…sa faca lasagna la o ora foarte matinala (luand weekendul in considerare) – adica 1 dupa ceasu vechi. Fac ochi, injur de 2 ori telefonu si de 3 ori soneria si ii deschid. Echipat pana in dinti, nu i-a luat mai mult decat 30 de secunde sa ocupe precum Ahile – Troia, bucataria mea de 1/2 si sa o impanzeasca cu tave, vase, ingrediente – chestii dinalea de care nu prea e ea obisnuita sa vada.

- Hoooo acolo ca io-s in reluare – degraba sa bem o cafeluta si sa pufaim cele 2 tigari de dimineata – altfel nici nu stiu sa curat ceapa.

De la capat: facut ceiut/cafea, pufait cele doua tigari, pus laptopu de sub pat pe birou, pornit winampu cu “I’m a man” la maxim, tras un dus rapid, jucat un mahjong – si iaca – is gata de program social… Pe cand sa ma duc in bucatarie, bolognese-le deja pe foc si Andi prepara carnita. No, ce era sa fac – daca suntem asa avansati cu munca – degraba sa mai aprind o tigara ocupand singurul scaun din bucatarie, si savurand al doilea ceiut, sa dau niste telefoane ca au mai zis vre-o 4-5 oameni ca vin la noi sa ajute la facut lasagna. Leprele!! Toti se pare ca au trebi si ajung numa pe la 16 (timpul aproximativ la care se termina de facut mancarea). Pfuu..sa nu zica nime ca nu ne alegem pretenii dupa chip si asemanare ))

Dupa ce nush ce mai facut Andi pe-acolo ca singura mea contributie a fost sa rascalesc branza, am ajuns la partea aia ingrozitoare cand bagi tava in cuptor si stai vre-o ora jumate sa se coaca – in timp ce intestinele fac karaoke in stomac. A vint si Puiu, si cu el sugestia salvatoare: hai ne uitam la un film!! Unu bun… Nu Piratii din Caraibe ca nu il am, nici Die hard (greu e si cu definitia asta a filmului bun) da pana la urma am ajuns la un acord:  Sin City – numa dupa ce l-am urcat si coborat din slavi de pana si io ma miram ca oare asa e de bun filmu cum zic io? Da mah, este – sa nu-l care cumva sa-l ratati!

Canapeaua s-a populat incet, incet si cu alte personaje (Sinzi, Mircea, Feri); lasagna s-a terminat de copt si mancat inainte sa ne dam seama ca pe ecranul de la laptop sar capete, picioare si alte organe,  si sangele curge…ca in filmele lui Rodriguez. Iar cand am terminat si lasagna si filmul, si cu o mana ne tineam de burta sa nu crape, iar cu cealalta razaleam fundu la tava da de mai gasim ceva bun pe-acolo, a-nceput bautu de berici, povestile si remiul si cred ca am uitat sa-i spun lui Andi multumesc de masa (mai ales ca lasagna e mancarea mea preferata) – drept pentru care acest post.

This entry was posted on Monday, March 30th, 2009 at 3:19 pm and is filed under Aberoze, Pretini, Reviews. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.