Sa va zic. Mi se strica telefonul acum doua saptamani. Sony-ul meu drag ia o tranta de granit si difuzorul sau inceteaza brusc sa-si mai spuna parerea cu privire la apelurile sau mesajele mele. Ce ma gandesc? Au trecut aproape doi ani de cand mi-am improspatat abonamentul, poate ar fi timpul sa imi prelungesc contractul, bineinteles pentru un telefon nou, ceva mai jmecher (pusesem eu ochi pe un Sony dragut, ceva mai evoluat decat al meu cel vechi, si care nu m-ar fi costat prea mult in conditiile alea).

Asadar,  acum o saptamana si trei zile m-am prezentat la Orange. Mi s-a prezentatat o oferta de abonament ce mi-a parut excelenta chiar daca plateam cativa euro in plus si mi s-a bagat pe gat si o optiune de internet (cu activare IMEDIATA). A venit si telefonul cel nou, frumos si si colorat  – excelent in egala masura pentru o biata femeie nestiutoare, sau pentru o cioara impresionata de chestii stralucitorare. Ma chinui sa-l configurez o zi intreaga. Peste inca o zi moare bateria. Il pun la incarcat: SERIOUS CHARGING ERROR!!! Apoi daca-i seroasa, ii serioasa – ma sperii si ma duc la Orange Shop. Don’shoara de serviciu imi zice amabil ca poate a fost o eroare … intamplatoare (care este), deci sa il las sa moara si sa incerc din nou sa-l incarc.

A doua zi (ca doar nu credeti ca a tinut bateria mai mult) ma intorc la Shop cu aceeasi eroare. Telefonul imi este trimis in service. In locul lui, rolul de gazda a cartelei mele il ia un Sagem antic, fata de care primul meu telefon – un Alcatel One Touch Easy de forma si consistenta caramidala, parea un adevarat Blackberry. Nu glumesc! Desktopul ii era lipit pe fundal, elementele grafice- alb negre, schematice, iar cele 5 tonuri de apel, unul mai atragator decat celalalt, nu cred ca beneficiau in total de mai mult de trei note muzicale. Excelent moment sa-mi activez optiunea de internet pe telefon!!!!

Ieri (timp record pentru un telefon sa mearga in Bucuresti la service, sa fie reparat si sa se si intoarca) ajunge telefonul si de bucurie, ma duc repede sa-l ridic. Imi este adus invelit in factura, semnez de primire si acolo pe loc, in fata don’shoarei de serviciu – ii pun cartela si il pornesc, doar ca sa imi moara printre degete. Ma uit la el de parca ar fi fost gandacelul din poezie si il intind angajatei Orange care zambeste si imi spune ca trebuie sa-l incarc.

N-am io vreme  fix atunci, ca ma grabeam la prima mea intalnire Toast Masters (despre asta in alt post) dar de indata ce am ajuns acasa l-am bagat in priza ca sa vad, ghiciti ce!!?? ACEASI EROARE. Amu ce sa fac in afara de a-l intoarce in service pentru inca o saptamana.. maxim sase?

Va zic eu ce fac: inainte de toate merg la un nene dinala de pe Eroilor de repara tot ce prinde, sa-mi repare Sony-ul vechi. Ma costa cam de doua ori cat telefonul cel nou. Multumesc Orange.

La ora 8 sunt la Politie pe Albac sa evit aglomeratia si coada infernala. Se pare ca la fel s-au gandit si alti 50 de oameni inaintea mea. Culmea fix amu s-a gasit sa ninga cu fulgi mari si desi, iar eu sa-mi uit umbrela acasa. Peste o ora in timp ce admiram senzatia de degete incretite de la stat prea mult in apa rece, gandindu-ma ca ca daca pana acum nu m-am racit – apoi sigur asta pune capat, intram toti 50 in sala de asteptare: speram ca dintre toti, doar jumate sunt la programari examen si ca restul au venit pentru inmatriculari, radieri, etc. Vezi sa nu. In sala pute a catel ud. Daca stau bine sa ma gandesc si eu put a catel ud. La dracu. Mi-e frig si coada  se intinde neuniform, pe vre-o 10 metrii lungime si in grosime atingand si 6-7 oameni. Of , o sa stau aici forever.

In fata mea un tip tare atotcunoscator dupa atitudine, le propovaduia celor 3 tipi de langa el (care toti trei aveau alura de bodyguarzi romani: 30 si de ani, inalti cu burta incapatoare, incapabili sa alerge 10 metri).

- 15 intrebari din contraventii, mah! Ma jur!!!! Cin-spra-ze-ce!!! Isi bat joc de noi astia. Prima a fost usoara cu prioritati, a doua ceva cu centura de siguranta, inca vre-o trei si pe urma tot contraventie, contraventie, contraventie.  Si de-alea grele nu asa! Cu cate puncte fiecare…

Cei trei il priveau cu gura gascata injurand pe sub mustata. Putin mai in fata, o gasca vesele care radea si glumea intruna, rupand mereu linistea cu cate un hohot. Doar eu parca nu aveam pe nimeni in multimea asta de fete gri. Dureri de spate, dureri de picioare, dureri de cap. uuuuuuuuuuuu. Pe la ora 11:00, cand mai erau doar vre-o 6 oameni in fata mea si eu nu stiam de ce sa fiu mai ingrijorata: de faptul ca am intrziat 3 ore la job sau ca in curand nu voi mai sti nimic din toata legislatia invatata, o tipa din fata mea isi scoate din dosar o chitanta. Un gand ma fulgera cu voce tare (foarte tare dupa rasetele din sala) : “Doar nu trebuia sa mai platesc ceva pentru ca dau examenul a doua oara!”. Un domn binevoitor imi spune sa trec strada si altul promite sa-mi tina locul in fata. Alerg ca o descreierata, platesc chitanta si ma intorc val vartej de parca nici nu as fi fost plecat, asteptand ca cineva sa ma aplaude pentru efortul depus. Vezi sa nu, inca vre-o trei se strecurasera intre timp in fata mea , da nu-i stres, am zis in gandu meu, macar am rezolvat problema. Nu ma pot gandi la nimic asa ca ii studiez pe cei din jurul meu.

Nenea de la ghiseu imi face intr-un minut programarea (nu inteleg de ce dracu la restu din fata mea le lua 10 minute la fiecare pentru aceasi operatiune) si ma duc spre sala de exminare: abia acum incepusera sa-mi tremure picioarele. Nu va spun de cate ori nu mi-a trecut prin cap sa ma duc altadata. Acolo imi iau codul de bare, ma uit ca proasta la ecran timp de 5 minute ca unde dracu se baga ala, desi sunt a doua oara acolo. Gresesc prima intrebare ca imi tremura mana nu de alta. Pe urma suflu adanc si peste 5 minute ies din sala retinandu-mi un zambet fericit din compatimire pentru cei care au picat. Ii zic la politistul care imi retinuse dosarul si ma intreaba cum ca cheama, ca ma numesc Bibart si ca am fost admisa. Nici macar nu zambeste. Pe cine sa sun, pe cine sa sun??? As zice la toata lumea. Un nene care era in fata mea la coada ma intreaba ce-am facut. Luminata ii spun ca am luat ca sa primesc in schimb un “mda, inca o femeie la volan”. Tata nu raspunde, mama nu raspunde, Ovi nu raspunde…

Ma enervez ca nimanui nu pare sa-i pese de victoria mea mareata si imbufnata, imi iau catrafusele si ma car spre taxi, imi trantesc poseta pe scaun  si ma intorc spre sofer:

- Pe Dorobantilor te rog. (dupa care tac cateva secunde si izbucnesc) Mi-am luat sala azi! Cu 24! Dupa ce am picat o data si am invatat o gramada. Stiu ca o sa fiu un sofer ingrozitor si ca o ajung in toate topurile de pe internet despre blonde la volan, dar mi-am dorit mult sa fiu prima din familie care are carnet in afara de tata. Imi spuneti va rog, felicitari? ca m-am chinuit destul sa o merit!

Soferul zambeste si ma intreaba:

- Auzi, dar cand te-a programat la oras, ca am auzit ca numa peste doua luni mai programeaza?

Bibi: ar fi trebuit sa intreb cine esti si de unde ma stii, dar pentru ca imi place swingul am zis ca dau add din prima
Bibi: asadar ce-i cu swingul?
Cluj Swing: e un club nou care se va deschide in cluj
Bibi: unde?
Bibi: si vor fi si lectii de dans?
Cluj Swing: cred ca e celalat termen al cuvantului swing
Cluj Swing: la care ne-am gandit noi
Bibi: aham….imi pare rau putin ca astept de mult sa apara un club de swing in care chiar sa se asculte si sa se danseze genul ala de muzica al anilor 50  dar bafta oricum…dati un buzz la deschidere
Cluj Swing: stii care e celalat inteles?
Bibi: de leganare
Cluj Swing: schimb de parteneri
Cluj Swing:
Bibi: haha  inteles figurat asadar
Bibi: nush exact cum vine aia si in ce context
Cluj Swing: se strang mai multe cupluri
Cluj Swing: si daca se plac fac schimb de parteneri
Cluj Swing: fac sex unii cu altii adica
Cluj Swing: incurcisat sau cum vrei sa o spui
Cluj Swing: sau doar se uita la altii
Cluj Swing: in timp ce o fac in cuplu
Cluj Swing: etc
Bibi: haha, am vazut chestia asta prin ceva filme
Bibi: dar n-am o parere clar conturata pe topic
Bibi: io vroiam sa dansez swing, nu sa fac sex, in principiu )

Si apropo, sa va dau si-un mix super de swing de la Parov Stelar pe o tema mai veche, enjoy the rithm!

Ati patit vre-o data sa va ia un autocar dinasta la stop?

Eh? Eh?

Noi da. Noi, adica io cu Trollii si Fulgerica ne-am pus la stop in Deva dimineata pe la 8, cu o tona de bagaje (asteptabil de la 2 fete ati spune) pe care Trollii le cara de zor, inghitind in sec… Nici o tigara intreaga n-am pufait, ca ditai autocaru de 5 stelutze, supraetajat, cu aer conditionat, cabina de fumat, buda, televizor, si-alte jmecherii nemaivazute de dinastia ca noi care calatorim cu dacii luate la ocazie si carnat de personale. L-am intrebat subtil pe sofer cam cat planuieste sa ne ia, ca suntem mai calici asa de felul nostru si el lasand la ltitudinea noastra, am stabilit ca 10 lei pentru ruta Deva- Brasov este , vorba unui preten, bucata de prajitura. Atat de regal ma simtem pe scaunul de deasupra locului sferului, ca am decis sa-i pun si nume. Si pentru ca venea din Hamburg, i-am zis – Autocarul Ferdinand.

Daca tot ne-au ramas banii de transport, am zis ca de ce sa nu mancam noi in Unirea Shopping Center cu pretenii brasoveni inainte sa ne continuam dumul spre Buzau. Dar nici nu am poposit bine, ca a trebuit sa ne imbarcam din nou, de data asta intr-o rata care strabatea muntii pe la Siriu in cautarea altor aventuri nemaipomenite. Si aventurile…ah, de nu vrem sa le pomenim este nu pentru ca ne-au placut, dar imaginati-va ca din autocarul nostru Ferdinand, atat de gol si de lin ca am fi jucat golf pe culoarul dintre scaune sa fi avut o crosa, tocmai am urcat in rata Veta categorisita la minus 5 stele, plina ochi, mirosind a balega si emanandu-ne o cultura profunda inspirata din versurile unui CD cu selectii romanesti de cea mai buna calitate: de la Andre la Nicola, si de la Pepe la Cotabita (nu fac discriminari: ii urasc pe toti la fel..).

Langa mine o balena verde cuvanta intr-un telefon verde, ocupand un scaun si jumatate si ma priveste acuzator: cum de am indraznit sa ii iau si celalta jumatate de scaun? Trollii imi sopteste confuz ca nu intelege de ce tanti din fata lui are o pisica in cap. Ii sugerez sa nu o mangaie si ne vedem de drum. Druuuuum nu gluma: 5 ore, in care fundul meu ia forma unu lighian de plastic. Nu peste mult urca si o gasca de 20 de puradei galagiosi plecati cu sorcova, contribuind la vacarmul general al ratei Veta. Intr-un final seara si pe intuneric ajungem si in Buzau. V-as zice ca obositi si ofticati dar ne cuprinse o asemenea frenezie ca suntem aproape la locatie si ca deseara urma sa fie party party , si ca ne reunim cu gasca de Clujeni, de dansam si cantam in mijlocul drumului, fara nici o grija.

Sa va zic cati bani am dat pe drumul cu rata Veta? Mi-e rusine dar va zic: DUBLU…

Cum deschidem usa, ne napadeste un miros puternic de mancare de caine contrastant cu aerul rece si tare de afara. Aici nu conteaza ca-i Craciun, pute la fel ca-n orice zi a saptamanii… Tata o ia pe farmacista deoparte si o intreaba dupa un “small talk” prealabil de vre-o 5-10 minute:

- Stii cumva unde gasesc niste portocale eftine?
- Greu acuma in Ajun, ii raspunde, dar poti incerca la dughenele alea din spatele pietei. Prin geam se vad undeva, dicolo de parcare, dincolo de piata de legume si de tarabele la care se vand mici, niste depozite inchise din care tocmai iesea un tip cu gluga trasa pe cap si un fas pana la genunchi, palmand o tigara…
- Ala e, arata farmacista..
- Tu stai in masina, imi zice tata si se indreapta spre locul unde individul glugat isi facea rondul…

Il vad discutand ceva cu omul, dupa care se intoarce la masina si imi zice ca nu ii da, ca n-are explicandu-mi cu subinteles…”Nu ma cunoste si nu da la oricine”, dupa care pleaca sa mai faca o tura. La tarabele cu mici, cineva pare sa-l cunoasca pe sefu cu portocalele si ii face semn sa vina intr-acolo, dar primeste acelasi raspuns: “Nu mai am.” Dupa inca doua ture, tata da sa se intoarca in masina cand cineva il fluiera de dupa coltul unei dube si ii face semn sa il urmeze. Intra impreuna intr-unul din depozite, iar dupa o vreme (ingrijorator de lunga pentru mine), tatal meu iese in mod surprinzator fara zambetul de satisfactie pe care il asteptam pe fata…

Asteptarea ma chinuie ingrozitor…O fi reusit sa puna mana pe portocalele alea, au ba? Stiam ca vecinul nostru, cel care il rugase sa le cumpere, isi pusese toate sperantele in el.

Tata intra in masina si dupa ce trage usa dupa el, scoate din maneca un kil de portocale si il tranteste pe bancheta din spate…
- Juma din pretul pietei, zice.

- Cahaaaaaat? Fac io ochii cat cepele… Da daca tot is asa eftine p-acilea nu-mi faci si mie rost de-un kil sa am de Rev? Mai ales ca de la’ntai se scumpesc ca dracu… Dar nu portocale dinastea… niste grefe vreau, ca is mai bune la gust… Cand aude tata isi pune mainile in cap si da drumu ca cativa draci, dar isi aminteste ca mai are el o sursa si pune mana pe telefon.

Dupa 5 minute suntem in masina, in drum spre o crasma uitata de lume unde obinsuieste el sa-si bea cafeaua dimineata, inainte de sut. Acolo ne intampina o ospatarita cu aceasi acreala care deja imi venea sa cred ca li se tragea de la portocale:
- N-am!!!

Tata comanda 3 cafele ca stie cum merge treaba si ii zice la fata ca a vorbit cu sefa de grefele mele… Stramband indoielnic din nas, tipa merge in spatele barului sa se confrunte totodata cu sefa si cu stash-ul, timp in care il intreb pe tata:
- Draghe, da de unde-s aduse astea de-s asa eftine?
- Scrie pa ele “made in Germany”.
Phuu asta e raspuns evaziv… mie nu-mi pre bujea rationamentu ca am fo si io in Germania si erau la pret triplu ca in Romania acolo portocalele…
- Si in ce limba scrie pe ele?
La fel de inpasiv ca pana acum, tata se uita la mine cu fata aia de “ce dracu mai conteaza amu detaliile astea??” si-mi raspunde sictirit:
- In rusa…

Deja impacata cu ideea, incep sa fredonez versurile unui frumos cantec romanesc cu si despre portocale… sau lipsa lor…

Cica inchid telefonulul in nasul pretenului meu si nici nu-l sun, ca doar dic ala: sa ma sune el, bou’ daca tot intarzie. Astept 3 zile, in care imaginatia mea o ia complet razna: il si vad dandu-mi papucii in cel mai brutal mod cu putinta, si disparand in ceata la bratul unei alte femei, incep sa plang singura pe strada, la birou, sa ma plang tutror pretenilor pe care ii prind pe mess sau la telefon cat de mare ticalos e el si cat de victima is eu.

Dupa 3 zile, cand creierul meu era convins ca nu mai am prieten, ca ma uraste si ma vrea moarta, ma decid sa il sun anticipativ, ca sa ii curm durerea de a-mi spune el ca totul e gata  (Asta-i ca-n bancu cu iepurasu care vrea sa faca clatite si n-are tigaie). Prima data nu raspunde. Mi se confirma toate teoriile si mai trag o tura de bocit. A doua oara, (dupa ce eu calculasem in minute si secunde cam dupa cat timp as putea sa-l sun, sa nu se vada ca-s disperata) imi raspunde cu o voce foarte calma:

- Bibs, nu m-am intors in Cluj inca, doar maine ajungem. Te sun atunci.

Dintr-o data imi amintesc ca imi spusese cu 4 zile in urma ca urmeaza sa plece cateva zile la un bun prieten de-al sau in Arad. Absolut instant ma fuljera: daca a tinut-o intr-unu chef 3 zile, clar nu poate fi suparat pe mine: deci eu ar trebui sa ma intorc la a fi suparata pe el ca nu a sunat!!!!

Peste inca o zi ne vedem si e vreme buna afara: ne pupam si ne iubim ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cearta nici nu apare in discutie… Bineinteles ca nu apare din moment ce a fost doar in mintea mea.

***

Zice Pery pe blog , despre creierul sau, ca se scalda in prea multa endorfina… Pery, mama, nu vrei un PMS de-al meu? Il dau eftin.

Nu v-am mai scris demult din pataniile pretenilor mei, care nu pot fi mai normali ca mine, asa ca uite una draguta de la Patzi:

“Dupa ce mi-or taiat curentu…
Ma duc sa platesc curentu si zic ca daca tot is acolo sa platesc si netu, ca ii in zona.
Stau la ghiseu, inca la coada…. Ajung si ma intreaba adresa… Ii zic adresa… Ma roaga sa o mai zic o data, ca nu o gasit in calculator nimic… I-o mai zic o data… Still nothing… Deja eram cu capsa pusa de la Electrica… Si ii zic… Nu se poate sa nu fie… Ma gandeam ca furnizorii de toate cele comploteaza impotriva mea…. Si in mai zic adresa o data.. Ca poate ii analabeta, ii zic si numele…
Si intr-un final simpatica domnisoara de la ghiseu, ma intreaba:

- Deci dvs ziceti ca aveti contract la RDS nu?

Si imi pica fisa…. Si ii zic…

- Aici e RDS’u ashai?? Ok, va multumesc… Eu vroiam sa platesc netu la UPC.”

Pas 1: La Politie pe Decebal – Ajung dimineata la ora 9 sa ma programez la examenul pentru scoala de soferi cu dosarul pregatit. Stau la coada pana la 1:30. Politistul de serviciu arunca o ocheada la buletinul meu, imi zice ca nu seaman cu aia din poza si ca in conditiile astea nu ma programeaza. Incep sa bocesc, ma trimite in audienta la seful de post… Ala nu ma primeste ca cica are program pana la 12 (reamintesc: eram la coada de la 9). Continui sa bocesc. Plec

Pas 2: La Primarie pe Motilor – Intreb de ce am nevoie ca sa imi fac buletinul in Cluj, in conditiile in care nu am zile libere sa plec acasa, si am flotant. Mi se spune ca niste adeverinte de la Politia din Brad care sa ateste unde stau…etc.. Sun pe tata, tata face rost de adeverinte si mi le trimite pe cursa de Brad (toata procedura mai dureaza inca 1 saptamana pentru ca programul institutiilor statului este facut in asa fel incat sa nu se potriveasca nici de cum cu cel al angajatilor cinstiti care platesc contributii la stat, ci doar pensionarilor cu timp liber).

Pas 3: La Primarie pe Motilor – Platesc taxa de buletin, timbru si pregatesc frumos dosarul cu toate actele. Il prezint, mandra, doamnei de la ghiseu, care imi spune ca s-au renumerotat casele de pe strada mea din Brad, ca nu corespunde numarul de pe adeverinta cu ala de pe buletin, ca ea n-are cum sa verifice, ca sa ma duc la Brad sa-mi fac buletinul si sa ma intorc pe urma la ei sa-mi puna flotantul. Urmeaza tura 2 de bocit… Sun pe tata sa mearga sa se intereseze cum e programul la Buletine in Brad. Intamplator tata  cunoaste o tanti draguta care, momita cu o ciocolata, imi zice sa vin sambata la amiaza ca ma rezolva.

Pas 4: La Evidenta Populatiei in Brad – Pustiu. Sambara pe la 1, doar eu si tanti de la Buletine care le injura de dumnezei si sfinti pe vacile din Cluj care nu mi-au facut buletinul acolo, imi face poza si imi zice sa semnez si de primire ca doar nu o sa mai vin inca o data la Brad sa si ridic buletinul.  Ii multumesc si ies cu lacrimi de recunostinta in ochi, in comentariile tatalui meu care bombane ca la Brad trebuia sa vin de la bun inceput. Am uitat sa mentionez ca am platit inca o data, si in Brad, toate taxele.

Pas 5: Ajunge buletinul la mine, ma duc ca tot omul sa imi puna flotantul pe el, joi, singura zi cand e deschis pana la 6 si ajung si eu dupa servici pe la Primarie. La 6 fara un sfert, domnisoara de la ghiseu imi spune ca m-ar ajuta cu bucurie, dar sefa a plecat la 5 jumate si trebe musai semnatura ei pe flotant. Sa vin dimineata la 8 jumate. Incerc sa explic ca lucrez a doua zi dimineata la ora aia si in weekend se voteaza presedintele tarii si io vreau sa merg la vot. Mi se spune sa ma duc sa votez la aeroport daca vreau musai si daca nu, sa merg in turul doi ca si atunci e bine. Are rost sa-i mai zic caomul pe care vreau sa-l votez probabil nici nu va ajunge in turul 2? neeeee

Pas 6: Luni ma cer dimineata de la job si ma duc la Primarie din nou. Stau 20 de minute la coada si imi exprim clar cerinta, unei alte acrituri: mi-am refacut buletinul, am flotant, rog sa imi fie aplicat abtibildul pe buletin. Mi se da sa completez o cerere si mi se spune sa vin a doua zi dupa el… ca ea n-are vreme sa lipesca abtibilduri.

Pas ∞: ??????

………………………………………………

Si asta a fost doar goana dupa buletin pana in momentul de azi – e foarte posibil sa nu prind nici turul 2, dar ce mai conteaza cand alerg deja de doua luni dupa el. Cat despre carnet, poate doar cand ies la pensie, ca atunci jur sa imi dedic tot timpul meu luptei cu institutiile statului… Imi vine sa…intru in politica…

P.S. Nu cred ca vreti sa va relatez cat timp mi-a luat si cati bani am cheltuit sa strang actele din dosarul pentru Scoala de soferi…

Stam noi ce stam la autostop, dupa ce frecasem menta in Figueras muult peste program si ultimul lucru pe care ni l-am fi dorit dupa experienta noptii anterioare era sa innoptam pe drum, cand opreste un tir… Alergam dupa el, ne cataram unu-n pat, altu’ in fata, indrugand cele 5 cuvinte pe care le stiam in franceza. Soferul se uita la noi si se hotaraste:

- Mah, voi sunteti romani??

- Romani, sefu! zic pentru prima data mandra ca sunt romanca de cand am calcat pe pamant strain.

- Bata-va focu’ da ce cautati p’aci?

Nenea ne promite sa ne duca pana la Valence (asta e la vre-o 90 de km de Grenoble) unde face drumul stanga spre Lyon. Da nu poace merge cu pasta 90 la ora ca ii limitat tiru’, asa ca diejaba e ditai autostrada ca tat pa sara ajungem. Mi se pare mie tare cunoscuta limba dulce a soferului si cristalin imi curge in urechi pana cand ma loveste un gand:

- Nenea Gelu, da’ de unde sunteti dumneavoastra de loc?

- Pfui, io’s din Halmagel da’ am casa si-n Brad, asta ii langa Deva, scii pa unde vine? Pe unde cura Crisu…

- Dara ca stiu!! Io’s din Valea Bradului!!

Nenea Gelu sa uita suspect la mine:

- De-a cui din Valea Bradului??

E o zona care se intinde pe vre-o 10 km in toate directile in jurul Bradului, cu satuce care urca pe vai, se sparg pe dealuri, invadeaza luncile. Nu va imaginati insa, ca distanta in spatiu are vre-o importanta: in general toata lumea se stie cu toata lumea, macar din auzite si rar apar familii noi care sa sparga atmosfera familiala de barfa, intriga si telenovela. Cu toate astea lui Nea Gelu nu i se paru cunoscut numele Bibart. Dupa un moment mai lung de tacere, pe care io am incercat sa il acopar bombanind despre genealogia familiei – ca trebuia sa ii pastrez cumva omului increderea: pana la urma el era soferul, eu autostopistul si trebui sa calatorim impreuna pe o distanta de 300 de km, pe cat posibil… gratis.

- Serios? Ai auzit de Circo?

Ma tot gandesc io… Asta o fii un test?? Mi-i cunoscut numele da nu stiu exact de unde sa-l iau. Ce sa zic? ce sa nu zic?

- Poi dara ca am auzit… Da’ ce-a facut?

- Cica l-a tepuit una, o fufa, da io zic ca a fost mascarada…

Tipic pentru jumatate dintre cetatenii din zona: sa-si exprima parerea asupra problemei inainte sa enunte problema…

- L-au inregistrat si l-au dat in ziare? Pe national? Cum de n-am vast? Circo asta era director la liceu, nu? foai ce scandal si erau in pat cand i-au filmat?

Tipic pentru cealalta jumatate: sa speculeze pe cuvintele celuilalt fara sa astepte alte explicatii…

Cata din patul tirului, confuz, neintelegand nimic:

- Ce? cine a filmat pe cine?

Io curioasa, sufland greu de nerabdare:

- Taci Cata! Spuneti, nea Gelu…Asa a fost?

- Apoi nu chiar asa. Ca nu a fost prea clara situatia. Io zic c-a fost minciuna.

Catalin, convins ca nu ajungem nicaieri cu subiectul asta, se hotaraste sa intrebe:

- Copii aveti, acolo, la Brad?

Mandru si cu un ranjet larg pe buze si fata luminata, nea Gelu se destainuie:

- Am o fata la liceu la Brad, acolo unde era director Circo, asta de l-au prins…

Io ma uit complice la nea Gelu si ranjesc la randul me,  ca stiu ca e tot o caracteristica a oamenilor din zona si asta: sa gaseasca ei o cale de a se intorce la subiectul dorit, oricare ar fi metoda .

Cica noi, suntem oameni extrem de inteligenti care intotdeauna luam cele mai bune decizii…mai ales eu. Asadar decidem ca cel mai scurt drum din Cluj la Grenoble e prin Barcelona. Ne cumparam belete de avion in consecinta, si dupa ce aterizam noaptea pe la 11 in Barcelona, reusim sa gasim candva pe la ora 1 jumate un loc numa bun de stat la stop.

Binenteles ca autostop!!!! Nici nu are rost sa intrebati: trenu coasta peste 100 de cocarti!!! Si cand avionul nostru de la Cluj a fost doar 30, e o infamie sa ne ceara cineva 100 pentru ultimii 600 de km… Dupa 2 ore de stat la stop am decis sa ne mutam, ca de acolo nu ne ia nime  si am gasit la vre-o doi km ceva peco pustiu ca benzinariile alea din vestul salbatic…si la fel de dubios. Ne certam putin si ne intorcem la locul initial. Are rost sa va zic ca am repetat manevra asta de vre-o 2-3 ori pana s-a facut dimineata si un nene le-a spus la 2 dintre noi, plecati in recunoastere ca iesirea din barca catre autostrada e alta? In momentul asta nu aveam decat 24 de ore nedormite. Ne apucam sa cautam iesirea intr-o directie, care mie cel putin mi se parea OPUSA!!! Dar cu speranta in suflet, dupa juma de ora gasim ceva ce pare a fi iesire si ne bucuram ca nebunii, incepem sa facem tumbe, sa sarim in fata masinilor si alte cretinisme de oameni nedormiti.

Vio si Petri zic ca merg mai incolo, sa nu stam toti 4 in acelasi loc si se intorc dupa ce au umblat cam 50 m, razand cu lacrimi:

- Goaie, stiti ce-i acolo?? Locu’ unde am stat prima data!!!

Ne indoim de ras si de cat de retardati suntem si continuam sa facem cu mana pana cand, in sfarsit, ne ia un nene si ne duce pana Fugueras – la 20 de km de granita cu Franta. Ii multumim frumos in toate limbile pe care le stim, si incepem sa ne recapatam increderea… Un ghiavol mic, insa, misuna prin capul lui Catalin: daca tot suntem in Figueras, si Figueras e orasul lui Dali… Nu mai bine mergem noi sa-l vizitam?… Ca nu pierdem mult: max o ora! Ziceau localnicii ca muzeul Dali e la 2 km. Are rost sa va zic ca am pierdut 4 ore, nu 1 si ca orasul era la 10 km nu la 2?

Uitati niste poze sa va lingeti si voi pe bot, mai ales daca sunteti mani fani Dali si/sau suprarealism. Va zic zilele urmatoare ce a urmat. Si au urmat multe…