Povestea continua, impotriva vointei mele, dar, probabil, spre deliciul cititorilor mei. Pun de cu seara ceasul sa sune la 6:00, refuz cu tragere de inima inviatia lui Charli la bere, hotarata ca de data asta o sa fiu prima la coada la Politie pe Albac si ma voi programa in sfarsit la examen. Eh prima… cam a 30-a, ca altii s-au trezit si mai devreme ca mine, dar oricum asta era cea mai buna performanta in materie de stat la coada la inscrieri de cand m-am inscris eu in fan club Politia Rutiera, si daca imi urmariti bogul stiti ca asta s-a intamplat cu mult timp in urma.

Numarul tras la lotto ma avantajeaza: 12. Excelent pentru o zi de vineri. Dupa DOAR 2 ore de stat la coada pe un frig crunt, timp in care nici n-am apucat sa termin cartea ce mi-o luasem cu mine special pentru astfel de evenimente, si inca 20 de minute de stat inauntru pe singurul scaun din sala de asteptare (cu durere in suflet la vazul oricarei batranici care se apropia, dar cu o durere de spate si mai urata ca aia de suflet) mi-a venit randul.

Nenea politistul, amabil de altfel, arunca un ochi peste dosarul meu si zice ca bai. Inmarmuresc cu ochii cascati si batai de inima. Se face liniste in jur. Mi se explica cu amabilitate ca acel cabinet din Zorilor unde mi-am facut analizele lucra in ilegalitate in acea perioada, asa ca toate fisele eliberate atunci nu mai sunt valabile. Inghit in sec. Ma gandesc cum, dumnezo, au fost bune primele doua dati cand mi-am dat examenul si acum,brusc, nu mai sunt. Insa imi amintesc cum instructorul m-a dus la un cabinet cu care, cica, “lucreaza” scoala si unde nu astept 3 zile dupa analize: dau numa’ banii si iaca fisa! Nu ma mai mir. Intreb politistul ce e de facut. Mi se recomanda sa merg la cabinet sa imi refaca fisa ca acum sunt legali, iar pentru ca in momentul ala ochii mei erau induiosator de tristi, probabil, politistul zambeste si ingaduitor, treaca de la el, imi spune sa nu mai stau la coada cand vin cu analizele, ci sa intru direct in fata.

Ies sufland flacari pe nas si ma trantesc intr-un taxi, bombanind adresa din Zorilor si gandindu-ma ca asta sigur e o cursa de peste 100 de mii, dar nu peste mult timp simt nevoia sa ma descarc taximetristului si ii spun toata poveste de la inceput: cum nu m-au lasat in examen pentru ca nu semanam cu aia din buletin, cum nu m-au lasat sa-mi fac buletin in Cluj din cauza numarului de la casa,  cum “regim de urgenta” inseamna regim normal cu extrataxa, daca nu esti clujean, cum am stat eu pe la cozi si in final povestea cu cabinetul. Taximetristul se uita la mine usor sarcastic si spune:

- Domnisoara, traiesti in Romania! Inca nu te-ai prins? Eu sunt proprietar si a trebuit sa imi fac flotant in propria casa din cauza procedurilor legale…

- Flotant? Serios? Daca imi spuneti ca platiti si impozit pentru ca va tineti chirias, va dau o bere – meritati!…

Incepem sa radem amandoi isteric indreptandu-ne spre Zorilor. Caci ce era sa fac altceva decat alt set de analize fictive care sa le inlocuiasca pe celelalte. Se pare ca analizele se fac in Cluj raspunzand corect la intrebarea:” Ai avut vre-o boala de cand ti-am facut analizele anterioare?” si asteptand 3 zile, in care doctorul va consulta pozitia astrelor si va scrie pe fisa medicala, indiferent de aliniamentul soarelui cu uranus si neptun: APT .

Ioi ca mi-am adus aminte… Azi citeam o chestie  careia-i zice: 5 feluri in care bloggingul te apara de dementa (5 Ways Blogging Can Save Your Sanity) si radeam singura ca proasta:

1) bloggingu’ imi  goleste constant mintea: ioi da astia cred ca io scriu toate prostiile, tembelismele, idioteniile si pornosagurile ce-mi trec prin cap, acilea? Astea ca astea, mai imi scapa, dar ideile geniale le tin pentru mine in totalitate, ca nu vreau sa vie lumea perfecta fara crize, foamete, razboi si alea ale, nu de alta da nu as mai avea despre ce scrie! Io zic ca dimpotriva, bloggingu’ imi impovareaza creieru cu inca o grije formulata de obicei sub forma: ioi, de cand n-am  mai scris pe blog!

2) bloggingu’ ma face mai atenta la ceea ce ma inconjoara. ba mai mult: ma face sa si fac chestii pe care in mod normal nu as avea curajul sa le fac, doar ca sa am ce scrie… si ajung sa nu le scriu ca tulai, nu vreau sa ajung spaima fetelor cuminti sau a femeilor maritate ca mai am de-a face cu ele din cand in cand.

3) blogginu imi aminteste ca nu sunt singura: ahahahahahahahahaha – mulumesc celor 15 cititori ai mei ca impreuna cu cei 50 de prieteni imaginari imi fac viata mai placuta, ca altfel, as fi nevoita sa-mi sun pretenii reali sa-i chem la bere, si doamne fereste, cum as putea sa fac una ca asta?

4) cititorii mei, cica imi tin evidenta daca am facut sau  nu, ce mi-am propus. No fiti atenti ca daca nu-mi iau carnetu, nu ma las de fumat, nu ma mut in casa noua, nu dau la master si nu castig la lotto, va fi numai si numai vina voastra ca cica voi ar trebui sa ma impingeti de la spate sa nu las pe maine ce pot face azi. Si astea is doar cateva din chestiile pe care mi le-am propus anul asta (nu de alta da sa-mi iau carnetu si sa ma las de fumat s-ar putea sa trebuiasca sa-mi propun de mai multe ori pe parcursul anului).

5) Iar ultima si cea mai aberanta: ajutandu-i pe ceilalti ma eliberez de sentimentele negative. In rolurile abordate de mine de-a lungul timpului petrecut pe acest blog (model in viata pentru copiii confuzi care nu stiu daca Avatar e un film bun sau nu, terapist pentru fetele care au fantezi sexuale cu personaje din animeuri si prieten celor care se regasesc in sentimentele mele fata de deconstructivismul limbajului) am ajutat extrem de multi oameni. Cu deosebita modestie imi asum responsabilitatile care deriva din asta: donez un umar pentru plans, un ochi (ala bun) pentru gasit sens in viata declarat pierdut in prealabil, si un plaman de fumator pentru exercitii de respiratie adanca.

Asadar de cand am acest blog, sanatatea mea mentala s-a imbunatatit considerabil. Nu mai sunt deprimata (mai putin cand ploua, n-am cititori pe blog sau aud Lady Gaga la radio), nu ma dau cu capu de perei decat ocazional cand nu se feresc stalpii de pe Eroilor din calea mea si NU mai sunt  isterica! Am zis NU!!!!, si daca comenteza cineva ii rup capul jos ca atatea sentimente pozitive am in mine de dau pe dinafara…

“Plecasem din Bacau spre Bucuresti. M-am oprit la benzinarie sa folosesc toaleta. Prima cabina era ocupata, asa ca am intrat in a doua. Abia m-am asezat, cand aud din cabina cealalta: -Salut, ce faci? Nu fac parte dintre aceia care intra in discutii intr-un WC, dar acum am raspuns: – Destul de bine! La care tipul intreaba: -Incotro mergi? Ce intrebare! Discutia incepea sa fie bizara, asa ca am raspuns scurt: – Bucuresti! La care vecinul, mai nervos, spune: -Auzi, fii atent! Te sun mai tarziu, ca am un tampit in cabina alaturata care-mi raspunde la toate intrebarile. Pa!”

Mi-a trimis Dia duma asta si am ras o tzara de una singura amintindu-mi de cate ori i-am raspuns eu – ei la intrebarea “Ce faci, matzule?” adresata la telefon, sotului sau )))) Sper ca a reusit sa va transmita o idee din rusinea aia ciudata care te cuprinde dintr-o data cand realizezi ca ai gresit… sau poate chiar sa va dea o senzatie de deja vu.

Vorbind despre mult adoratii nostri francezi, ieri cu gasca, si inspirata fiind de Daily Cotcodac, imi scapa o poanta culeasa, cred, de pe acolo, cu aer de al doilea razboi mondial si cu ranjetul pe buze:
“- Ce gasesti la periferiile Parisului? …………………. Armata Germana”
Bulan se uita la mine ranjind la randul lui si afisand o fata 100% francofila, imi zice:

“- In ziua de azi … mai degraba armata lui Shaka Zulu!”

I was at the mall the other day eating at the food court. I noticed an old man watching a teenager sitting next to him. The teenager had spiked hair in all different colors: green, red, orange and blue.

The old man kept staring at him. The teenager would look and find the old man staring every time.

When the teenager had enough, he sarcastically asked, “What’s the matter old man, never done anything wild in your life?”

The old man did not bat an eye in his response, “Got drunk once and had sex with a peacock. I was just wondering if you were my son.”

Instructorul: Un exemplu pentru utilitatea jocului de lumini pe timp de noapte este ceea ce s-a petrecut in Baciu acum cativa ani, cand un tanar a intrat intr-o caruta nesemnalizata, cu lene si un lemn a strapuns parbrizul omorandu-l pe pasagerul din drepta
Elevul: Era lemn de brad?

***

Instructorul: Conducatorul poate parasi locul accidentului pentru a trasporta victima la spital cu conditia sa se intoarca mai apoi pentru ancheta
Elevul: (dupa ce rumega putin regula) Dom’ profesor ce-i mai rau: fuga de la locul evenimentului sau consumul excesiv de alcool la volan care a dus la cauzarea accidentului?

***

Instructorul: Printre obligatiile conducatorului auto este si urmatorea: să nu săvârşească acte sau gesturi obscene, să profereze injurii, să adreseze expresii jignitoare sau vulgare celorlalţi participanţi la trafic!
Elevul: Dar de mama lor poa’ sa zica?

***

La iesire din sala de curs, elevul (catre ceilalti elevi) :
- Mah, care sunteti cu masina?

PS: da, fac scoala!!!!

Sau: Novarock 09, IIIrd Review

Via: www.novarock.at

Am primit de la Adi urmatoarea adresa. Enjoy! Nu am ce sa comentez ca vorbeste despre sine. Da-ti click la poza pentru claritate.

Il chem pe Ovi aseara sa mergem la TIFF. Vine carcotind si maraind, cu o intarziere de o ora si incepe cu vocea lui perfect analitica sa imi explice cum, procentual vorbind, unu din cinci filme de la TIFF is bune, si ca el vine cu mine dar numai daca recomand. Sa recomand inseamna sa ma bag in gura lupului. E un joc al nostru asta cu recomandatul: fiecare plecam cu o serie larga de preconceptii in ceea ce priveste punctul celuilalt de vedere, si daca indraznim sa recomandam calduros o trupa, un film, o carte ,orice… inseamna cale libera la carcotire si putem sa ne harjonim pe tema asta ore in sir. Ori eu nu am vazut nici un film asa ca nu zic nimic, numai hai sa incercam. Dar discutiile au continuat in hohote de ras si chicoteli inca vre-o doua ore. Ca sa intelegeti rasetele tre sa intelegeti prima data logica argumentelor lui Ovidiu:
- Astia de la TIFF is marlani: ce-i asta AperiTIFF? Iei asa cuvantu si faci ce vrei cu el? Macar de ii respectau sensul..Un aperitiv face cam cat 10 % din mancare, ar trebui si ei sa dea macar 10 minute de film acolo… Cand colo iti scot ochii cu trei randuri..

Incerc de vre-o trei ori pe parcursul discutiei sa il ademenesc in bucatarie la fumat, dar a citit si el cartea magica prin care te lasi, si desi nu s-a lasat, acum nu isi mai recunoaste dependenta si nevoia de a fuma, asa ca m-a refuzat cu stoicism de fiecare data.

Pe la 8 ne aducem aminte ca se apropie NovaRock-ul si se scimba subiectul carcotelilor. Luam programul la puricat: Doua scene, trei zile… In prima zi la o scena FNM, la cealalata Slipknot. Hotaram sa ne despartim temporar pana dupa concert. In a doua zi, la o scena Placebo, la cealalta All That Remains…fie, ne despartim din nou. A treia si ultima zi, prima scena: Die Toten Hosen, a doua – preferatii lui dintotdeauna – Machine Head. Ovi se intoarce spre mine, se uita in ochii mei…si-mi zice.
- Macar stiu unde o sa te gasesc tot evenimentul: acolo unde nu sunt eu. Cu exceptia cazului in care tu ma cauti pe mine ca atunci we’re screwed…
- Stai linistit…o sa fiu ocupata
- Da auzi, niste apa n-ai prin camera?
- Ce mah, nu mai stii cum sa ajungi in bucatarie, fara sa recunosti ca de fapt vrei tigara?
- Hahaahhahaha, era subconstientul, nu eu.

Se face ora 9 si mi se face pofta sa citesc…incerc sa ii sugerez asta subtil si tot mangai volumul doi din “The Song of Ice and Fire”.
- Nu-mi citesti cu voce tare? zice. Ma relaxeaza si adorm mai usor. (Pentru cei care il stiti pe Ovi, sunt sigura ca v-ati dat seama ca asta nu e ceva ce ar zice el vreodata, altfel decat la misto. M-am prins dar nici cu mine n-ai cu cine). Aprind becu si incep sa citesc un capitol dragut in care Tyrion o convinge pe regina Cersei ca e o idee buna sa il numeasca Mana a Regelui.
La 10 se ridica Ovi brusc si incepe sa urle:
- Ioi mah am uitat ca tre sa fiu la fix in Mihai Viteazu’… Intr-o vijelie se incalta, isi ia geaca si pe fuga ma pupa:
- Ce-a tribulat-o piticul, zice cu un zambet malitios pe buze si tranteste usa dupa el.

Oarecare (din cei multi) indreptandu-se spre grupul nostru de pocaiti asteptandu-si desavarsirea:

- Bah, mai este paine? mai este bere?

Bibi, uitandu-se dramatic pana in fundul sticlei goale de pe masa:

- Daca mai era paine – mai era paine… Da’ daca mai era bere, crezi ca mai era bere?