, alături de prietenii lui, indieni Warao. Călătoream pe canale cu barca lui, ne tăiam drum cu maceta prin desis la vânătoare de tarantule, pescuiam piranha ca să avem ce mânca şi dormeam în hamace agăţate între stâlpi, într-o casă fără pereţi, acoperită cu stuf, pe malul apei.  Şi ne-am înţeles perfect.

Luiz e un pirat. “Pirata” li se spune acolo ghizilor neautorizaăţi, care agaţă turişti sau lucrează la negru în combinaţie cu agenţii obscure. Estupido gringo suntem fiecare dintre noi câteodată, când nu putem să vedem în spatele învelişului necizelat, dincolo de prima impresie, când nu putem să vedem Omul care stă în faţa noastră.

Aşa că dacă vreţi vreodată să vedeţi Delta Orinocco-ului şi ajungeţi în Tucupita, cîutaţi-l pe Luiz.

E cel mai bun !”

*fotografie realizata de Daniel Homorodean

Străzi înguste cu rufe colorate atârnând de la balcoane, scootere omniprezente de parca ies direct din show-ul lui Eddie Izzard, urlându-ţi la ureche cu toata subtilitatea lor de bolovani scuipaţi din Vezuviu: “Ciao!!!” şi delicioase ciudăţenii cum rar gaseşti prin alte locuri.

Am ajuns într-o seara şi m-au întâmpinat pe peronul gării nu mai putin de 3 napoletani dintre care unul era  prietenul meu, Mauro (cunoştinţă veche din peregrinările mele prin Europa), iar ceilalţi, colegii lui de apartament. M-au dus acasa să păpăm… mâncare italienească cu nenumăratele lor feluri: peşte, paste, vinuri, cărnuri, mozarella, şi prăjituri. De fapt pot considera întraga mea şedere în Italia, un răsfaţ al gustului, pentru că nici unde în lume n+am văyut mai multa apreciere adusă mâncării. M-am simţit, pe scurt, ca Julia Roberts în Eat Pray Love, redescoperindu-şi pofta de viaţă odată cu apetitul. Cum să mă mai ridic de pe scaun? Noroc că după masă, napoletanii mei, reuniţi cu al 4-lea coleg de apartament, au început ritualul de digestie – trei chitare, dintre care una electrică, o vioară şi cel puţin două voci de barriton m-au făcut să încremenesc pe scaun cu urechile ciulite şi ochii mari până pe la 3 dimineaţa, sorbindu-mi vinul care nu părea să se termine niciodată.

A doua zi a început devreme, prea devreme, pentru că unul dintre băieţi avea chef de Verdi şi răsuna Aida în toată clădirea..  m-am îmbrăcat leneşă şi ameţita de la vin şi am pornit la cutreierat orașul.

Portul cu valurile uriașe, cartierul spaniol, piazza acoperită, catacombele, domul – fiecare luate individual nu sunt de magnitudinea monumentelor din Roma, dar împreună crează un mozaic colorat extrem de vivid și de atrăgător – plin de legende, sfinți și obiceiuri locale.

Stai şi te miri… şi nu te miri de locuri, ci de oamenii care păstrează cultura napolatenă vie, de parca sângele lui San Gennaro amu ni s-a lichefiat, Margherita s-a inventat ieri şi Pulcinella înca mai traieşte, atrăgând în capcane hilare turiştii rătăciţi si jucând şotii  celebritaţilor cazate prin hotelurile de 5 stele din golf.  Şi înainte să-ţi mai urle careva în ureche să iubeşti Nepoli-ul, turist necunoscător că dacă nu…o să arzi în iad, a trebuit să ne ascundem de o furtună cu grindină într-o cafenea micuță, fără scaune, ca toate celelelte, și sa bem forțat a 5-a cafea de un deget din ziua respectivă. La cererea mea de a o dilua, barmana/patroană și-a făcut de trei ori cruce şi mi-a adus un pahar de apă fiarta jurând pe acelaşi sânge al sfântului Gennaro că ea nu comite un astfel de sacrilegiu, aşa că , dacă vreau, să mă servesc singură.

Cu inima bătând ca toaca măicuțelor de la Rimetea, capul vâjâind de informație nouă și picioarele cerșind patul, am mers să mâncam din nou și din nou ne-am îndopat ca porcii înainte de Crăciun… Pe urmă, cântând din toți plămânii, am urcat pe ceva deal să vedem Vezuviul noaptea. Ui’ splendoare:

M-am dus la somn luând un pumn de metroclopramide și bolborosind în napoletană. Nu-mi mai amintesc ce, dar eram la fel de trista că urmează să plec din Napoli pe cât de bucuroasă că urmează să ajung la Roma.

Dimineața când m-am trezit, băieții erau plecați la şcoală, dar între perete şi marginea uscătorului de haine era agățat un mesaj de rămas bun, scris într-o engleză stricată, dar care mi-a umplut sufletul de bucurie. “Tornero”, le-am răspuns, pe aceeași foaie ruptă de hârtie și am plecat spre gară.

(Am scris acest post acum multe, multe luni pentru a fi publicat pe un alt blog de călătorii. Astăzi mi-a revenit în cale și cu această ocazie m-am gândit să vă povestesc despre călătoriile mele cu scopul de a vă trezi un dor de ducă și o curiozitate pe care eu, cu greu le înfrânez. PS: Acest post a fost corectat după sfatul si intervenția lui Mauro Multumesc.)

Prima incercare am barat-o cu scuze patetice si am ramas pe mal, uitandu-ma cum spre ciuda mea, Ionuke sta in lotus pe apa, Vasile merge pe bicicleta, iar Bulan citeste ziarul… si rad toti ca prostii…si rad si eu de pe margine, dar nu fara o pofta inciudata in ochi de a rade cu ei, nu de ei, acolo in mijlocul lacului.
M-am dus la patura si mi-am deschis o bere, in timp ce ma minunam ce bine arata Cojocna de astazi, in comparatie cu povestile ce le auzeam pe vremuri despre cacati plutitori pe cristalinul apei si mizerie peste tot. Acum e ca la strand: balustrade, dusuri, bai, plaja sau, daca preferi, iarba, multe terase cu mici, bere si inghetata, dar mai ales apa verzuie, sarata si curata in care se balacesc copii si adulti deopotriva cu zambetul pe buze si fata albita de la sarea uscata la soare.
Pfuuuuu, dupa juma de ora m-am plictisit crunt: fetele alea care stau la plaja sunt toate bronzate, nu branza telemea ca mine, si is si mai slabe, au cica si tate mai mari… Aud vocea baietilor inca din lac, cum rad in hohote. Of, vreau sa rad si eu in apa cu ei, nu sa ma uit la femei lesinate pe paturi…
Dupa o pauza de masa, vin cu initiativa – hai la apa! Incerc si eu de data asta. Il asez pe Bulan la o distanta strategica de 5 m de margine, inot pana la el si inapoi. Imi urla sa mai incerc o data. Repet figura si e ok. Jmecherul de Bulan se muta de data asta la vre-o 10 m, dar am prins curaj, merg pana la el, dau sa ma intorc cand…..HOP! piciorul meu calca apa.
- Mah, urlu catre gasca, stau pe apa!!!!!!!!!! Ui!!! Nu ma duc la fund!!!!!
- Dooooooooooooh! Nu asta iti zicem de cand am venit??
Nu-mi venea sa cred, puteam sa plutesc, sa ma intorc in apa, sa stau cu genunchii la piept, pe spate, in picioare si aproape fara sa ma misc deloc… Eram atat de fericita, ca aproape mi-au dat lacrimele…Nu, alea erau de la sarea ce-mi intrase in ochi, dar oricum am reusit sa stau pana la sfarsit in mijlocul lacului, fara sa imi pese cati metri sunt sub mine, sa rad cu pretenii mei si sa ma simt asa de bine cum nu m-am simtit niciodata in preajma unui mediu acvatic.

Am scris postul asta in special pentru cei ca mine: care nu stiu sa inoate si care sunt terorizati de apa, desi tot timpul si-au dorit sa inoate. Incercati Cojocna – e aproape de Cluj, ieftin (10 lei intrarea), curat, amenajat decent, si mai ales – apa din lac te tine la suprafata – ce-ti poti dori mai mult??
iata si un filmulet ce l-am gasit pe youtube de la inaugurare:

*

- Niiiiiiiiiii au uscatoare!! Urlu eu, bucuroasa, intrand in zona vestiarelor de la Aquina. Dar nu aia a fost bucuria mea cea mai mare, ci “chestiile” plutitoare de pe marginea piscinei: “Ha! ma voi putea tine de cuvant” ma gandesc eu, avand in minte senzatia de apa’n ochi, urechi si nas care o am ori de cate ori Ovi insista sa mergem la piscina sau, si mai rau, la mare.
Asadar imi leg in jurul trupului un fel de cordon plutitor si incep sa ma balacesc, fericita, intr-o parte si in alta. Bineinteles, in 5 minute ma plictisesc. Ma uit la Ovi care facea de zor ture de bazin inotand in stilul sau caracteristic (stilul rata -cum il numesc eu).
Ma strecor cand e cu spatele si urc pe platforma din spatele bazinului unde sunt 2 jacuzzi-uri pe care de cand am intrat le aud bolborosind tentant. Ma strecor intr-unul, ma las pe spate si inchid ochii gandindu-ma daca nu cumva bolboacele de apa ce imi presau pielea nu au acelasi efect ca centurile alea vibrante de la teleshopping. Zambesc jmechereste gandidu-ma ca poate scap de celulita fara sa fac nimic. Nu tre zece minute ca simt pe cineva alunecand langa mine:
- Asa ne-a fost intelegerea?

*

Tre musai sa va zic ca pentru Ovi sa ma convoace la orce activitate sportiva “urbana” e la fel de greu cum imi e mie sa il duc pe munte. De 3 luni incearca sa ma convinga sa merg la fitness sau la bazin si jur ca am gasit mai multe scuze pentru asta, decat pentru a ma lasa de fumat: “mi-e rau”, “n-am bani”, “n-am timp”, “arat bine, draga!”, “nu ma mai iubesti asa cum sunt?”, “da’ stii ca mi-e frica de apa”, “n-am adidasi”. Acum insa, aveam invitatia asta gratis si nici cum nu ma mai puteam fofila. Singura mea speranta era ca nu voi trezi rechinul din Ovi si ca voi scapa fara bagat cu capul sub apa, “da din picioare ca te tin eu” sau alte dume din alea care imi aminteau de frate-miu cand incerca sa ma invete mersul pe bicicleta.

*

- Nu vrei sa urlu! Se uita lumea la noi! Mi-e frica! Nu mai vorbesc veci cu tine! Te rog, nu!….toate urletele mele de obicei se termina cu un singur lucru: tras aer in piept si inchis ochii, ca stiu ce urmeaza: apa peste tot!! senzatia de mancarime in urechi zile intregi, ochii rosii de parca am plans o ora, nasul infundat..aaaaaaaaa!
(Las ca ti-o coc io.)

*

-Ce zici? Ca nu poti sa respiri? Oh dragule, dar e atat de placut! Simti cum curge apa de pe tine de parca ai fi un cub de gheata care se topeste incet. Hai sa-ti povestesc: sauna iti elimina toate impuritatile din corp. Da tre sa stai minim 15 minute. Nu ti se pare ca nu-i destul de cald? Hai sa ma pun putina apa pe carbuni! Caldura asta, impreuna cu dusul de dupa, imbunatatesc circulatia si relaxeaza mushii daca ai febra de la efort. Si tu ai inotat destul de mult… Eh, unde vrei sa pleci? Sigur sunt fetele alea de au iesit mai devreme inca la dus! Intru eu prima bine? (nu de alta da tre sa ma asigur ca e pus robinetul pe cea mai mica temperatura posibila…)

***

In apropierea garii din Tokyo, in zona numita HaraJuku, tinerii adolescenti japonezi se intalnesc pentru a da frau liber imaginatiei si creativitatii in ceea ce priveste expresia vestimentara. Daca credeati ca stilul Emo e iesit din comun si grotesc, atunci nu ati vazut ce se intampla in Harajuku. Copii astia isi trag sursele de inspiratie din costumele trupelor de rock japonez, din anime-uri, din carti, din jocuri video, dar mai mult decat atat: combina, mixeaza si rearanjeaza o gramada de elemente artistice dand nastere la ceva extrem variat pana aproape la limita kitch-ului. Daca exista in moda termenul de postmodernism atunci el s-a nascut in Harajuku si nu-i de mirare ca a devenit o sursa continua de inspiratie pentru toti designeri mari ai lumii.

Noi am aflat de Harajuku de la prietenul Rares, omul caruia daca ii zici ceva rau de Japonia primesti o bata de kendo peste cap. Culmea a prins. La primele seturi de poze trimise pe lista noastra de discutii eram oripilati, dar curand am aflat ca daca o zi nu ne primim doza de ciudatenie devenim frustrati si nervosi. Nu am inceput sa ne imbracam ca adolescentii din Harajuku dar ne-am tot gandit cum sa facem o astfel de manifestare si la noi, cand lui Bulanski i-a trecut prin capatana:

- Da ce mah, noi nu puteam face Harajuku nostru, ca tot avem GaraJucu aci aproape.

Asa ca weekendul asta organizam primul GaraJucu Party. O sa fie si un concurs de costume si castigatorul primeste un bilet de tren dus intors pentru 2 persoane pana in GaraJucu. O sa revin cu poze dupa. Pana una alta ne-am gandit sa mergem,  si noi astia de organizam sa ne tragem in chip cu GaraJucu ca sa dam putina soliditate ideii si sa aratam ca suntem seriosi ))

***

In gara, Sandu catre mine:

- Hai tu Bibi ia tu biletele ca io o sa izbucnsc in ras cand le cer.

- Bine mah! (ii iau legitimatiile din mana si ma intrc catre tanti de la ghiseu) 6 bilete catre GaraJucu aaaaaaa catre Jucu ahahahahahahahahahahahahahaha.

***

Am pus acest post ca  apartinand si categoriei “prin lume” unde de obicei scriu review-uri la calatoriile mele pe alte meleaguri )))) Faptul ca am mers juma de ora cu trenul se pune ca meleag strain, nu?

]]> http://www.bibart.ro/garajucu/feed/ 1 http://www.bibart.ro/patzica-si-factura-de-net/ http://www.bibart.ro/patzica-si-factura-de-net/#comments Thu, 03 Dec 2009 10:58:15 +0000 bibi http://www.bibart.ro/?p=1206 Nu v-am mai scris demult din pataniile pretenilor mei, care nu pot fi mai normali ca mine, asa ca uite una draguta de la Patzi:

“Dupa ce mi-or taiat curentu…
Ma duc sa platesc curentu si zic ca daca tot is acolo sa platesc si netu, ca ii in zona.
Stau la ghiseu, inca la coada…. Ajung si ma intreaba adresa… Ii zic adresa… Ma roaga sa o mai zic o data, ca nu o gasit in calculator nimic… I-o mai zic o data… Still nothing… Deja eram cu capsa pusa de la Electrica… Si ii zic… Nu se poate sa nu fie… Ma gandeam ca furnizorii de toate cele comploteaza impotriva mea…. Si in mai zic adresa o data.. Ca poate ii analabeta, ii zic si numele…
Si intr-un final simpatica domnisoara de la ghiseu, ma intreaba:

- Deci dvs ziceti ca aveti contract la RDS nu?

Si imi pica fisa…. Si ii zic…

- Aici e RDS’u ashai?? Ok, va multumesc… Eu vroiam sa platesc netu la UPC.”

“- In ziua de azi … mai degraba armata lui Shaka Zulu!”

1. Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pag. 18 si scrieti al 4-lea rand:

“What determines who is motivated by order versus spontaneity? Unfortu-”

2. Fara sa verificati, cat e ora?

09:20

3. Verificati

09:07

4. Cum sunteti imbracat(a)?

Fusta alba, bluza neagra – ca de job

5. Inainte de a raspunde la acest chestionar, la ce va uitati?

La inbox

6. Ce zgomot auziti, in afara de cel al calculatorului?

Aerul conditionat din birou

7. Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia respectiva?

Ieri seara la Seara Romaneasca, am gatit papanasi, am dansat si am povestit cu oameni faini… Ne-au dat si-n ziar: aia in costum de moatza is io: il invatam o invartita pe portughej.

8. Ce-ati visat ieri noapte?

Sa imi amintesc prima daca daca am dormit…raspuns afirmativ, amu sa-mi amintesc unde am dormit…in camin…pfuuuuuuuuuuuuu m-au trezit astia cu cantatul lor pe coridor pe la 5 si mi-au spulberat orice urma de vis ))

9. Cand ati ras ultima data?

Mai devreme am recitit un thread de pe aiurea@ despre sex in avion, structuri gramaticale, vaci,  editoare de texte si din nou sex in avion si nu pot sa cred ce tampiti suntem… anyhow e naspa sa razi singur… De asta nu-s niciodata singura, right?

10. Ce aveti pe peretii incaperii in care sunteti?

Sunt la birou : NIMIC!!!!  Acasa am poze din animeuri.

11. Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?

Un bilet de avion doar dus catre Florenta.
12. Care este ultimul film pe care l-ati vazut?

Ovi, help!!!!!! iar am adormit? Cred ca Watchmen sau o parte din el…Dar azi ma duc la Public Enemies

13. Ati vazut ceva neobisnuit azi?

Un ochi imi era mai mic decat celalalt…semn de oboseala ))

14. Ce parere aveti despre acest chestionar?

Mauuuuuuuuuuuuuu. Not dirty enough..

15. Spuneti-ne ceva ce noi nu stim inca.

Nu-s o persoana secretoasa, dar cred ca cea mai recenta chesti, pe care chiar nu am apucat sa o sharuiesc, este ca intentionez sa plec in Sofia in August, sa tin niste traininguri…

16. Care ar fi prenumele copilului vostru, daca ar fi o fetita?

Sonia…. Fetita mea, a lui Ovi nici nu vreau sa stiu ce nume de character din Brood i-a’ pune….

17. Si daca ar fi vorba de baiat?

Baiat nush…mie imi place Matei

18. V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?

Da…am si locuit…nu mi-a placut. Dar probabil la Florenta as locui. Iubesc orasul ala.

19. Ce-ati dori ca Dumnezeu sa va spuna cand intrati pe portile Raiului?

You Might SURPRISE Yourself !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! (Bineinteles ca Dumnezeu e Mike Patton in scenariul asta )

20. Daca ati putea schimba ceva in lume, in afara de politica, ce ati schimba?

N-as schimba: orice lume posibila are relele si bunele ei -  e de datoria noastra sa experimentam din cat mai multe si sa accentuam partea pozitiva.

21. Va place sa dansati?

DA, DA, DA orice.

22. George Bush?

Mister bushie says
I’m your president
I have lots to say
Hey hey hey
And click goes the remote
There you have my vote
Catchin’ the next boat out of here

23. Ce-ati vazut la televizor ultima data?

VH1 Rocks la Miki acasa…

24. Care sunt acele 4 persoane care ar trebui sa primeasca acest chestionar?

Trollii , Danutz, Rosto, Perijoc

Primul m-a facut sa ma trezesc tare matinal pentru o sambata, sa imi uit telefonul si cheile acasa (bine ca nu am uitat florile) si sa alerg la dracu’, praznic pe Muncii unde sa ma inghesui in picioare intr-un colt de sala arhiplina si fara aer conditionat (tipicul amfiteatru de la Poli) pentru a sarbatori o zi importanta din viata unui om: ABSOLVIREA. Prietenul Mikus, sef de promotie si host la propria festivitate ne-a inveselit tare cu un speach in care a avut prezenta de spirit sa pomeneasca BEST-ul si sa ne dea dezlegare la urlat (da nu va socati ca si decanu si Maries au aplaudat cu noi). Dupa festivitate ne-am tras si in chip dupa cum se vede mai jos si am stabilit sa bem mai tarziu ceea ce s-a si intamplat pana la 5 dimineata, la mine acasa, dupa cum scrie in alt post de saptamana asta. Felicitari prietenului inginer Miki Draghici si bafta la licenta. Vara asta vin evenimente marete pentru noi: un curs de vara, un Parang sau Fagaras, si multe alte uschiri cu rucsacu-n spate si sufletu’ dezlegat.

Al doilea eveniment, nu doar ca a insemnat o transmutare rapida de pe Muncii, in Manastur dar a adus tura a doua, respectiv a treia de lacrimi pe ziua respectiva. De CUNUNIA religioasa a Dianei zic, si momentele cu lacrimi nu au fost la intrarea in beserica plina de floricele galbele, nici la juraminte, nici la predica induiosatoare a popii. A fost o data la liedul superb cantat la voce de o soprana din corul berericii, acompaniata la pian, si a doua oara cand a intrat miresuca noastra in beserica cu ochii rosii si abia tinandu-se sa nu boceasca de emotii, si frumoasa, frumoasa ca o printesa din Disney World. Si am zis ca ase voi bocii si io cand mi-a veni vremea si sa nu ma puna nici popa nici dumnezo sa invat nic pe de rost ca o sa-mi uit si seria de buletin, chit ca-i numa doua litere. Felicitari miresuc-o!!, Felicitari si chipesului tau mire! Poza n-am ca Diana e prin Tenerife amu si nici nu vreau sa ma gandesc ce face acolo, da cand s-ontoarce va dau si voua sa vedeti ce fain a fost. Casa de piatra!!!

***

Daca stau sa ma gandesc, poate Maria era alcoolica din familie… Ea a mers la miezu noptii la fiu-su:

- Hesus, fiule, nu mai este vin! adaugand putina leganare pentru dramatism.

- Ce ma priveste asta pe mine, femeie? (adica nu ajunge ca tre sa te car acasa?)

- Io zic sa faci repede o minute, ca de nu o dau pe tzuica si n-a hi bine….

Si iata cum frustrarea neintelegerii unei pilde din Biblie m-a aruncat in povestile lui Sandu, dar daca vreti sa-i cititi letopisetele, tratatele si marturiile depre influenta Tuicii de la facerea lumii incoace stiti unde le gasiti, nu? Bineinteles ca la Peri pe blog.