Cum deschidem usa, ne napadeste un miros puternic de mancare de caine contrastant cu aerul rece si tare de afara. Aici nu conteaza ca-i Craciun, pute la fel ca-n orice zi a saptamanii… Tata o ia pe farmacista deoparte si o intreaba dupa un “small talk” prealabil de vre-o 5-10 minute:
- Stii cumva unde gasesc niste portocale eftine?
- Greu acuma in Ajun, ii raspunde, dar poti incerca la dughenele alea din spatele pietei. Prin geam se vad undeva, dicolo de parcare, dincolo de piata de legume si de tarabele la care se vand mici, niste depozite inchise din care tocmai iesea un tip cu gluga trasa pe cap si un fas pana la genunchi, palmand o tigara…
- Ala e, arata farmacista..
- Tu stai in masina, imi zice tata si se indreapta spre locul unde individul glugat isi facea rondul…
Il vad discutand ceva cu omul, dupa care se intoarce la masina si imi zice ca nu ii da, ca n-are explicandu-mi cu subinteles…”Nu ma cunoste si nu da la oricine”, dupa care pleaca sa mai faca o tura. La tarabele cu mici, cineva pare sa-l cunoasca pe sefu cu portocalele si ii face semn sa vina intr-acolo, dar primeste acelasi raspuns: “Nu mai am.” Dupa inca doua ture, tata da sa se intoarca in masina cand cineva il fluiera de dupa coltul unei dube si ii face semn sa il urmeze. Intra impreuna intr-unul din depozite, iar dupa o vreme (ingrijorator de lunga pentru mine), tatal meu iese in mod surprinzator fara zambetul de satisfactie pe care il asteptam pe fata…
Asteptarea ma chinuie ingrozitor…O fi reusit sa puna mana pe portocalele alea, au ba? Stiam ca vecinul nostru, cel care il rugase sa le cumpere, isi pusese toate sperantele in el.
Tata intra in masina si dupa ce trage usa dupa el, scoate din maneca un kil de portocale si il tranteste pe bancheta din spate…
- Juma din pretul pietei, zice.
- Cahaaaaaat? Fac io ochii cat cepele… Da daca tot is asa eftine p-acilea nu-mi faci si mie rost de-un kil sa am de Rev? Mai ales ca de la’ntai se scumpesc ca dracu… Dar nu portocale dinastea… niste grefe vreau, ca is mai bune la gust… Cand aude tata isi pune mainile in cap si da drumu ca cativa draci, dar isi aminteste ca mai are el o sursa si pune mana pe telefon.
Dupa 5 minute suntem in masina, in drum spre o crasma uitata de lume unde obinsuieste el sa-si bea cafeaua dimineata, inainte de sut. Acolo ne intampina o ospatarita cu aceasi acreala care deja imi venea sa cred ca li se tragea de la portocale:
- N-am!!!
Tata comanda 3 cafele ca stie cum merge treaba si ii zice la fata ca a vorbit cu sefa de grefele mele… Stramband indoielnic din nas, tipa merge in spatele barului sa se confrunte totodata cu sefa si cu stash-ul, timp in care il intreb pe tata:
- Draghe, da de unde-s aduse astea de-s asa eftine?
- Scrie pa ele “made in Germany”.
Phuu asta e raspuns evaziv… mie nu-mi pre bujea rationamentu ca am fo si io in Germania si erau la pret triplu ca in Romania acolo portocalele…
- Si in ce limba scrie pe ele?
La fel de inpasiv ca pana acum, tata se uita la mine cu fata aia de “ce dracu mai conteaza amu detaliile astea??” si-mi raspunde sictirit:
- In rusa…
Deja impacata cu ideea, incep sa fredonez versurile unui frumos cantec romanesc cu si despre portocale… sau lipsa lor…
)))) Sper ca a reusit sa va transmita o idee din rusinea aia ciudata care te cuprinde dintr-o data cand realizezi ca ai gresit… sau poate chiar sa va dea o senzatie de deja vu.
