Stau deja in tren de 6 ore si dupa susotelile din compartiment o sa mai stau mult si bine din cauza intarzierilor. Mintea imi fuge aiurea si ma trezesc analizand fetele celorlalti calatori. Dorm majoritatea. Doar bunicuta din fata mea priveste in gol, dar mi-e imposibil sa-mi imaginez la ce s-ar putea gandi o babuta cu batic si poale dar frumos asortata coloristic si curatica.

Cearli bantuie pe coridoare imprietenindu-se cu alti roacheri intorsi de la concert si fumand tigara dupa tigara. Se plange ca n-a dormit de patru zile dar singurul lucru care l-ar face sa inchida ochii ar fi o caramida peste ceafa. Din pacate nu sunt caramizi in tren..nu la vedere.

Inchid ochii si incerc sa rememorez un sentiment de acum cateva ore cand zeci de mii de maini bateau in aer ca-ntr-o toba, scandand ritmic numele trupei care urma sa urce pe scena. Am mai trait asta, dar altfel…Parca la concertele de aceasi grandoare de pana acum am fost pentru mine, dintr-un motiv egoist pe care nu aveam de gand sa-l impartasesc cu nimeni. Aici eram pentru spectacol si ma contopeam cu multimea fara sa-mi pese ca abia vedeam scena. Totul in jur era spectacol.

“Ca la circ” imi veni in minte expresia si am zambit gandindu-ma ca nu dau sensul de kitch circului, cum fac majoritatea si ca expresia ma duce la combinatia perfecta de magie, muzica, dans, culori si actorie din Varekai sau Allegria. Ha ha ha – tocmai am comparat mental concertul celor de la Rammstein cu spectacolele Cirque du Soleil. Convinsa ca nu as indrazni sa fac astfel de comparatii cu voce tare, mi-am zis ca aberez si revenii la temerea initiala ca nu sunt capabila sa exprim in cuvinte ce am simtit intr-o imprejurare sau alta, cu exactitate. Stiam de pe acum ca nu voi avea raspuns la intrebarea: Cum a fost? altul decat un banal “bine”, “super”, “fain” – cuvinte lipsite de culoare si expresivitate.

Zambesc din nou, amintindu-mi de expresia lui Charli: “pe feeling”. Am adoptat-o toti din gasca foarte repede, in gluma, acordandu-i un sens simplu si usor de inlocuit in orice propozitie. Acela de “chef”. Nu-s pe feeling sa vin la bere azi = N-am chef. In urechile mele, expresia ia alt sens, unul mult mai personal. Esti pe feeling? = Simti si tu aceasi emotie ca mine in secunda asta? Imi intelegi si impartasesti trairea? Pentru ca eu nu as putea sa-ti explic prin cuvinte dar daca esti aici, acum, cu mine, exista o sansa sa simti la fel.” Dintr-o data nu mai vreau sa folosesc expresia asta oriunde, oricand si cu oricine. Nu mai vreau sa o rup din context pentru ca sensul ei e profund circumstantial.

Imi amintesc gara din Sacel si durerea incredibila de picioare insotita de rasete si multumire sufleteasca: am dobandit ceva atunci si eram toti 7 perfect constienti de asta. Fara cuvinte. Din piviri doar… Acum, daca ma uit la oamenii aia ajunge sa le dau un indicator geografic ca sa stiu ca suntem pe feeling si o sa fim in legatura cu acea gara cat timp avem memorie.

As vrea sa am cu mine toti oamenii dragi mie, tot timpul ca sa avem aceleasi experiente. Iar aberez. Sau as vrea sa sufar de genialitate artistica ca sa pot transmite o lume prin doar cateva cuvinte bine alese sau cateva culori pe o panza. As vrea asta. Pentru ca am ingropate in mine o multime de cuvinte care nu vor sa iasa si o multime de sentimente pentru care nu s-au inventat inca cuvinte.

PS: o sa vin si cu un reviw in spiritul celor cu care v-am obisnuit de la concert dar trebuia intai sa scap de of-ul asta