Bibi şi ochiul neînfricat » De pă net

Cu cântec

bibi — Fri, 25 Feb 2011 16:39:52 +0000

Între două delegaţii am prins timp să vă spun că M-AM SĂTURAT DE IARNĂ, şi pentru că dimineaţă, o melodie zvăpăiata, săltăreaţă şi zgomotoasă ca primăvara mi s-a vârât în playlist şi am fredonat-o toată ziua, m-am gândit sa o postez aici.

Nu ştiu de ce ma face să mă gândesc la iarbă, la greieri şi la excursii cu clasa )))

Pe vremea aceea nu ascultam rock, dar aveam o opinie care tânjea să fie exprimată…

PS: Astăzi mergem La Port să-l ascultăm pe Mangu cântând şi să ne îmbătăm mărinăreşte cu ceaiuri chinezeşti. Vă povestesc mâine…

Un biciclist nebun şi frica de cădere

bibi — Fri, 11 Feb 2011 12:32:32 +0000

Stăteam pe marginea unei clădiri de cel puțin 10 etaje și nu aveam de ce să mă țin. Deodată, mi-am pierdut echilibrul și simțeam că mă desprind de marginea îngustă pe care stau. Ţip dar degeaba, nu e nimeni sa ma audă. Știu ca voi muri. Şi cad.

Ma trezesc transpirată, cu inima galopând ca după 3 cafele tari și tremurând de frică. Aş vrea să-mi dau două palme și să-mi spun ca n-a fost decât un vis, și totuși parcă încă simt teama și căderea și amețeala cauzată de înălțime. Îmi ia câteva minute bune să mă calmez, timp în care îl strâng tare pe Ovi în brate să mă asigur ca e cald, real, lângă mine.

În timpul zilei, dau peste poza de mai jos și, deși uitasem complet de vis, creierul meu face analogia instant și mă trezesc tremurând din nou. “Fake”, îmi spun, ca să mă calmez, dar dau totuși click pe link-ul de sub poză mai mult să găsesc alte poze interesante decât pentru a verifica dacă e contrafăcută poza. M-a bătut suficient soarele în cap pe vârfuri de stânca încât să îmi dau seama că aşa ceva NU SE POATE!

Culmea, exista un biciclist pe nume Vittorio Brumotti și a fost acolo sus, pe vârful acela, ba chiar a intrat și în Cartea Recordurilor pentru asta. Nu contează că a tras bicicleta sus cu o sfoară. Bravo lui ca s-a gândit la asta. Eu nu aş fi stat într-o roata pe piscul acela nici dacă de jur împrejurul vârfului ar fi fost plasă. Şi știți ce a făcut după aceea? A sărit! Da, a sărit cu tot cu bicicletă! Uite aici!

Un discurs de anul trecut al Lianei Nemes, ne vorbea despre sfera de confort și despre cum nici un lucru măreț nu se poate întâmpla dacă nu încercam să ne depășim limitele. Sunt de acord, și mai mult, cred că această zonă este cel mai mare dușman al evoluției noastre și principalul obstacol între ceea ce suntem și ceea ce putem deveni. Îmi propun să fac în fiecare zi câte ceva prin care să îmi provoc și să-mi împing limitele. Vă invit să încercați și voi.

We must supply our own light

bibi — Mon, 31 Jan 2011 09:58:07 +0000

While wasting random (but pleasant) time on the internet, the other day, I have stumbled upon this quote from an interview with Stanley Kubrick for Playboy Magazine in 2001. It brought a bit of light to my day so I thought about sharing it.

Monstruleti si discrepante..

bibi — Fri, 01 Oct 2010 10:15:14 +0000

via Trolli

Musicala… cu pian, vioara si roakeri

bibi — Thu, 08 Jul 2010 13:12:20 +0000

Cateodata roakerii innebunesc de plictiseala si mai scot cate o pesa care sa le aduca aminte de origini. Mai mult, cateodata pe roakeri ii apuca remuscarile si nostalgia dupa muzica, in sensul aleia cu vioara si pian, cu voci melodioase si note. Ha? Da, mah, note!!

Si pentru ca nu intotdeauna tre sa fii bat, ca sa iti placa (dar cu siguranta ajuta), atasez doua din exemplele mele preferate

Primul cantec: Lindemann cantandu-i Parisului despre cum nu regreta el deloc… sper ca nu la razboaie se refera…desi nu stii niciodata.

Al doilea cantec, de pe un album excelent, The Resistance, imbina vocea lui Bellamy cu vioara si sincer nush care urca mai mult…

ject>

Da da si btw… Care-i diferenta intre Mozart si Beethoven cand joci mima?

Primul e compozitor, al doilea caine…

Doza de dragalsenie

bibi — Fri, 11 Jun 2010 12:50:23 +0000

Am mancat primul pepene de anul asta si a fost pe cat de dulce, pe atat de mic, asa ca a reusit doar sa-mi deschida gustul pentru dragalasenii. Asadar mi-am amintit de cea mai draguta…..chestie pe care am vazut-o vreodata si imparasesc cu voi acest link sa vad ca tot, tot, tot va guduriti, si vreti sa imbratisati pe cineva si sa-i aruncati pe obraz nenumarate pupe pufoase, ca asta e reactia la dragalasenie extrema.

PS: Cuvantul Zilei (via Ovi)
A (te) pufuli : a cauta cu privirea ceva moale si pufos (ex: o perina, plapuma, ursulet de plus) si a te ghemui langa obiectul respectiv, luandu-l in brate. Sinonime: a te face confortabil, a te cuibari).

Won’ t do no good

bibi — Wed, 09 Jun 2010 08:23:04 +0000

Jazzish, soulish, r&b’ish mood cu iz de dimineata devreme tare, cand deja pare ca esti treaza de mai mult de jumatate de zi si episoadele de CSI sau filmele lui Luc Besson nu te mai adorm cum faceau pe vremuri si zgomotul de aspirator e singurul care iti mai acopera bataile inimii…
Si te gandesti la lucruri simple cum e sa arunci grasimea din tigaie sau sa uzi floarea, ca sa uiti de labirinturi darrrrrr…

Pun maine tura a doua de poze din Rodnei.

Forest Trio Orchestra

bibi — Mon, 07 Jun 2010 11:22:20 +0000

and my favorite…

uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu

Canguri, muzica si justitie sociala

bibi — Thu, 18 Feb 2010 14:38:32 +0000

Ce se intampla cand arta devine politica? Probabil ca nu este o reteta sau un model exact in tiparele caruia sa se ramifice transformarile aduse artei, dar trebuie sa recunoastem ca cele doua de multe ori au avut o relatie foarte stransa, schimband adesea intre ele rolurile de cauza si de efect. Cand arta devine un manifesto, se nasc revolutiile culturale. Atunci ochiul meu neinfricat incepe sa se coloreze in rosu aprins si sa clipeasca interesat. De ce? Nu as da vina nici pe zodie (mai degraba cred in basme, decat in dume…), nici pe faptul ca sunt femeie (desi recunosc ca asta e cea mai importanta dintre slabiciunile mele, odata cu adoratia adusa zeului pantofilor, cuvantului SALES si a patinajului artistic), ci mai degraba pe o tendinta spre extreme innascuta si cu greu educata de-a lungul anilor maturi ai vietii mele.

Daca in liceu ascultam System of a Down pentru mesajul revolutionar, anticonspiratist in care credeam pe vremea aia, si Tool pentru lyrismul profund oxymoronic al versurilor lor, astazi ascult aceleasi trupe din placerea adusa de nostalgie si de “recunoastere” in sensul filosofic al cuvantului (adica identificare cu ceva ce am fost candva). Totusi azi, am redescoperit “The Pot”.

Puteti sa-mi spuneti voi daca e o melodie despre droguri, despre razbunare, despre ura, despre rebeliune? Puteti sa-mi spuneti daca e un strigat al unui adolescent frustrat? Asa am crezut in trecut. Azi dimineata, mergand cu castile in urechi pe strada, am trait primul moment de detasare completa de munca din ultimele 3 zile. Am inchis ochii o clipa si cand i-am deschis eram in mijlocul unei revolutii politice. Pentru ca despre asta imi vorbea “The Pot” inainte de cafea, pe stomacul gol: despre injustitie sociala, despre coruptie, despre ipocrizie. Si cel mai important imi oferea o solutie: un picior in fata (Ovi s-ar fi exprimat mai plastic: un cap in gura) castelului de carti si sticla. M-am simtit cam ca atunci cand esti super nervos si mergi pe strada ascultand Feur Frei in casti si imaginandu-ti la refren ca ai o mitraliera in mana care face “bang bang” )) Un fel de outlaw care face dreptate singur. Un fel de Dexter mai putin psihopat si mai empatic. Sau un fel de Batman daca vreti.

Dupa masa cand am recitit la rece versurile mi-am dat seama la rece ca pesa e de fapt un manifest pentru legalizarea marijuanei. A devenit dintr-o data mult mai plictisitoare – desi in continuare suna bine.

I must have been high ))))

Sa vina weekendul mai iute

bibi — Fri, 29 Jan 2010 11:37:09 +0000

Azi am tare mult de lucru asa ca nu voi scrie mult, dar voi lasa imaginile sa graiasca in locul meu. Acelasi umor negru cu care v-am obisnuit. Aceeasi mutra confuza care se incrunta zambind.

via http://buburuza.net

Si la fotografie de o cu totul alta nuanta care sa va schimbe zambetul incruntat, in zambet visator.

Un weekend fain s-aveti.

via http://ffffound.com/