A avut loc saptamana trecuta in Cluj-Napoca prima seara din Romania dupa modelul Pecha Kucha. Am fost acolo ca vorbitor din partea clubului de public speaking ToastMasters si, desi tare multe emotii am avut pentru ca am prezentat prima, am scos-o la capat cu succes, zic eu.
Partea interesanta a metodei Pecha Kucha e ca lasa destul de putin loc improvizatiei, prezentarile continand exact 20 de imagini/slide-uri, fiecaruia revenindu-i 20 de secunde pentru a fi explicat si pentru a se face tranzitia catre slide-ul urmator. Pentru aceasta prima editie au existat 8 de vorbitori, din domenii diverse (de la lumea vinurilor, pana la interculturalitate) si pot sa spun ca nici macar un singur speach nu a fost plictisitor sau neinteresant. Fiecare vorbitor si-a propus sa prezinte un concept, o idee, un loc sau o organizatie pe tema propusa de organizatori: frumos in Cluj. M-a bucurat mult sa avem o tema atat de particulara care sa ne induca in atmosfera unui spatiu familiar, iubit de toti cei prezenti in egala masura, si mai mult decat atat sa facem neworking intr-un context de bunadispozitie si umor.
Putin mai jos, il puteti vedea pe organizatorul principal al acestei seri, Emil Vadana introducand publicului vorbitorii. Pe aceasta cale vreau sa-i multumesc si lui, si Silviei Patrascu pentru invitatie si incurajari. Urmatoare editie va avea loc in toamna si mi-ar face placere sa participam in numar mare astfel incat comunitatea Pecha Kucha Romania sa devina la fel de impozanta precum cele din state sau din vestul Europei. Pana la urma networkingul este un mod de viata si ar trebui sa fim recunoscatori ca ni se ofera din ce in ce mai multe contexte de acest gen.
Povestea continua, impotriva vointei mele, dar, probabil, spre deliciul cititorilor mei. Pun de cu seara ceasul sa sune la 6:00, refuz cu tragere de inima inviatia lui Charli la bere, hotarata ca de data asta o sa fiu prima la coada la Politie pe Albac si ma voi programa in sfarsit la examen. Eh prima… cam a 30-a, ca altii s-au trezit si mai devreme ca mine, dar oricum asta era cea mai buna performanta in materie de stat la coada la inscrieri de cand m-am inscris eu in fan club Politia Rutiera, si daca imi urmariti bogul stiti ca asta s-a intamplat cu mult timp in urma.
Numarul tras la lotto ma avantajeaza: 12. Excelent pentru o zi de vineri. Dupa DOAR 2 ore de stat la coada pe un frig crunt, timp in care nici n-am apucat sa termin cartea ce mi-o luasem cu mine special pentru astfel de evenimente, si inca 20 de minute de stat inauntru pe singurul scaun din sala de asteptare (cu durere in suflet la vazul oricarei batranici care se apropia, dar cu o durere de spate si mai urata ca aia de suflet) mi-a venit randul.
Nenea politistul, amabil de altfel, arunca un ochi peste dosarul meu si zice ca bai. Inmarmuresc cu ochii cascati si batai de inima. Se face liniste in jur. Mi se explica cu amabilitate ca acel cabinet din Zorilor unde mi-am facut analizele lucra in ilegalitate in acea perioada, asa ca toate fisele eliberate atunci nu mai sunt valabile. Inghit in sec. Ma gandesc cum, dumnezo, au fost bune primele doua dati cand mi-am dat examenul si acum,brusc, nu mai sunt. Insa imi amintesc cum instructorul m-a dus la un cabinet cu care, cica, “lucreaza” scoala si unde nu astept 3 zile dupa analize: dau numa’ banii si iaca fisa! Nu ma mai mir. Intreb politistul ce e de facut. Mi se recomanda sa merg la cabinet sa imi refaca fisa ca acum sunt legali, iar pentru ca in momentul ala ochii mei erau induiosator de tristi, probabil, politistul zambeste si ingaduitor, treaca de la el, imi spune sa nu mai stau la coada cand vin cu analizele, ci sa intru direct in fata.
Ies sufland flacari pe nas si ma trantesc intr-un taxi, bombanind adresa din Zorilor si gandindu-ma ca asta sigur e o cursa de peste 100 de mii, dar nu peste mult timp simt nevoia sa ma descarc taximetristului si ii spun toata poveste de la inceput: cum nu m-au lasat in examen pentru ca nu semanam cu aia din buletin, cum nu m-au lasat sa-mi fac buletin in Cluj din cauza numarului de la casa, cum “regim de urgenta” inseamna regim normal cu extrataxa, daca nu esti clujean, cum am stat eu pe la cozi si in final povestea cu cabinetul. Taximetristul se uita la mine usor sarcastic si spune:
- Domnisoara, traiesti in Romania! Inca nu te-ai prins? Eu sunt proprietar si a trebuit sa imi fac flotant in propria casa din cauza procedurilor legale…
- Flotant? Serios? Daca imi spuneti ca platiti si impozit pentru ca va tineti chirias, va dau o bere – meritati!…
Incepem sa radem amandoi isteric indreptandu-ne spre Zorilor. Caci ce era sa fac altceva decat alt set de analize fictive care sa le inlocuiasca pe celelalte. Se pare ca analizele se fac in Cluj raspunzand corect la intrebarea:” Ai avut vre-o boala de cand ti-am facut analizele anterioare?” si asteptand 3 zile, in care doctorul va consulta pozitia astrelor si va scrie pe fisa medicala, indiferent de aliniamentul soarelui cu uranus si neptun: APT .
Vreau doar sa va amintesc ca maine seara, 24 iunie,de la ora 20,00, la Ristoremi (Aurel Vlaicu 25) va avea loc prima Pecha Kucha Night din Cluj-Napoca si va avea ca tema “Frumos in Cluj”. Va invit cu drag pentru ca voi fi unul dintre vorbitori si am nevoie de sprijinul vostru, aceasta fiind prima mea prezentare dupa tehnica Pecha Kucha.
Asadar, daca sunteti pasionati de public speaking, vreti sa aflati ce e fain in Cluj sau pur si simplu vreti sa cunosteti oameni noi dintr-o multime de domenii, ne vedem acolo.
Am atasat mai jos si call-ul oficial al organizatorilor.
Vreau sa va impartasesc care este cel mai nou loc de plimbare al meu… Ba mai mult, o a doua casa i-as putea spune dupa timpul petrecut in ultimele doua zile pe-acolo: zona Albac – piata agro- Mercur, cu o predilectie deosebita spre imprejurimile imediate ale Politiei Rutiere.
Dupa cum multi dintre voi stiti, mi-am picat o data sala si o data condusul, iar ca urmare nici in ziua de azi nu am carnet de sofer… Dar, pentru ca motivatia e un lucru fascinant de misterios pentru mine, ma trezesc marti dimineata cu gandul ca e timpul sa dau din nou examenul. Singurul lucru care ma ingrozeste e coada aia enorma, asa ca ma iau dupa Perijocul, care spunea ca daca merg dupa pranz, nu mai e nimeni pe acolo si pe la 11 ajung la politie. Intr-adevar cam rasfirata lumea,desi nu se putea zice ca lipseste. Totusi nu era coada aia lunga, diforma si groasa care inconjura de trei ori cladirea politiei ajungand pana la hotelul urat de langa statie. Explicatia nu se lasa mult asteptata:
- Au bagat astia sistem electonic din-ala cu numere, bah! striga unul de langa mine catre cineva care pesemne era foarte departe.
Intru si eu, si cu usoara tragere de inima apas butonasul: wow, sunt numarul 3103. Sa vedem ce numar e ultimul strigat: aaaa 3022…hmmmmm 81 de oameni in fata mea. E ora 11. Ma duc sa ma plimb. Ma intorc la 12 – numarul 3028. Schimb directia plimbarii. Ma intorc la 1 – 3033. Doar 60 de oameni in fata. Merg la Mercur, imi iau o revista cu Andreea Marin pe coperta, ma pun sa citesc. Pe la 2 revin la politie: 3047. Mama, dar au evoluat nu gluma. Incepe furtuna. 50 de oameni stau ingramaditi in picioare intr-o sala de 6 pe 5 metri. Fac un calcul: se inchide la 3, care sunt sansele ca aceasi oameni care au verificat de la 9 la 2 si-un sfert 50 de dosare sa mai rezolve inca 50 in patrujcinci de minute? 0. Intreb la informatii daca mai sunt valabile numerele pe maine. Bineinteles ca nu. Toarna torential. Inclusiv in cladirea politiei. Vine Miki si ma culege.
Azi ma duc din nou. De data asta-s jmechera. La ora 7:45 sunt la coada, coada care ajunge doar pana la birtul de pe colt, ceea ce, dupa aproximarea mea, inseamna ca am cam 60 de oameni in fata, din care multi is la inmatriculari. Plus ca sunt pregatita. Mi-am adus volumul doi din Iuresul Sabiilor si am sanse reale sa-l termin pana intru sa-mi iau numar. Nu l-am terminat dar m-a tinut ocupata. La 9 se deschid portile si carnatul de oameni e incet, incet consumat de cladirea alba si urata. Un nene politist sta langa aparat si da numere ca nu cumva sa isi ia cate unu vre-o 5-6 numere o data si sa le vanda pe urma pe piata neagra de afara. Ma intrebam la un moment data cat as da de mi-ar pica o astfel de oferta in maini. O fata se baga in fata mea. O injur. Nenea politistul imi da numarul 3029. Mi se pare decent.
Calculez dupa sederea de ieri ca asta inseamna ca pana la 11 sunt libera si tot imi ramane o marja de eroare de vre-o 5 oameni. E frig afara, birturile sunt pline de nesimtiti care ar rade de o fata singura cu o carte care-si bea cafeaua intr-un colt, asa ca decid sa merg la Varzarie sa pap ceva. Iau 33-ul, mananc, la 11 fara 10 sunt inapoi. Intru pe usa: e la fel de aglomerat, constat. Imi indrept ochii spre ghiseul 7 dar nu trebuie sa vad, pentru ca aud vocea operatoarei: numarul trei zero trei trei la ghiseul sapte… Ma uit in gol, stau asa pierduta cam 10 secunde… Ma duc la aparat, apas butonul: 3103. Predestinat, zic.
As putea sa ma plimb pana acasa, ca sa ma autoflagelez cumva. Si luni vin iar. la 6:30 de data asta.
Petrica: Hai tu, intra prima!
Bibi: Nu intru! Mi-e frica! Sa nu va puna dracu sa ma-mpingeti ca mor!
Petrica: Dara frica! N-are numai 85 de m apa!
Bualan: (cu obisnuita sa expertiza) Daca stai sa te gandesti, peste 2 metri nu mai conteaza cat de adanca e… Ce ti-i ca-s 4, ce ti-s ca-s 85? tot acolo…
Ionuke: Uite stau in picioare si nu ma misc de loc. Nu poti sa te scufunzi nici de vrei.
Bulan: (din nou instructiv) cel mai rau lucru care ti se poate intampla e sa te rastorni pe burta, da atunci te intorcem noi cu fata-n sus…
***
Cand eram mica, aproape mi-am dat duhul trasa de curent la fund, cand inotam linistita in spatele unui baraj de acumulare din zona unde locuiam. Asta este pretextul pe care il folosesc ori de cate ori sunt pusa in contact cu apa, ca sa nu inot inca de pe vremea aia. De fapt e mult mai simplu: mi-e frica de apa! Atat de frica incat pana si apa care imi ajunge la piept mi se pare amenintatoare. Nu stiu daca de vina este discursul pe care l-am ascultat luni la ToastMasters despre iesirea din zona de confort pentru a ne explora limitele, sau pur si simplu incurajarile continue ale prietenilor mei, dar ieri, la Cojocna mi-am depasit frica in cel mai stupid si mai nevinovat mod cu putinta.
Prima incercare am barat-o cu scuze patetice si am ramas pe mal, uitandu-ma cum spre ciuda mea, Ionuke sta in lotus pe apa, Vasile merge pe bicicleta, iar Bulan citeste ziarul… si rad toti ca prostii…si rad si eu de pe margine, dar nu fara o pofta inciudata in ochi de a rade cu ei, nu de ei, acolo in mijlocul lacului.
M-am dus la patura si mi-am deschis o bere, in timp ce ma minunam ce bine arata Cojocna de astazi, in comparatie cu povestile ce le auzeam pe vremuri despre cacati plutitori pe cristalinul apei si mizerie peste tot. Acum e ca la strand: balustrade, dusuri, bai, plaja sau, daca preferi, iarba, multe terase cu mici, bere si inghetata, dar mai ales apa verzuie, sarata si curata in care se balacesc copii si adulti deopotriva cu zambetul pe buze si fata albita de la sarea uscata la soare.
Pfuuuuu, dupa juma de ora m-am plictisit crunt: fetele alea care stau la plaja sunt toate bronzate, nu branza telemea ca mine, si is si mai slabe, au cica si tate mai mari… Aud vocea baietilor inca din lac, cum rad in hohote. Of, vreau sa rad si eu in apa cu ei, nu sa ma uit la femei lesinate pe paturi…
Dupa o pauza de masa, vin cu initiativa – hai la apa! Incerc si eu de data asta. Il asez pe Bulan la o distanta strategica de 5 m de margine, inot pana la el si inapoi. Imi urla sa mai incerc o data. Repet figura si e ok. Jmecherul de Bulan se muta de data asta la vre-o 10 m, dar am prins curaj, merg pana la el, dau sa ma intorc cand…..HOP! piciorul meu calca apa.
- Mah, urlu catre gasca, stau pe apa!!!!!!!!!! Ui!!! Nu ma duc la fund!!!!!
- Dooooooooooooh! Nu asta iti zicem de cand am venit??
Nu-mi venea sa cred, puteam sa plutesc, sa ma intorc in apa, sa stau cu genunchii la piept, pe spate, in picioare si aproape fara sa ma misc deloc… Eram atat de fericita, ca aproape mi-au dat lacrimele…Nu, alea erau de la sarea ce-mi intrase in ochi, dar oricum am reusit sa stau pana la sfarsit in mijlocul lacului, fara sa imi pese cati metri sunt sub mine, sa rad cu pretenii mei si sa ma simt asa de bine cum nu m-am simtit niciodata in preajma unui mediu acvatic.
Am scris postul asta in special pentru cei ca mine: care nu stiu sa inoate si care sunt terorizati de apa, desi tot timpul si-au dorit sa inoate. Incercati Cojocna – e aproape de Cluj, ieftin (10 lei intrarea), curat, amenajat decent, si mai ales – apa din lac te tine la suprafata – ce-ti poti dori mai mult??
iata si un filmulet ce l-am gasit pe youtube de la inaugurare:
