Într-o dimineaţa mi-am dat seama ca în fiecare zi mi se întîmplă să descopăr măcar un lucru care să merite povestit. Şi am creat acest blog. După circa 1 an deja mă plictisisem şi am încetat să mai scriu. Uitasem bucuria care îmi umplea sufletul la fiecare postare, uitasem de prietenii care îmi citeau blogul cu plăcere, ba chiar şi de acei necunoscuţi ocazionali care ajungeau căutînd pe google “plăcinte cu mere” sau altceva complet irelevant si îmi lăsau cate un comentariu nervos că n-au găsit reţeta pentru fericire aici, cum se aşteptau.
Îmi pierdusem job-ul cam în aceeaşi perioadă şi au trecut căteva luni bune până să îmi gasesc un altul, timp în care am trecut prin tot felul de aventuri (călătorii prin ţară, evenimente importante, accidente cu noua mea masină, sau veşnicele mele pozne pe la birourile instituţiilor statale) însă fără vlagă de a le menţiona pe blog. A venit după aceea noul job la GrupSapte şi admiterea la RUSO iar zilele erau şi mai aglomerate, mai interesante, mai pline de viaţa, de fapt mai pline de orice în afara de timp. M-am complăcut în crearea de noi rutine, şi în regăsirea echilibrului mult dorit până complacerea s-a transformat în lene, lenea în sedentarism şi eu mă transformam încet, încet într-o monstruozitate cuibarită bine în sfera sa de confort şi fără nici o intenţie să iasă din hibernare.
Eram la Sinaia de revelion şi deşi în jurul meu roiau oameni, toata lumea ori dansa, ori mergea la ski, ori se plimba, ori bea de dimineaţa până seara, doar eu mă simţeam profund plictisită. M-am gîndit în ziua aceea mult la asta şi mi-am pus întrebarea: Am fost anul acesta măcar într-o clipă cu adevărat fericită? cu adevărat nebună? cu adevărat… BINE, în afara situaţiilor legate de muncă (aici includ jobul, şcoala, şi alte proiecte proiecte personale DAR nu includ timpul liber). Si mi-am răspuns cu un trist şi neconvingător: ”trebuie să fi fost cîndva…” Aşa că pe drum înspre Cluj, am luat o decizie importantă: de azi înainte, viaţa mea va fi altfel.
Nu totul s-a schimbat brusc, dar ştiu acum că schimbarea abia începe: m-am lăsat de fumat, am reînceput să citesc zilnic, merg săptămânal la dentist şi voi continua să merg până dinţii mei vor arăta ca în reclama de la Colgate, sunt mai concentrată la servicu, nu mai mănânc junk food şi mi-am propus să experimetez ceva nou în fiecare zi a vieţii mele. Urmează în planul cincinal care s-a născut din această decizie: să încep să merg la sală zilnic şi în general să mă preocup mai mult de sănătatea mea, să conduc decent până în aprilie, şi să învăt să gătesc muuult mai bine decât acum… Însă motivul pentru care vă spun toate astea este că unul dintre obiectivele mele este să dau o nouă faţa acestui blog şi să scriu din nou săptămânal dacă nu chiar zilnic despre lucruri peste care dau, care mi se întâmplă şi pe care le pot considera frânturi de culoare care să le inveselească şi altora ziua.
Mai mult, vreau ca prin gestul meu sa aduc aminte prietenilor mei CU BLOGURI : Aghi, Da_Nutz, Andi, AndreeaR de sentimentul acela din momentul în care ai terminat de scris/verificat un post şi îi dai ok sa fie publicat. Nu o să îl descriu că îl cunosc ei bine şi sper că am reuşit cu acest post nesfârşit să îi ademenesc, ca mirosul de cozonac la bucătărie, spre interfaţa de admin a conturilor lor de word press.
Ne vedem aşadar mâine cu aventuri de la Muzeul Zoologic 
. În caz că nu ştiaţi, DA, există în Cluj şi e deschis către public!!!
