I found this beautiful winter poem and I thought it might be a comfort to you.

It was to me and it is very well written.

Enjoy!

via http://eatliver.com/

Si pentru ca zilele astea nu am avut timp (a se citi chef) sa scriu, dar vreau totusi sa va aduc……aaaa pacea-n suflet cu un strop de frumusete, va ofer prin intermediul prietenului meu de suflet si genialului om de cultura cunoscut sub preudonimul de Internet, o bucatica de arta fina, culeasa din strafundurile Google Readerului meu – aceasta enciclopedie a (sub) culturii mondiale, demna de invidiat si divinizat simultan.

Subiectul de astazi: natura moarta cu praf…..

de pusca.

via http://www.behance.net/

Apopo, azi am invatat ce inseamna cuvintul cercopitac, si jur ca nu are legatura cu nici un persoanj politic local sau international, cum as fi crezut, desi ar putea prea bine sa-i suplineasca pe multi.

Tot azi am vazut The Hurt Locker…

Stiti vorba aia ca o ora de planificare te scuteste de 3 ore de munca efectiva? Na am gasit pe net o povestioara tare draguta si moralizatoare pe tema asta, si pentru ca demult incerc sa introduc in tematica blogului si topicul ceva mai serios al cartilor de psihologie pe care le citesc, uite ca asta mi s-a parut un moment bun. (Traduc toata povestea in romaneste, nu doar ca sa inteleaga tot prostu, dar si ca sa imi pot aplica amprenta personala si subiectiva asupra moralei.)

Asadar cica un tip se urca intr-un taxi in Toronto si pentru ca urma un drum lung de parcurs (ca toate drumurile in Canada), incepe o conversatie de rutina cu taximetristul, si ce topic principal de discutie au canadienii in luna ianuarie? Bineinteles, vremea. Nici nu incepe bine discutia, ca o tristete profunda il cuprinde pe soferul taxiului, care incepe sa se confeseze:

“Eu sunt la origine din Sudul Indiei. Am venit acum 22 de ani in Canada si de atunci muncesc noapte si zi cu un singur scop: sa o aduc pe mama aici! Anul acesta in sfarstit mi-am realizat scopul si am adus-o. A venit doar ca sa se intorca inapoi acasa. Am adus-o in ianuarie. Erau – 22 grade Celsius afara. A stat doar 36 de ore si a jurat sa nu se mai intoarca niciodata aici.

Inca nu imi vine sa cred ca am facut asta. Am avut doar 22 de ani la dispozitie sa planuiesc toate detaliile…”

via http://www.yarnharlot.ca

Asadar sa va povestesc de seria fara de sfarsit, Bleach. Io is mare iubitoare de anime-uri dar stiu destui care nu-s. Fara a tine cont de varsta, inclinatie spre cultura japoneza au ba, fie ei amatori de filme cu batai, arte martiale, de fantasmagorii cu vrajitori, dragoni si zane, sau iubitori de comedii romantate, toti cad fara exceptie sub magia acesei serii, inainte de primele 10 episoade, urmarind cu nesat pe urma tzatzele uriase ale lui Matsumoto sau Reiastul exceptional al lui Kempachi de-a lungul a cateva sute de episoade.

Poveste:
Cica is cel putin 3 lumi: a noastra, una a spiritelor si una a mancatorilor de spirite (aproape ca-n religia crestina), din lumea spiritelor vin niste luptatori (shinigami) in cea reala sa opreasca mancatorii de spririte (hollows) sa…. manance spirite si asa incepe serialul nostru. Un baiat mai ciudat si mai roscovan de prin Japonia capata simultan puteri de shinigami si de hallow si devine astfel eroul principal in acest razboi epic al lumilor. De mentionat ca toate trei lumile seama incredibil de mult cu Japonia in trei infatisari ale ei: una actuala, una din perioada samurailor si una post hiroshimica..
No de aici incolo atata se imbarliga actiunea ca doamne feri de mai intelegi ceva, daca nu ai urmarit episoadele.

Personaje:
ioioioi de toate felurile si din toate trei lumile, care de care mai interesante si mai frumos desenate. Asta e marele avantaj al Bleach-ului – ai atatea persoanje preferate ca nu te plictisesti nici macar dupa 5 episoade la rand in care nu se intampla nimic ))) Si asta ne duce la…

Baiuri cu liniuta:

- Pierderea timpului: Un episod dureaza 30 minute din care: 5 min – generic de inceput, 2 minute – ce s-a intamplat in episoadele anterioare, 5 minute – efectiv ultimele 5 minute din episodul anterior, 10 minute – episodul efectiv, 5 minute genericul de final, 2 minute: CELE MAI TARI 2 MINUTE din episod (deci nu prea ai timp sa sezi in varful patului ca tre sa fii tot timpul cu mana pe mouse ca sa derulezi partile neinteresante, baiul e ca e atat de addicting incat stai lipit de ecran vreme de cate un calup de 10 episoade odata si te cam rup salele pe urma)

- Defecte lingvistice: Hai ca primele o suta de episoade le gasiti dublate in engleza da pe urma va manca subtitrarile si cuvinte ca zampakto, reiatsu, seiretei, taicho, katana, etc. vor aparea in cele mai inedite momente ale conversatiei si ii cele mai ciudate combinatii (fix in momentele in care nu va fi nimeni acolo care sa le inteleaga).

- Alienare si izolare: Prietenii tai, daca vor sa te mai inteleaga in totalitatea aluziilor subtile si a noului set mental acumulat dupa 100 de pisoade, va trebui ori sa se apuce de Bleach, ori sa se apuce de Bleach, ca altfel iubirea ta pentru ei se va disipa in aceasi masura cu iubirea lor pentru tine. In plus te vei trezi singur si trist, la 2 noaptea, cautand pe google poze cu Inoue in costum de baie sau cu Byakuya sub dus (da, exista).

- Iubire brusca si neimpartasita pentru cultura japoneza si “practicantii” ei: Te vei trezi uitandu-te la postere lipite pe Muzeul de arta pe care scrie ca se va face o demonstratie de kendo si vrei sa mergi, desi habar nu ai ce e ala, ba chiar vei lua si tu o bata de kendo in mana sa-ti impresionezi prietneii. Dar asta nu-i nimic inca, pe langa noua ta pasiune pentru fetele din harajuku si felul in care se imbraca. Mai mult decat atat, vei merge sa bei singur un ceai in Yume sperand sa dai peste alti dependenti ca tine si vei plange cand vei vedea ca la masa alaturata sta o pustoaica de 13 ani cu ghiozdan cu Ichigo.

….sa nu uit, macar la incheiere sa ma prezint:

- Hello, ma numesc Bibi si sunt dependenta… de Bleach ma uit de un an jumatate. M-am lasat la un moment dat, dar dupa cateva luni nu am mai rezista presiunii si a trebuit sa ma uit din nou. Acum sunt la zi si astept cu nerabdare urmatorul episod

Luni dimineata incepe cu unul dintre cele mai frumoase cantece pe care le-am auzit in ultima vreme via Laura M .

si cu primele cuvinte dintr-unul dintre cele mai bune seriale scoase de HBO: Carnivale

Samson: Before the beginning, after the great war between Heaven and Hell, God created the Earth and gave dominion over it to the crafty ape he called Man. And to each generation was born a creature of light and a creature of darkness. And great armies clashed by night in the ancient war between good and evil. There was magic then, nobility, and unimaginable cruelty. And so it was until the day that a false sun exploded over Trinity, and man forever traded away wonder for reason.

Merg bine impreuna pentru ca ambele se refera la lucrurile mici care se transforma sub puterea… uimirii in fata necunoscutului. Magia e acolo unde sunt oameni care cred in ea, nu? In cate o dimineata mi-as dori enorm sa cred si eu (diminetile alea in care mi se face dor de D&D sau de trezit cu cantece de gheata si foc pe perna).

Cica noi, suntem oameni extrem de inteligenti care intotdeauna luam cele mai bune decizii…mai ales eu. Asadar decidem ca cel mai scurt drum din Cluj la Grenoble e prin Barcelona. Ne cumparam belete de avion in consecinta, si dupa ce aterizam noaptea pe la 11 in Barcelona, reusim sa gasim candva pe la ora 1 jumate un loc numa bun de stat la stop.

Binenteles ca autostop!!!! Nici nu are rost sa intrebati: trenu coasta peste 100 de cocarti!!! Si cand avionul nostru de la Cluj a fost doar 30, e o infamie sa ne ceara cineva 100 pentru ultimii 600 de km… Dupa 2 ore de stat la stop am decis sa ne mutam, ca de acolo nu ne ia nime  si am gasit la vre-o doi km ceva peco pustiu ca benzinariile alea din vestul salbatic…si la fel de dubios. Ne certam putin si ne intorcem la locul initial. Are rost sa va zic ca am repetat manevra asta de vre-o 2-3 ori pana s-a facut dimineata si un nene le-a spus la 2 dintre noi, plecati in recunoastere ca iesirea din barca catre autostrada e alta? In momentul asta nu aveam decat 24 de ore nedormite. Ne apucam sa cautam iesirea intr-o directie, care mie cel putin mi se parea OPUSA!!! Dar cu speranta in suflet, dupa juma de ora gasim ceva ce pare a fi iesire si ne bucuram ca nebunii, incepem sa facem tumbe, sa sarim in fata masinilor si alte cretinisme de oameni nedormiti.

Vio si Petri zic ca merg mai incolo, sa nu stam toti 4 in acelasi loc si se intorc dupa ce au umblat cam 50 m, razand cu lacrimi:

- Goaie, stiti ce-i acolo?? Locu’ unde am stat prima data!!!

Ne indoim de ras si de cat de retardati suntem si continuam sa facem cu mana pana cand, in sfarsit, ne ia un nene si ne duce pana Fugueras – la 20 de km de granita cu Franta. Ii multumim frumos in toate limbile pe care le stim, si incepem sa ne recapatam increderea… Un ghiavol mic, insa, misuna prin capul lui Catalin: daca tot suntem in Figueras, si Figueras e orasul lui Dali… Nu mai bine mergem noi sa-l vizitam?… Ca nu pierdem mult: max o ora! Ziceau localnicii ca muzeul Dali e la 2 km. Are rost sa va zic ca am pierdut 4 ore, nu 1 si ca orasul era la 10 km nu la 2?

Uitati niste poze sa va lingeti si voi pe bot, mai ales daca sunteti mani fani Dali si/sau suprarealism. Va zic zilele urmatoare ce a urmat. Si au urmat multe…

Citeam o carte zilele trecute despre lucrurile la care se gandeste toata lumea pentru ca sunt lucruri simple, inevitabile, de zi cu zi. Daca gasesti un mod de a la face sa rezoneze in ceilalti, creand o senzatie de identificare, lucrurile astea marunte se pot transforma in arta. Nu putini au incercat. Problema cu arta e ca trezeste in oameni ceea ce englezii numesc “wonderment” (si eu nu gasesc cuvant pe masura in romana) iar lucrurile banale nu. Si atunci cum sa faci sa gasesti echilibrul perfect intre identificare si lipsa ei?

Ca sa poti macar analiza asta, ai nevoie de exemple. Eu le-am luat din comedie. Mai precis din Stand Up Comedy Shows, unde se vede foarte bine raportul dintre public si speaker si felul in care unele idei simple se regasesc in cei care asculta. Ca spectator te trezesti pur si simplu cu lacrimi de ras in ochi si, dandu-i coate vecinului de sala, ii zici: “Nu-i asa ca-i adevarat? Fix asa se intampla!!!”

Si totusi de ce cand chiar se intampla nu ni se pare nimic de ras… Ba chiar de cele mai multe ori trecem peste acel moment fara sa il analizam deloc? Eu zic ca e vorba de trei factori:
- Surpriza familiaritatii cu subiectul si faptul ca pare la fel de comun tuturor celorlalti, ba chiar si celui celebru se pe scena care aduce in discutie situatia si  aici vorbim de acea identificare
- Perspectiva abordarii subiectului (asa cum tu nu te-ai fi gandit ca poate fi inteleasa situatia)
- Limbajul (asa cum tu nu te-ai fi gandit sa o povestesti altora), acesti ultimi doi factori, de fapt diferentiind experienta autorului/speakerului de a ta ca spectator.

Mai jos este un filmulet de un minut care merita toata atentia voastra, mai ales daca nu stiti despre ce am vorbit pana acum, pentru ca exemplifica ceea ce am incercat sa descriu. Ar trebui sa va merite atentia si pentru cat ne-am chinuit (io si nenumaratii trolli, pitici pe creier si alte creaturi fantastice) sa il embeduim.

Deci…tu ce mai faci?

Recomand: The International One Minute Film Festival

Tre sa ma folosesc de toate mijloacele media de care dispun sa imi aduc aminte ce s-a intamplat la evenimentul asta… Noroc ca am inca dovezile: pozele facute de mine in prima zi de eveniment si, mai ales, SMS-urile primite a doua zi de la organizatori cu informatii proaspete despre prezentari/testari.

Sa incepem asadar: BEST a organizat saptamana trecuta faza nationala a competitiei ingineresti RoBEC, prima editie de acest gen, cu participarea echipelor din 5 centre universitare romanesti si din Chisinau. Nu are rost sa va zic ca echipele Clujului au fost cele mai bune, nu? Una dintre ele chiar a castigat

Ar fi bine sa va zic ce  s-au intrecut sa faca, nu? Echipele care au concurat la proba de Team Design au avut de conceput un device de tipul Rube Goldberg (am aflat si io ulterior ce inseamna: jucaria aia din Tom si Jerry in care un mecanism declanseaza altul, care declanseaza altul, care declanseaza altul etc…) iar echipele de Case Study s-au intrecut in a propune un proiect ecologic national pornind de la un buget relativ mic. A fost tare interesant sa ii observ la lucru, mai ales ca e placerea mea sa merg sa le pun intrebari, sa-i deranjez si sa imi bag coada (sau ochiul) unde nu imi fierbe oala. A fost si placut sa imi petrec dupamiaza cu cafeiu de la Starbucks in botic si aparatu foto al lui Cata atarnandu-mi pe brat.

Testarea am urmarit-o prin intermediul Steamingului live de la eveniment si a SMS-urilor primite:

“urmeaza Iasu care toti au palarii in cap, pardon coronite. Ii de fapt o bataie intre doi regi: intre regele de diamant si ala de trefla. ala de trefla vrea sa fure fiica regelui de diamant si sa doboare cavalerul si zidul. acuma explica dispozitivul si incepe… asteptam sa se topeasca ceara ca sa dea drumul la ata si niste micute nereguli vre-o doua imp[insaturi, zid doborat si cavalerul a ramas in picioare.”

“Urmeaza bucurestiu care acuma explica
o fost foarte nice, le-o iesit aproape perfect si banan a facut o baie. O singura interventie”

“Timisoara au o masinuta …Si asteptam sa porneasca aerul conditionat si asteptam si asteptam si asteptam si asteptam si o pornit da n-o mers a doua incercare cu multe intervenii si tot nu a mers…”

Astea au fost cateva exemple dar am primit zeci si zeci de mesaje care nu aveau mai mult sens ca acestea, dar ce vreti, in febra evenimentului, cine sa se mai gandeasca si la semne de punctuatie.

Revenind, in urma unei gale frumoase de premiere cu tare multe speach-uri, la Casa Adeleana (good food!!), am aflat si castigatorii: La Team Design echipa Bucurestiului, iar la Case Study, baietii mei dragi din Cluj, cu care am petrecut pe urma pana ne-au dat afara din Music Puc (a se vedea postul anterior). Binenteles ca nu a fost blat! Ca daca ar fi fost, ar fi castigat la ambele categorii Clujul .

Adevarul e ca sunt tare destepti copii astia si stiu ca o sa ne reprezinte cu succes la Gent in Belgia, la etapa europeana. Pana una alta… primele doua poze sunt cu castigatorii, restul sunt poze random de la eveniment. Enjoy si data viitoare cand va chem la un eveniment sa veniti ca de nu, va scot ochii!!!

Ai 25 de minute? Alea 25 pe care le petreci jucand solitaire sau dand searchuri inutile pe google, sau vizionand un trailer, stiu ca le ai. Iti ofer o alternativa. Un scurt metraj ciudat si artistic ce aduce o viziune apocaliptica veche in atentia privitorilor, imbracata intr-un desen cel putin diferit….eu as spune fascinant.

Cand tot ceea ce ti se parea expresiv se transforma in umbra si imaginea insasi devine joc de umbre si lumini – nimic mai mult, ochiul ti se adapteaza in cautarea formei iar simturile iti sunt de doua ori mai atente  incercand sa desluseasca intelesuri. Asta e lumea lui Jasper Moriello, cruda, enigmatica, stranie si mai mult decat orice, trista: un viitor pe care nu il vrem si pe care doar forta expresiva a animatiei il face credibil.

The Mysterious Geographic Explorations of Jasper Morello

Na de data asta chiar ca tre sa-mi iau conced )))) Cica cate 2 echipe din fiecare mare centru universitar din tara + Moldova si se bat in inventivitate si creativitate intr-o competitie inginereasca nationala (prima de genul asta organizata de BEST ), eveniment numit Romanian BEST Engineering Competition. Toata povestea se va desfasura la Iulius Mall, saptamana viitoare si abia astept sa vad ce le plamadesc creierele echipelor de studentei.

Si pentru nu vad un motiv pentru care as fi obiectiva si nici in juriu nu-s, fie ca echipele Clujului sa castige!